Materie : RECURS COMERCIAL. ÎNCHIDEREA PROCEDURII ÎN CONDIŢIILE ART.131 DIN LEGEA NR.85/2006, NU ESTE PREMATURĂ, CHIAR DACĂ HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ DE ANTRENARE A RĂSPUNDERII ADMINISTRATORILOR NU A FOST EXECUTATĂ DIN LIPSĂ DE BANI ŞI BUNURI ÎN PATRIMONIUL DEBITOAREI ŞI DATORITĂ NEAVANSĂRII DE CĂTRE CREDITORI A SUMELOR NECESARE CONTINUĂRII PROCEDURII, EXECUTAREA SILITĂ A ACESTEI HOTĂRÂRI SE POATE FACE LA CEREREA ORICĂRUI CREDITOR INTERESAT ŞI DUPĂ ÎNCHIDEREA PROCEDURII, ÎN CONDIŢIILE ART.142 DIN LEGEA NR.85/2006.
-art.131 şi 142 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.636/C/07.11.2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.671/F/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, au fost respinse obiecţiunile la închiderea procedurii insolvenţei formulată de creditoarea AVAS Bucureşti.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei,
S–a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC S. SRL, înregistrat la O. R. C. T. B.
S – a dispus radierea debitorului din registrul comerţului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, O. R. C. T. B. pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de .
S –a încuviinţat plata onorariului lichidatorului judiciar E. IPURL, care se va efectua din fondul special de lichidare şi 1000 lei cheltuieli de procedură.
Examinând obiecţiunile prin prisma motivelor invocate, instanţa a reţinut că prin Sentinţa 3143/F/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul 5282/111/2007 a fost admisă cererea administratorului judiciar şi a fost obligat în temeiul art.138 alin. 1 lit. e din Legea nr.85/2006 administratorul special ai debitoarei P. G. să aducă la masa credală a debitoarei suma de 3464457,21 lei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.
Este adevărat că potrivit art.142 executarea silită. Împotriva persoanelor prevăzută la art.138 se efectuează de către judecătoresc după regulile dreptului comun şi că după închiderea procedurii falimentului sumele vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legea nr.85/2006, în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, pus la dispoziţia sa de către lichidator, fapt care delimitează atribuţiile lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenţei, stabilind că executarea silită se face exclusiv de către executorul judecătoresc în condiţiile art.138 din L.85/2006.
De asemenea din interpretarea alin.1 şi 2 din art.142 din L.85/2006 executarea silită poate avea loc atât în cursul procedurii insolvenţei, cât şi după închiderea procedurii la stăruinţa părţii interesate. Desigur că prin prisma acestora, lichidatorul judiciar are datoria şi obligaţia să pună în silită titlurile executorii obţinute în urma activităţii sale, la cererea oricărei persoane interesate, respectiv creditor, însă în prealabil trebuie să existe o manifestare de voinţă din partea acestora, în sensul că să se solicite acest lucru executorului judecătoresc şi căruia să i se avanseze cheltuielile aferente executării silite, întrucât executarea silită în temeiul art.138 de către executorul judecătoresc nu este scutit de taxă de timbru.
Având în vedere că potrivit actelor de la dosar creditoarea nu şi-a manifestat intenţia punerii în executare a titlului în cadrul procedurii insolvenţei, nemanifestându-şi intenţia de a achita sume de bani aferente executării unei eventuale executări silite, obiecţiunile la raportul final ale creditoarei sunt neîntemeiate, instanţa le-a respins ca atare în condiţiile art.129 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere că potrivit raportului final societatea nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate în cadrul procedurii şi nici un creditor nu avansează sume de bani aferente continuării acesteia, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 instanţa a admis cererea administratorului judiciar şi a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs A. P. V. A. S. B., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii obiecţiunilor sale şi pe cale de consecinţă, continuarea procedurii insolvenţei debitoarei cu executarea titlului obţinut împotriva fostului administrator.
În motivarea recursului său, recurenta arată că, închiderea procedurii de faliment a debitoarei, fără ca mai întâi să fie pus în executare de către lichidatorul judiciar a sentinţei prin care s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale, este o soluţie greşită şi nelegală, întrucât executarea silită a organelor de conducere ale debitorilor aflaţi sub incidenţa Legii nr.85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform art.138 din lege, se efectuează de către lichidatorul juridic în cadrul procedurii de lichidare judiciară prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin dispoziţiile art.142, alin.1 din Legea 85/2006, legiuitorul nu a făcut altceva decât să precizeze limitarea competenţei pe care o are lichidatorul judiciar în valorificarea şi recuperarea creanţelor, inclusiv a celor rezultate din hotărârile pronunţate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, de la debitorii falitului şi anume, faptul că executarea silită a acestor creanţe nu se face de către lichidatorul judiciar – care de altfel nu are această competenţă, ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură, ceea ce nu înseamnă că lichidatorul nu are obligaţia şi dreptul procesual să pună în executare silită titlurile de creanţă pe care debitorul le are faţă de debitorii săi.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.5 şi 9, art.304/1 Cod procedură civilă precum şi Legea 85/2006.
Intimaţii legal citaţi în cauză, nu au depus întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, s-a reţinut că recursul declarat de recurenta A. P. V. A. S. B. este nefondat urmând ca în baza prevederilor articolului 312 Cod de procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare şi menţinerea în totalitate a sentinţei.
Prin sentinţa comercială nr.56/F/23.01.2008 a Tribunalului Bihor s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, iar prin sentinţa nr. 1217/F/20.05.2009 a Tribunalului Bihor s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei, fiind desemnat în cauză în calitate de administrator judiciar şi , ulterior, de lichidator judiciar E. IPURL.
În îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege şi de judecătorul sindic, lichidatorul judiciar a procedat la stabilirea cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la insolvenţă, întocmirea tabelului creditorilor, la stabilirea masei active şi pasive a falitei, formulând o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al falitei cerere admisă prin sentinţa comercială 3143/F/08.12.2010 a Tribunalului Bihor.
Toate activităţile desfăşurate de lichidatorului judiciar au fost explicitate în rapoartele de activităţi depuse la dosarul cauzei , ele fiind redate în rezumat şi în raportul de închidere a procedurii în temeiul prevederilor articolului 131 din Legea 85/2006.
Prin recursul declarat recurenta apreciază prematură închiderea procedurii anterior punerii în executare a hotărârii de antrenare a răspunderii fostului administrator de către lichidatorul judiciar.
Sub acest aspect se reţine că legiuitorul a acordat posibilitatea prin intermediul dispoziţiilor articolului 142 aliniatul 2 din Legea 85/2006 ca executarea silită a hotărârii de antrenare a răspunderii să fie efectuată după închiderea procedurii de către executorului judecătoresc căruia i se va pune la dispoziţie de către lichidator tabelul definitiv consolidat.
Această executare silită poate avea loc la cererea oricărei persoane interesate, ea nefiind atributul exclusiv al lichidatorului judiciar aşa cum invocă nejustificat recurenta.
Conform prevederilor articolului 142 aliniatul 1 din Legea 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la articolul 138 din lege se efectuează de către executorul judecătoresc conform Cod de procedură civilă.
Această executare silită guvernată de Cod de procedură civilă poate avea loc atât în timpul procedurii de lichidare cât şi după închiderea procedurii de lichidare atâta vreme cât legiuitorul a acordat această posibilitate prin dispoziţiile articolului 142 aliniatul 2 din Legea 85/2006. Pentru realizarea ei este evident este necesară avansarea de cheltuieli de procedură de către cei interesaţi în executarea hotărârii, de cheltuieli care pot fi avansate averea debitorului dacă există disponibil bănesc.
De asemenea,în speţă deşi s-a adus la cunoştinţa creditorilor lipsa bunurilor şi disponibilului bănesc în averea debitoarei, aceştia nu au înţeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii situaţie în care cererea lichidatorului formulată în baza prevederilor articolului 131 din Legea 85/2006 este întemeiată, astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul sindic.
În consecinţă, curtea a reţinut că în cauză au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege, în desfăşurarea procedurii, motivele de recurs invocate de recurentă fiind nefondate.
