Materie : RECURS COMERCIAL. INSOLVENŢĂ – CONTESTAŢIE PLAN DE DISTRIBUIRE.
-art.121, 123, 127 din Legea 85/2006.
În cazul vânzării unui bun al debitorului, obiect al unei garanţii reale, constituite în favoarea unui creditor fondurile obţinute din vânzarea acelui bun se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevăzută la art.121 din lege, nefiind aplicabile dispoziţiile art.127 din Legea 85/2006 în sensul că din fondurile obţinute se pot reţine doar cheltuielile legate direct de conservarea şi vânzarea bunului adus în garanţie şi cheltuieli legate de onorariul practicianului în , neputând fi reţinute alte sume de bani cu titlu de cheltuieli viitoare.
Prin sentinţa nr.1133/F din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Satu Mare, în temeiul art. 122 alin. 4 din privind procedura insolvenţei, a admis contestaţia formulată de creditoarea–contestatoarea B.T. în contradictoriu cu debitoarea SC T. SRL şi cu lichidatorul judiciar C. LJ 2000 SPRL, împotriva planului de distribuire parţială nr. 1 întocmit de lichidatorul judiciar, în sensul că, a dispus modificarea planului de distribuire parţială nr.1 depus la 22.07.2009 în sensul distribuirii către creditoarea – contestatoare a sumei de 18.217 lei în loc de 13.000 lei stabilită iniţial.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, la data de 22.07.2009, lichidatorul judiciar al debitorului a întocmit şi a depus la dosarul cauzei raportul asupra fondurilor obţinute din încasarea creanţelor şi planul de distribuţie nr. 1 a sumelor între creditorii debitorului din suplimentul la dosarul de insolvenţă. Raportul şi planul au fost întocmite ca urmare a înstrăinării unui autoturism proprietatea debitorului asupra căruia creditoarea-contestatoare avea un drept de gaj.
Din suma rezultată din vânzarea bunului gajat, 28.936,46 lei + TVA, lichidatorul judiciar şi-a reţinut onorariul în cuantum de 8000 lei, onorariul de succes – 1446,82 lei, alte cheltuieli cu procedura 693,62 lei, s-a distribuit către creditorul garantat suma de 13.000 lei şi s-au reţinut rezerve destinate să acopere cheltuielile viitoare de 5.217,29 lei.
Potrivit art. 121 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei,
„(1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;
2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile.
(2) În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezulta o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului.
(3) Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire de suma făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuiri ”, iar potrivit art. 127 din acelaşi act normativ invocat de către lichidatorul judiciar, „cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate:
1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă;
2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu;
4. rezervele destinate sa acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.”
Coroborând norma juridică citată cu restul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 incidente, în ce priveşte procedura de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor debitorilor supuşi procedurii insolvenţei, respectiv cu dispoziţiile art. 122 – 126 , judecătorul sindic a constatat că prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 sunt speciale faţă de dispoziţiile art. 123 şi art. 127 această dispoziţie legală fiind o reflectare în materia insolvenţei a dispoziţiilor dreptului comun privind drepturile creditorului garantat constatându-se că, şi pe această cale, legiuitorul a înţeles să acorde o protecţie specială creditorului diligent care a constituit o garanţie pentru plata creanţei sale.
Astfel, în cazul vânzării unui bun al debitorului obiect al unei garanţii reale constituite în favoarea unui creditor, fondurile obţinute din vânzarea bunului adus în garanţie se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevăzute de art. 121 din lege nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 din lege, în sensul că din fondurile obţinute din vânzarea bunului gajat se pot reţine doar cheltuielile legate în mod direct de conservarea şi vânzarea bunului adus în garanţie şi cheltuielile legate de onorariul practicianului în insolvenţă sau a specialiştilor angajaţi de acesta şi nu pot fi reţinute alte sume de bani cu titlu de cheltuieli viitoare.
Reţinând ca pertinente şi întemeiate susţinerile contestatoarei privind îndreptăţirea acesteia ca, după reţinerea sumelor prevăzute de lege să-i fie distribuită întreaga sumă rămasă din vânzarea bunului asupra căruia purta garanţia sa, corectitudinea calculelor efectuate de părţi în legătură cu sumele necesar a fi reţinute, calcule însuşite şi de judecătorul sindic, în temeiul art. 122 alin. 4 raportat la art. 11 lit. l) din Legea nr. 85/2006 acesta a admis contestaţia creditoarei şi a dispus modificarea planului de distribuţie nr. 1 întocmit de lichidatorul judiciar, în sensul eliberării către creditorul garantat a sumei 18.217,29 lei, în loc de 13.000 lei stabilită iniţial, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul debitoarei, solicitând instanţei admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestaţiei formulate de intimată la raportul asupra fondurilor obţinute şi Planului de distribuţie a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, având în vedere că, potrivit art.4 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii se suportă exclusiv din averea debitorului, iar în conformitate cu art.121 alin.1 din aceeaşi lege, în cazul întocmirii unui plan de distribuţie a sumelor obţinute din cursul procedurii, în primul vor fi acoperite cheltuielile cu procedura, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art.10, art.19 alin.(2), art.23, art.24 din Legea nr.85/2006. Potrivit art.19 alin.2, adunarea creditorilor falitei, în şedinţa din data de 31 martie 2009 a stabilit un onorariu de succes de 5 % din totalul sumelor atrase în cursul procedurii şi o sumă fixă de 1.000 lei / lună pentru practicianul în insolvenţă, numit administrator / lichidator judiciar în cauză.
C.LJ 2000 SPRL a fost numit administrator judiciar la data de 5 noiembrie 2008 şi de la data numirii şi până la întocmirea planului de distribuţie, acesta este îndreptăţit să încaseze un onorariu fix total de 8.000 lei şi un onorariu de succes de 1.446,82 lei.
Conform art.127 pct.4 din Legea nr.85/2006, cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate – rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului, astfel că de la data întocmirii planului de distribuţie şi până în prezent, a apreciat că lichidatorul are dreptul la un onorariu fix în sumă de 13.000 lei.
A mai arătat că, bunurile proprietatea debitoarei rămase de vândut, sunt practic fără valoare, în concret fiind vorba de haine second – hand şi aparate POS care sunt uzate fizic şi moral şi pe care, probabil va fi în situaţia de a le casa şi distruge, întrucât nu s-a primit nici o ofertă de cumpărare.
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.
În motivare a arătat că, consideră că reţinerea sumei de 5.217,29 lei este neîntemeiata şi nelegală. Conform legii suma care trebuia distribuită băncii este de 18.217,29 lei (13.000 lei +5.217,29 lei). În speţa de faţă se plică prevederile art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de distribuţia preţului unui bun în favoarea căruia B.T. SA avea înscris un drept real de garanţie la AEGRM. Acest articol prevede clar modul de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea bunului, respectiv după achitarea cheltuielilor aferente vânzării bunului şi plata remuneraţiei lichidatorului, suma de bani care se cuvine creditorului garantat B.T. SA este de 28.936,46 – (8.000 + 1.446,82 + 639,62 + 578,73) = =18.217,29 Lei.
Păstrarea unor fonduri de rezervă în detrimentul creditorului garantat nu este prevăzută de către art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel că din punct de vedere legal nu are nici o acoperire.
Prevederile art.121 din Legea nr.85/2006 au caracter special faţă de dispoziţiile art.123 şi 127 din aceeaşi lege, această dispoziţie legală fiind o reflectare în materia insolvenţei a dispoziţiilor dreptului comun privind drepturile creditorului garantat, legiuitorul prin acest fapt înţelegând să acorde o protecţie specială creditorului diligent care a constituit o garanţie pentru plata creanţei sale.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta C. LJ 2000 SPRL – lichidator judiciar al debitoarei, ca fiind nefondat.
Instanţa de fond a reţinut corect că, dispoziţiile art.121 din Legea nr.85/2006 sun speciale faţă de dispoziţiile art.123 şi 127 din aceeaşi lege, legiuitorul acordând, în cadrul procedurii, o protecţie specială creditorului diligent care a constituit o garanţie pentru plata creanţei sale.
Textul art.121 din legea insolvenţei prevede expres că fondurile obţinute din vânzarea unui bun adus în garanţie se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevăzute de articolul respectiv, din aceste fonduri neputându-se reţine decât cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea sumelor şi cheltuielilor legate de onorariul practicianului în insolvenţă sau a specialiştilor angajaţi de către acesta.
Este nejustificată invocarea prevederilor art.127 pct.7 din Legea nr.85/2006 de către lichidatorul judiciar care se referă la provizionarea rezervelor destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului, în cazul distribuirilor parţiale, deoarece aceste prevederi nu sunt aplicabile în speţă, având un caracter general faţă de reglementarea specială vizând ordinea distribuirii sumelor în cazul creanţelor garantate prevăzute de art.121 din lege.
Potrivit prevederilor art.121 pct.2” din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor grevate, în favoarea creditorului de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile.
Rezultă astfel că, în cazul vânzării unui bun al debitorului, obiect al unei garanţii reale, constituite în favoarea unui creditor, cum este B.T., ordinea de distribuire a sumei obţinute, este cea prevăzută de art.121 din Legea nr.85/2006, neputând fi reţinute sume de bani cu titlu de cheltuieli viitoare, în sensul art.127 pct.4 din lege.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.121 din legea nr.85/2006, instanţa a respins ca nefondat recursul.
(Decizia nr.287/C/25.03.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
