Materie : RECURS COMERCIAL. RENUNŢARE LA JUDECATĂ. CHELTUIELI DE JUDECATĂ.
-art. 246, art.247 Cod procedură civilă.
Pronunţând o încheiere prin care a luat act de renunţarea la judecată, instanţa de fond nu putea obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, indiferent care ar fi fost motivul pentru care reclamantul a renunţat la judecată, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii conform art.274 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea nr.285 pronunţată la 14.08.2008 în dosar nr.3045/111/2008, Tribunalul Bihor a luat act de cererea de renunţare la judecata cererii de ordonanţă preşedinţială formulata de reclamanta ASOCIATIA DE R. NR. 235 în contradictoriu cu SC E.SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 967,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond, faţă de cererea de renunţare la judecata a cererii de ordonanţă preşedinţială formulata de reprezentantul reclamantei, în baza art. 246 cod procedură civilă, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii.
Având în vedere că obligaţia solicitată de către reclamanta a fost îndeplinită de către pârâtă după formularea şi înregistrarea cererii de chemare în judecată, pe parcursul derulării procesului, instanţa a apreciat că pârâta se afla în culpă procesuală, considerente pentru care in baza art. 274 cod procedura civilă, a obligat-o pe pârâta să plătească reclamantei suma de 967,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs pârâta SC E.O.SA, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei în sensul respingerii ordonanţei preşedinţiale formulată de A.P. 235 R., fără cheltuieli de judecată, deoarece înainte de primul termen de judecată şi fără punerea în întârziere a procedat la rebranşarea asociaţiei rău platnice.
În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art.275 Cod Procedură Civilă, pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului, arătând că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia ulterior depunerii cererii de ordonanţă preşedinţială şi chiar s-a opus admiterii cererii.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că recursul este fondat.
Potrivit art.246 Cod Procedură Civilă, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată.
Renunţarea la judecată presupune renunţarea atât la capătul principal de cerere, cât şi la cele accesorii inclusiv la cheltuielile de judecată.
Pronunţând o încheiere prin care a luat act de renunţarea la judecată, instanţa de fond nu putea obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, indiferent care ar fi fost motivul pentru care reclamantul a renunţat la judecată, pârâtul necăzând în pretenţii în sensul prevederilor art.274 Cod Procedură Civilă.
Faţă de cele de mai sus instanţa, în baza art. 312 alin.2 Cod Procedură Civilă, a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
(Decizia nr.21/C/28.01.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
