Declaraţia vamală se completează şi se semnează pe formulare tipizate de către titularul operaţiunii vamale sau de către reprezentantul său; o declaraţie vamală nesemnată de către persoana menţionată ca titular nu poate atrage în mod valabil în sarcina acestuia obligaţii vamale de plată.
-art. 1179 şi urm. Cod civil;
-art. 50 alin.2 din Legea 141/1997;
Prin sentinţa nr.531/Ca din 11 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea reclamantului K.I. în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P.Satu Mare, A.N.V., D.J.A.O.V. Cluj şi D.J.A.O.V. Satu Mare şi-n consecinţă, a anulat Decizia nr.57774/13.12.2007 dată în soluţionarea contestaţiei de către pârâta DGFP Satu Mare.
S-a dispus anularea Actului constatator privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului nr.2163/01.10.2001 emis de Biroul Vamal Petea, cu obligarea pârâtelor să plătească reclamantului 1004,3 lei cheltuieli de judecată
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr.57774/13.12.2007 emisă de pârâta DGFP Satu Mare s-a respins contestaţia reclamantului formulată împotriva actului constatator nr.2163/01.10.2001 emis de Biroul Vamal Petea, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantului obligaţii fiscale în sumă de 2431 lei,reprezentând drepturi vamale. Pârâta DGFP Satu Mare a reţinut că actul constatator menţionat s-a întocmit ca urmare a neprezentării reclamantului la Biroul Vamal Satu Mare pentru vămuirea autoturismului marca VOLKSWAGEN BUS, reţinându-se nerespectarea dispoziţiilor art.97-99 din Legea nr.141/1997.
Din probatoriul administrat în cauză,instanţa a constatat că Declaraţia Vamală emisă pe numele reclamantului nr.1008/28.02.1998 de către Biroul Vamal Petea pentru autoturismul din litigiu, prin care s-a acordat un tranzit vamal de 30 de zile, nu este semnată de titularul operaţiunii de tranzit vamal.
La data de 28.02.1998, data emiterii acestei declaraţii erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr.337/1981, care la art. 31 prevedea ”declararea mărfurilor şi prezentarea lor la vămuire se fac de importatori, exportatori sau reprezentanţii acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale scrise. Importatorii sau exportatorii pot declara şi prezenta mărfurile pentru vămuire la unităţile vamale de la frontieră sau din interiorul ţării”, iar la art.42 se stipula expres ”Declaraţia vamală pentru care organele vamale au acordat liber de vamă constituie titlu executoriu pentru urmărirea şi încasarea taxelor vamale”.
Instanţa a mai reţinut că, la data emiterii actului constatator nr.2163/01.10.12001 de către Biroul Vamal Petea prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului datoriile vamale contestate, erau în vigoare prevederile Legii nr.141/1997, iar potrivit art.3 din acest act normativ declaraţia vamală reprezintă actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale voinţa de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat. Declaraţia vamală se completează şi se semnează pe formulare tipizate, de către titularul operaţiunii sau de către reprezentantul său şi se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele justificative în vederea acceptării regimului vamal solicitat
În cazul în speţă, declaraţia vamală suscitată nu îndeplineşte o condiţie esenţială pentru a produce efectele juridice prevăzute de art.42 din Decretul 337/1981 şi art.141 alin.2 din Legea nr.141/1997, respectiv nu este semnată de declarant. Acest înscris nu poate constitui o dovadă a calităţii reclamantului de debitor al vreunei datorii vamale, întrucât aceasta nu face nici proba introducerii în ţară a vreunui autoturism, fiind nul ca înscris sub semnătură privată, conform art.1179 şi urm. Cod civil.
În lipsa unei declaraţii de tranzit valabile,în virtutea principiului quod nullum est nullum producit effectum (lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă) şi a principiului resoluto iure dantis resolbitur jus accipientis (principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial) şi actul constatator încheiat în baza acestui înscris nul este lovit de nulitate absolută.
Pentru motivele arătate, instanţa a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată, iar în baza art.218 alin.2 Cod de procedură fiscală raportat la art.18 din Legea nr.554/2004, a fost admisă acţiunea reclamantului conform prezentului dispozitiv, văzând şi dispoziţiile art.274 Cod de procedură civilă,
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs pârâta D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi menţinerea actelor administrative fiscale contestate.
În motivarea recursului, arată recurenta că instanţa de fond a invocat în hotărârea recurată prevederile Decretului nr.337/1981 privind Regulamentul vamal, cu toate că la data de 28.02.1998, atunci când reclamantul s-a prezentat la sediul B.V. Petea, aceste prevederi erau abrogate de dispoziţiile art.2 din H.G. nr.626/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în Monitorul Oficial nr.271 şi 271 bis din 09.10.1997.
Totodată, arată că, Declaraţia vamală de călători nr.1008/28.02.1998, emisă de Biroul vamal Petea, cuprinde adresa de domiciliu a reclamantului din acea perioadă, precum şi seria paşaportului acestuia, iar contrariul nu s-a probat.
În absenţa persoanei care a solicitat acordarea regimului vamal de tranzit, autoritatea vamală nu putea admite acest regim, cu atât mai mult cu cât specificul acestei declaraţii impune prezenţa titularului operaţiunii.
Semnarea declaraţiei vamale de călători, sub cerinţa „ad validitatem” şi pentru a produce efecte, în opinia recurentei, este obligatorie doar pentru agentul vamal, nu şi pentru titularul acesteia.
Cu toate că a arătat instanţei de fond că, Tribunalul Satu Mare, prin Decizia civilă pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2006 în dosarul nr.5151/83/2006, a admis recursul declarat de D.R.V. Oradea împotriva sentinţei nr.939/2006 a Judecătoriei Carei, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins contestaţia la formulată de contestatorul K.I., nu s-a luat în considerare faptul că, reclamantului i s-au adus la cunoştinţă titlurile, iar acesta nu le-a contestat pe fond.
Instanţa de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu a reţinut că a fost nefondat.
Prin actul constatator nr.2163 din 1 octombrie 2001 emis de Biroul Vamal Petea s-a stabilit în sarcina reclamantului intimat K.I., obligaţii fiscale în sumă de 2431 lei reprezentând drepturi vamale cuvenite bugetului de stat ca urmare a încheierii din oficiu a operaţiunii vamale privind importul unui autoturism, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor art.97-99 din Legea nr.141/1997. Contestaţia formulată de reclamant împotriva actului constatator s-a respins prin decizia nr.57774 din 13 decembrie 2007, emisă de intimata DGFP Satu Mare.
Conform prevederilor art.50 alin.2 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal în vigoare, la momentul încheierii actului constatator, declaraţia vamală se completează şi se semnează, pe formulare tipizate, de către titularul operaţiunii vamale sau de către reprezentantul său, în formă scrisă sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală.
Prevederile art.141/1 alin.2 din Legea nr.141/1997 arată că, debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate.
În speţă, declaraţia vamală nr.1008 din 28 februarie 1998, reţinută în actul constatator ce conţine numele reclamantului intimat, nu purta semnătura titularului operaţiunii vamale înscris în declaraţie, situaţie în care acest înscris sub semnătură privată ce a stat la baza actului constatator a fost lovit de nulitate potrivit prevederilor art.1179 şi urm. Cod civil. O declaraţie vamală nesemnată de persoana menţionată ca titular al operaţiunii vamale nu poate constitui o dovadă a calităţii de debitor al vreunei datorii vamale, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Înscrierea în formularul tipizat de declaraţie vamală a numelui unei persoane, a adresei sale, ori a seriei paşaportului acestei persoane, nu conferă valabilitate înscrisului, decât dacă aceste date înscrise sunt asumate prin semnarea declaraţiei de către persoana menţionată ca titular al declaraţiei vamale.
Prin urmare, s-a reţinut că, înserarea adresei de domiciliu şi a seriei paşaportului intimatului reclamant în declaraţia vamală nu poate duce la reţinerea valabilităţii înscrisului în lipsa existenţei semnăturii titularului pe înscrisul respectiv.
Cerinţa semnării declaraţiei vamale de către titularul operaţiunii vamale a fost prevăzută expres de legiuitor în cuprinsul prevederilor art.50 alin.2 din Legea nr.141/1997 ca fiind o cerinţă ”ad validitatem” necesară pentru producerea efectelor juridice atât faţă de titularul declaraţiei vamale cât şi faţă de autorităţile vamale, faţă de care se dă declaraţia. Având în vedere aceste aspecte nu au putut fi reţinute favorabil motivele de recurs constând în obligativitatea semnării declaraţiei vamale, doar de agentul vamal pentru validitatea operaţiunii respective şi nu şi pentru titularul operaţiunii vamale.
Cât priveşte motivele referitoare la soluţia şi constatările instanţei investite cu contestaţia la executare s-a reţinut că, aceste motive nu puteau fi reţinute în cadrul soluţionării pe fond a litigiului privitor la valabilitatea actelor constatatoare a deciziei vamale.
De asemenea, nici aspectele privitoare la menţionarea în cuprinsul hotărârii atacate a Decretului nr.337/1981 nu puteau fi reţinute, atâta vreme cât prevederile legale reţinute ca incidente sub aspectul valabilităţii actului contestat, au fost cele din Legea nr.141/1997 în vigoare la momentul încheierii actului atacat şi prevederile art.1179 şi urm. Cod civil.
În consecinţă, s-a reţinut că, în mod judicios prima instanţă a apreciat că în lipsa unei declaraţii de tranzit valabile, reclamantului intimat nu i se pot stabili obligaţii vamale în mod valabil, actul constatator încheiat în baza declaraţiei vamale nule, fiind şi el la rândul lui lovit de nulitate ca act subsecvent al celui principal generator de obligaţii, lovit de nulitate.
Drept urmare, constatându-se nefondate motivele de recurs invocate, instanţa a dispus respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea în totalitate a sentinţei recurate.
(Decizia nr.260/CA/23.04.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
