RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. SESIZARE CURTEA DE CONTURI. -art. 127-129 din Legea 94/1992. Acte ale autorităţilor publice


Instanţa de judecată a fost sesizată doar printr-un proces verbal de constatare a abaterilor prev.de art.127 şi 128 din Legea 94/1992 emis de Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Bihor – Direcţia de Control Financiar Ulterior, fără ca normele de drept în vigoare la momentul sesizării instanţelor sau la momentul pronunţării sentinţei (art. 127-129 din Legea 94/1992 modificate prin Legea 217/2008) să prevadă o astfel de modalitate de sesizare.

Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care au ca obiect fie anularea unui act administrativ, fie obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă şi nicidecum să aplice amenda pe care trebuie să o aplice un organ administrativ, urmând ca actul administrativ prin care a fost aplicată această amendă să facă obiectul unui litigiu în faţa instanţei de contencios administrativ.

-art. 127-129 din Legea 94/1992.

Prin sentinţa nr.540/2008 Tribunalul Bihor a admis sesizarea nr.464 din 8.06.2006 formulată de petenta Direcţia de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Bihor a Curţii de Conturi a României Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii L.E., T.L., P.I. şi partea vătămată Consiliul local al oraşului Ş.

A aplicat pârâţilor o amendă civilă egală cu salariul pe două luni pentru fiecare în parte, care se va face la bugetul statului.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în urma controlului efectuat la Consiliul local al oraşului Ş. de către controlorii financiari ai Camerei de Conturi Bihor, s-a încheiat raportul de control intermediar nr. 629 din 29.09.2006 în care au fost evidenţiate o serie de abateri financiar contabile şi apoi, în temeiul acestuia s-a întocmit Decizia nr. 19 din 31.10.2006 prin care s-au constatat 9 abateri în sarcina pârâţilor L.I. – ordonator de credite, L.E. – şef serviciu financiar contabil, P.I.- şef serviciu urbanism, T.L.- şi s-au dispus măsuri de intrare în legalitate precum şi termenul în care urmează a fi luate aceste măsuri, respectiv 31.12.2006.

Împotriva deciziei nr.19/2006 persoana juridică verificată şi nici persoanele fizice răspunzătoare de săvârşirea baterilor cu caracter financiar constatate nu au depus întâmpinare în condiţiile şi termenul prev. de art.95 al.2 din L 94/1992, decizia devenind astfel definitivă, iar măsurile dispuse pentru înlăturarea neregulilor financiar-contabile constatate, obligatorii.

La data de 19.01.2007 s-a procedat la verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse prin decizia nr.19/31.10.2006 şi s-a constatat că nu au fost îndeplinite în întregime.

Din procesul – verbal de constatare nr.1/19.05.2006 rezultă că nu a fost clarificată situaţia juridică a clădirii de locuit P+2 situată în Ş., str. I., nr. 19, abatere constatată la pct. 6 din decizia nr. 19/2006, precum şi că nu s-au luat măsurile pentru valorificarea rezultatelor inventarierii consemnate de comisia de inventariere a elementelor de activ şi pasiv din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale.

Răspunzători pentru neîndeplinirea măsurilor obligatorii, mai sus arătate, sunt pârâţii.

Instanţa a reţinut că aceştia au solicitat respingerea sesizării, cu motivarea că toate măsurile dispuse în sarcina lor au fost între timp remediate, acceptând deci implicit că lor le revenea obligaţia remedierii, iar pe de altă parte că aceste măsuri au fost finalizate după termenul fixat în decizia nr. 19/2006.

Împrejurarea că măsurile respective au fost remediate, a fost confirmată de Primăria oraşului Ş., care a depus note de şedinţă la data de 24.01.2008.

Însă, prin raportare la data întocmirii procesului verbal de constatare a abaterilor, respectiv 19.01.2007, se constată că această remediere a avut loc ulterior, cu întârziere şi că, deşi pârâţii au susţinut că întârzierea nu a fost determinată de culpa lor, instanţa reţine că prin neatacarea deciziei prin care s-au stabilit termenele de intrare în legalitate, aceştia şi le-au însuşit.

Astfel s-a constatat că pârâţii aveau obligaţia de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii decise în termenele stabilite, obligaţie pe care, aşa cum ei înşişi au recunoscut, nu le-au îndeplinit până la data de 31.12.2006 şi se fac vinovaţi de săvârşirea abaterilor descrise în procesul-verbal de constatare din 19.01.2007.

Asemenea abateri se constată de Controlorii Curţii de Conturi, iar sancţiunea amenzii civile prevăzute de art. 127 lit b din L 94/1992 se aplică de către instanţa de judecată.

Pentru toate aceste considerente, s-a reţinut că sesizarea este fondată, că pârâţii sunt vinovaţi de săvârşirea abaterilor reţinute în sarcina lor şi în consecinţă, admite sesizarea şi în baza art. 127 lit. b din L 94/1992 aplică acestora amenda civilă egală cu salariul pe două luni pentru fiecare în parte, care se va face venit la bugetul statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii P.I., T.L., L.E. şi L.I., solicitând admiterea acestei căi de atac şi desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursurilor s-a arătat că întârzierea ducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin DECIZIA nr. 19/2006 a Curţii de Conturi nu a fost din culpa exclusivă a recurenţilor, deoarece realizarea acestor măsuri a impus îndeplinirea unor proceduri legale care nu au putut fi realizate într-un timp relativ scurt, până la data de 28.02.2007.

Recurenţii au arătat că locuinţele vândute de pe raza oraşului Ş. au fost scoase din evidenţa contabilă a Primăriei Oraşului Ş., iar bunurile aparţinând domeniului public, cuprinse în anexa nr. 8 din HG nr.970/2002, au fost cuprinse în evidenţa contabilă a Primăriei oraşului Ş.

Punctul 6 din DECIZIA nr. 19/2006 nu a fost soluţionat deoarece au existat o serie de neclarităţi cu privire la situaţia juridică a clădirii situată în oraşul Ş., str. I. nr.19. Ca urmare a mutării Poliţiei Oraşului Ş. în noul sediu, această clădire a rămas neocupată, în prezent fiind trecută în proprietatea Statului Român conform CF nr.3363 Ş. nr. top 275/25.

S-a mai arătat în motivare că nici primăria oraşului şi nici Consiliul Local nu au suferit pagube materiale ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a măsurilor obligatorii stabilite prin DECIZIA nr.19/2006, lucru confirmat prin notele de şedinţă întocmite de Primăria Ş. şi depuse la instanţa de fond în data de 24.01.2008.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata Primăria Ş. s-a solicitat admiterea recursurilor, deoarece aceasta nu a suferit nici o pagubă materială ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a măsurilor obligatorii stabilite prin DECIZIA nr.19/2006.

Prin precizările depuse de către recurenţi la data de 13.05.2009 s-au reiterat aceleaşi aspecte învederate şi în motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 14 mai 2009, instanţa a pus în discuţia părţilor competenţa instanţei de judecată de a aplica amenda prevăzută de articolul 129 alineat1 din Legea 94/1992 şi admisibilitatea sesizării instanţei prin procesul verbal de constatare nr.497/18.07.2007.

Examinând sentinţa atacată şi sesizarea făcută de către reclamanta Curtea de Conturi a României, instanţa a constatat că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală.

Prin procesul verbal de constatare a abaterilor nr.497/18.07.2007, emis de reclamanta intimată şi înregistrat la instanţă la data de 3.08.2007, s-a solicitat instanţei de judecată stabilirea în sarcina recurenţilor pârâţi a amenzii prevăzute de articolul 129 alineat 1 din Legea 94/1992.

La momentul sesizării instanţei de judecată, erau aplicabile dispoziţiile articolului 129 din Legea 94/1992, în forma în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea 217/2008, şi care prevedeau că abaterile prevăzute la articolul 127 şi 128 din aceeaşi lege se constată de către controlorii curţii de conturi, iar amenda se stabileşte de colegiul jurisdicţional potrivit articolului 40. La momentul pronunţării sentinţei atacate, respectiv la data de 24.11.2008 erau în vigoare dispoziţiile articolului 129 din Legea 94/1992 modificate prin Legea 217/24.10.2008 şi care prevedeau că abaterile prevăzute la articolul127 şi 128 se constată de auditorii publici externi ai Curţii de Conturi iar amenda se stabileşte potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor articolului 12 alineat 2 din aceeaşi lege.

Chiar dacă în OUG 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, se prevede la articolul 1 că, până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate , litigiile rezultate din activitatea curţii de conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare, aceasta nu însemnă că instanţa de judecată a preluat atribuţiile colegiului jurisdicţional, printre care şi aceea de astabili amenda prevăzută de articolul 129 alineat 1 din Legea 94/1992, deoarece conform dispoziţiilor articolului 2 din OUG 117/2003 instanţele judecătoreşti au preluat doar cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe la instanţele Curţii de Conturi, iar conform dispoziţiilor articolului 4 din acelaşi act normativ, după intrarea în vigoare a acestuia investirea instanţelor judecătoreşti competente potrivit articolului 2 se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

În speţă instanţa de judecată a fost sesizată doar printr-un proces verbal de constatare a abaterilor prevăzute de articolul 127 şi 128 din Legea 94/1992 emis de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a Judeţului Bihor – Direcţia de Control Financiar Ulterior, fără ca normele de drept în vigoare la momentul sesizării instanţei sau la momentul pronunţării sentinţei să prevadă o astfel de modalitate de sesizare.

Mai mult, competenţa materială a instanţei de judecată trebuie prevăzută în mod expres, or actele normative în vigoare nu cuprind nici o prevedere legală care să stabilească competenţa instanţei de judecată în aplicarea amenzii prevăzute de articolul 129 din Legea 94/1992.

Regulamentul Curţii de Conturi publicat în M. O nr. 78/10.02.2009 prevede la punctul 114 alineat 4şi 6 că amenda civilă, potrivit prevederilor articolul 127 lit. b din lege, se stabileşte prin încheiere emisă de o comisie constituită în acest sens dintr-un vicepreşedinte, consilierul de conturi care coordonează departamentul ce a efectuat verificarea şi un alt consilier de conturi desemnat de vicepreşedinte, directorul Camerei de Conturi, directorul adjunct şi şeful de serviciu. Acest regulament a intrat în vigoare după pronunţarea sentinţei atacate însă, se observă că deoarece amenda trebuie aplicată printr-un act administrativ, ea nu poate fi aplicată decât de un organ administrativ şi nicidecum de instanţa de judecată.

Conform dispoziţiilor articolului 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care au ca obiect fie anularea unui act administrativ, fie obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă şi nicidecum să aplice amenda pe care trebuie să o aplice un organ administrativ, urmând ca actul administrativ prin care a fost aplicată această amendă să facă obiectul unui litigiu în faţa instanţei de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente instanţa a constatat că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală şi în baza articolului 4 din OUG 117/2003, a articolului 304 punct 9 şi a articolului 312 cod procedură civilă a admis recursurile declarate de către pârâţi, a modificat hotărârea judecătorească atacată şi a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de petenta Direcţia de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Bihor – Curtea de Conturi a României.

(Decizia nr.322/CA/21.05.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).