Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. CALITATEA DE ASIGURAT. ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE SUNT OBLIGATORII ŞI FUNCŢIONEAZĂ CA UN TOT UNITAR, OBLIGAŢIA PLĂŢII CONTRIBUŢIEI PENTRU ASIGURAREA SOCIALĂ DE SĂNĂTATE, NEFIIND EXCLUSĂ DE ASIGURAREA VOLUNTARĂ DE SĂNĂTATE.
-art.208, 211, 218 şi 219 din Legea nr.95/2006.
Decizia nr.2725/CA/12.12.2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 3338 din 8.10.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea reclamantei B. A. L. V. împotriva pârâtei C.N.A.S. –C. A. S. I. şi în consecinţă, a fost anulat procesul verbal fără număr încheiat de pârâtă la data de 4.06.2009 şi a fost exonerată reclamanta de la plata sumei de 336.020 lei stabilită cu titlu de contribuţii, majorări şi penalităţi de întârziere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1004,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul C., a reţinut următoarea stare de fapt:
Pârâta C. A. S. I. la data de 4.07.2009 a emis procesul verbal (f.9-10) prin care a stabilit în sarcina reclamantei, cu titlu de contribuţie FNUASS conform Legii nr.95/2006 suma totală de 336.020 lei, din care: 131.078 lei, cu titlu de contribuţii, suma de 193.540 lei cu titlu de majorări de întârziere şi 11.402 lei penalităţi, calculate până la data de 4.06.2009.
Din conţinutul procesului verbal rezultă că perioada supusă verificării de către organele de control ale C. A. S. I. este 2005 -2009, iar controlul a fost efectuat pe baza actelor depuse la dispoziţie respectiv: deciziile de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit privind venituri din activităţi independente în sistem real 2005, 2006, 2008, 2009 şi deciziile de impunere anuale 2004, 2005, 2006.
Potrivit prevederilor art.159 alin.4 din Legea nr.95/2006 „persoanele care nu sunt salariate sunt obligate să comunice direct casei de asigurări de sănătate alese, veniturile, pe baza contractului de în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei.”
Conform art.211 alin. 1 din acelaşi act normativ „sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară care face dovada plăţii contribuţiei la fond în condiţiile prezentei legi; în această calitate persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate”.
Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru a fi incidente între reclamantă şi pârâtă este obligatorie încheierea unui contract de asigurare ori, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei unui raport juridic contractual între cele două părţi procesuale, şi ca urmare în lipsa calităţii de asigurat obligarea la plata sumelor cu titlu de contribuţie este nelegală.
Aşa cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei titlu executoriu a fost emis pe numele reclamantei în condiţiile în care nu există un titlu de creanţă fiscal adresat acesteia respectiv nu au fost stabilite în prealabil printr-un act administrativ fiscal de impunere care să-i fie comunicat în conformitate cu prevederile art.44 Cod procedură fiscală.
Regula în materie de impunere cu privire la obligaţiile de plată a sumelor datorate cu titlu de impozit ori cu titlu de contribuţie la F.N.U.A.S.S. este reprezentată de stabilirea acestor sume de către organul administrativ competent prin unul din actele de impunere prevăzute în mod limitativ prin dispoziţiile art.85 alin.1 Cod procedură fiscală respectiv: declaraţii fiscale în condiţiile art.82 alin.2 Cod procedură fiscală (lit.A), situaţie în care contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale; decizie de impunere emisă de organul fiscal în conformitate cu prevederilor art.86, 87 Cod procedură fiscală care urmează a avea conţinutul prevăzut de art.43 Cod procedură fiscală precum şi menţiunile privind categoria de impozit, taxă, contribuţie sau alte sume, baza de impunere precum şi cuantumul acestora pentru fiecare perioadă impozabilă.
În ceea ce priveşte obligaţiile de plată la F.N.U.A.S.S. această regulă este reiterată de dispoziţiile art.35 alin.1 raportat la art.32 din Norma Metodologică 2007 care prevede că în conformitate cu dispoziţiile art.79 Cod procedură fiscală pentru obligaţiile de plată la fond ale persoanelor fizice care se asistară pe bază de contract de asigurare, titlul de creanţă îl constituie după caz, declaraţia persoanei asigurate efectuată conform art.32 din Norma Metodologică 2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului.
Conform prevederilor art.110 alin.3 Cod procedură fiscală titlu de creanţă este reprezentat de actul juridic prin care potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii iar potrivit art.107 pct.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 sunt titluri de creanţă decizia de impunere emisă de către organele competente, declaraţia fiscală întocmită de către plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale.
Din prevederile legale menţionate rezultă că obligaţiile de plată ale reclamantei cu titlu de contribuţie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite în prealabil printr-o decizie de impunere, reprezentând titlu de creanţă emisă de pârâtă şi comunicate acesteia ori pe baza declaraţiei depusă de acesta la sediul pârâtei cu ocazia depunerii unor asemenea declaraţii.
Potrivit prevederilor art.141 alin.2 Cod procedură fiscală, titlul de creanţă devine executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, formulare redată în mod identic şi în cuprinsul art.35 alin.2 din Normele Metodologice 2007.
Din cele expuse rezultă că obligaţia de plată a contribuţiei la F.N.U.A.S.S. privind pe reclamantă trebuia stabilită ab iniţio, fie pe baza unei declaraţii asumată de aceasta şi depusă la pârâtă, fie pe baza unei decizii de impunere emisă de pârâtă şi comunicată, fiecare în parte reprezentând titluri de creanţă ce constată obligaţiile de plată către F.N.U.A.S.S. dobândind caracter executoriu la momentul expirării termenelor de plată potrivit legii.
Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, în speţă, nu există o decizie de impunere cu privire la obligaţiile de plată la F.N.U.A.S.S. emisă de pârâtă care să fi fost comunicată reclamantei dar în acelaşi timp nu există nici o declaraţie formulată de aceasta şi înregistrată la pârâtă care să nască obligaţiile de plată a sumelor cuprinse în înştiinţarea de plată contestată.
În conţinutul procesului verbal atacat se menţionează actele care au stat la baza emiterii acestuia respectiv decizii de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activităţi independente, în sistem real, 2005, 2006, 2008, 2009 şi decizii de impunere anuale 2004, 2005, 2006 care aşa cum rezultă din poziţia procesuală exprimată de pârâtă au fost puse la dispoziţie de către Administraţia Finanţelor Publice I. (f.29).
În aceste circumstanţe, în speţă, nu există titlu de creanţă reprezentat fie de decizia de impunere din partea pârâtei, fie de declaraţia reclamantei şi întrucât numai acestor acte legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu dobândit prin expirarea termenului legal de plată este evident că nu există un titlu executoriu valabil cu privire la sumele menţionate.
Deoarece titlu de creanţă nu a fost comunicat reclamantei în conformitate cu prevederile. art.44 Cod procedură fiscală, devin incidente şi prevederile art. 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 care stipulează că organul fiscal nu poate nici să pretindă executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acesta nu a fost comunicat potrivit legii.
Potrivit dispoziţiilor art.119 alin.4 Cod procedură fiscală majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile stabilite prin ordin a Ministrului Economiei şi Finanţelor cu excepţia situaţiei prevăzute la art.142 alin.6 Cod procedură fiscală.
Din prevederile legale menţionate rezultă obligaţia pârâtei de a emite o dispoziţie cu privire la dobânzi şi penalităţi de întârziere, decizie separată de decizia de impunere, respectiv declaraţia de impunere.
Decizia cu privire la dobânzi şi penalităţi de întârziere dobândeşte caracterul de titlu de creanţă pentru sumele solicitate cu acest titlu trebuind a fi comunicată reclamantei în conformitate cu prevederile art.44 Cod procedură fiscală sancţiunea fiind cea prevăzută de art.44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 respectiv – imposibilitatea organului fiscal de a trece la executarea silită a acestor sume.
În speţă, pârâta nu a depus decizie de impunere având ca obiect majorările de întârziere cu respectarea prevederilor legale menţionate, astfel încât, lipseşte şi titlul de creanţă, care prin expirarea termenelor legale de piaţă să fie apt a deveni titlul executoriu care la rândul său să fundamenteze executarea silită împotriva reclamantei.
În mod legal nu este posibilă emiterea unui titlu executoriu care să includă şi obligaţiile accesorii de plată – dobânzi şi penalităţi de întârziere – din moment ce nu există o decizie de impunere ori o declaraţie a reclamantei, care să se constituie în mod valabil, drept titlu executoriu cu privire la suma stabilită, reprezentând contribuţia bănească lunară pentru asigurările de sănătate.
Din cele expuse rezultă că obligaţiile cu privire la sumele datorate cu titlu de contribuţie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite, fie pe baza declaraţiei reclamantei înregistrată la sediul pârâtei, fie pe baza unei decizii de impunere emisă de pârâtă, acte ce reprezintă titluri de creanţă, iar prin expirarea termenului legal de plată a obligaţiei dobândesc valoarea de titluri executorii, după care se poate trece la valorificarea acestora pe calea execuţiei silită.
În speţă, însă, nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi depus vreo declaraţie la sediul pârâtei, pe baza căreia aceasta să poată stabili obligaţiile de plată către F.N.U.A.S.S., şi nici faptul că aceasta, ar fi emis şi ar fi comunicat vreo decizie de impunere cu privire la aceste sume.
Apărarea formulată de pârâtă sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată deoarece, în speţă, nu s-a făcut dovada că s-a emisie decizie de impunere cu privire la sumele menţionate, că aceasta i s-ar fi comunicat, astfel încât, a fost în imposibilitatea formulării de obiecţiuni şi adresării C.A.S. I..
Din aceste considerente excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta ar fi refuzat punerea la dispoziţia organelor de control a actelor contabile este neîntemeiată şi nu se bazează pe un suport probator iar pe de altă parte, acest refuz constituie în conformitate cu prevederile art.305 lit.c din Legea nr.95/2006 contravenţie însă nu ş-a făcut dovada vreunei sancţiuni contravenţionale în acest context legal.
Este real că potrivit prevederilor art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar” deci participarea la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea F.N.U.A.S.S. este obligatorie însă în alin.3 lit.a din acelaşi articol sunt enumerate principiile care stau la baza funcţionării sistemului de asigurări de sănătate printre care este enumerat şi acela privind alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări.
În acest context, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat al casei de asigurări de sănătate Iaşi şi nici a faptului că a semnat un contract de asigurare cu aceasta.
Pe de altă parte, Legea nr.95/2006 nu instituie o ordine cronologică de aplicare a principiilor consacrate prin adoptarea ei însă interpretând logic se aplică mai întâi principiul dreptului de opţiune a casei de asigurări şi după exercitarea acestui drept de către asigurat se aplică principiul obligativităţii contribuirii la fondul naţional unic de asigurări de sănătate, dar în speţă, pârâta nu a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare semnat, care să genereze în sarcina acesteia obligaţii fiscale.
Ca o consecinţă, din moment ce obligaţiile de plată nu au fost stabilite printr-un act administrativ, emiterea titlului executoriu fiind condiţionată şi ulterioară momentului la care obligaţiile de plată către F.N.U.A.S.S. ar fi fost stabilite prin decizia de impunere ori declaraţia reclamantei, instanţa a apreciat că, acţiunea promovată este pe deplin fondată, fiind admisă şi s-a anulat procesul verbal încheiat la data de 4.06.2009, ca nelegal.
Potrivit prevederilor art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 1004,30 lei cheltuieli de judecată constând în cheltuieli judiciare de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial (f.8, 114)
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta CAS I., solicitând desfiinţarea în totalitate a acesteia.
În motivarea recursului său, pârâta arată că, instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale incidente în materie, pronunţând o sentinţă nelegală şi netemeinică.
Astfel, procesul verbal este un act administrativ fiscal, care îndeplineşte cerinţele de formă şi fond ale actului administrativ astfel cum sunt acestea prevăzute de dispoziţiile art.41-42 din OUG nr.92/2003, ale normelor de aplicare a OG nr.92/2003 şi ale normelor de control ale CAS I.
Prin transmiterea procesului-verbal, intimata a fost înştiinţată asupra datoriei şi termenelor de plată, în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală.
CAS I., a fost împiedicată să procedeze astfel, tocmai prin formularea prezentei acţiuni prin care se pretindea nu numai anularea procesului-verbal ci şi exonerarea de sumele datorate.
Împrejurarea că nu a fost emisă decizia de impunere nu înseamnă că actul administrativ atacat fiscal, emis de unitatea sa nu a fost corect şi legal întocmit şi că nu consemnează obligaţia legală de plată în cuantumul stabilit de 336.020 lei, menţionarea cuantumului penalităţilor şi majorărilor de întârziere în procesul verbal, făcându-se în acelaşi scop, de a înştiinţa pe intimată asupra obligaţiei de plată şi a acestora.
Referitor la calitatea reclamantei de asigurat, a apreciat că, intimatei îi este conferită calitatea de asigurat prin lege şi în această calitate îi revine şi sarcina de a contribui la FNUASS, fără a avea relevanţă inexistenţa vreunei convenţii încheiate cu una din casele de asigurări de sănătate, toate contribuţiile la asigurările sociale de sănătate plătite la diferite case, colectându-se la Fondul Naţional Unic de Asigurări sociale de Sănătate.
Instanţa de fond a reţinut greşit că intimata nu este asigurată CAS I., deoarece a depus la dosar dovada faptului că până în anul 2006 intimata a figurat pe lista unui medic de familie aflat în contract cu instituţia sa, precum şi a faptului că a făcut plăţi la FNUASS până la data de 12.02.2009, plăţi care nu sunt făcute pentru angajaţii biroului notarial, plăţile pentru angajaţi, făcându-se la ANAF.
Recurenta a mai arătat că, instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de ea şi soluţionată odată cu fondul cauzei, pe motiv că nu s-a emis o decizie de impunere cu privire la sumele menţionate, care să-i fie comunicate pentru a putea formula obiecţiuni.
În ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.004,30 lei, recurenta a solicitat instanţei să aprecieze asupra cuantumului lor.
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 şi 304 1 Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentele detaliate în motivare.
Verificând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu conform art.304 raportat la art. 304 ind.1 şi 306 Cod procedură civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Referitor la natura juridică a procesului-verbal de control, instanţa de fond a reţinut în mod corect că obligaţiile cu privire la sumele datorate cu titlu de contribuţie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite, fie pe baza declaraţiei reclamantei înregistrată la sediul pârâtei, fie în lipsa acesteia cum este cazul în speţă, pe baza unei decizii de impunere emisă de pârâtă, neîntocmită în cauză, acte ce reprezintă titluri de creanţă în interpretarea prevederilor art.110 alin.3 Cod procedură fiscală, şi care devin titluri executorii, la expirarea termenului legal de plată a obligaţiei, conform art.141 alin.2 Cod procedură fiscală.
Potrivit art.109 Cod procedură fiscală, rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şi legal, raport care stă la baza emiterii deciziei de impunere pentru diferenţe de obligaţii fiscale aferente perioadelor verificate sau a deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferenţe de obligaţii fiscale, decizii ce se comunică contribuabilului.
Cum în speţă nu s-a emis decizie de impunere, prin care să se stabilească obligaţii fiscale în sarcina intimatei şi nici pentru accesorii la contribuţia datorată şi care să fie comunicate acesteia în condiţiile Codului de procedură fiscală, în mod corect s-a dispus anularea procesului-verbal încheiat de recurentă la 4.06.2009, ca nelegal, critica recurentei că ar fi fost împiedicată de intimată să emită decizia de impunere, datorită promovării prezentei acţiuni, fiind neîntemeiată.
În ce priveşte calitatea de asigurat a reclamantei intimate, instanţa de fond a reţinut în mod greşit lipsa acestei calităţi, critica recurentei fiind întemeiată sub acest aspect, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.208 alin.3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurarea socială de sănătate, nefiind exclusă de asigurarea voluntară de sănătate, conform aliniatului 6 al aceluiaşi articol.
Art.211(1) din Legea nr. 95/2006 prevede că sunt asiguraţi, potrivit acestei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile acestei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare , cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator.
Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare, conform aliniatului 11 al aceluiaşi articol.
Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România, conform alin.2) al aceluiaşi articol.
Art. 218 alin.1 lit.a din Legea nr. 95/2006, conferă asiguratului între alte drepturi şi pe acela de a-şi alege furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, iar art.219 alin.1 lit. a şi g din aceeaşi lege îi conferă , între alte obligaţii şi pe acelea de a se înscrie pe lista unui medic de familie şi de a achita contribuţia datorată fondului.
Din interpretarea conţinutului acestor texte de lege, rezultă fără nici un dubiu că, calitatea de asigurat se dobândeşte prin lege, şi încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.
Nici dobândirea calităţii de asigurat şi nici încetarea acesteia nu sunt condiţionate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurare de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
Neexecutarea obligaţiilor prevăzute de art.219 din lege, între care şi acelea de a se înscrie pe lista unui medic de familie şi de a achita contribuţia datorată fondului, nu atrage pierderea calităţii de asigurat , ci a beneficiului drepturilor conferite de art.218 din aceeaşi lege, respectiv dreptul la pachetul de bază de servicii medicale în caz de boală sau accident, drept pe care asiguratul îl are numai de la data începerii plăţii contribuţiei la fond.
Dar, nici calitatea de asigurat a intimatei reclamante, nu impune menţinerea procesului-verbal atacat, câtă vreme a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale codului de procedură fiscală enunţate anterior în aceste considerente precum şi în considerentele sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, curtea a apreciat că aceasta a fost corect soluţionată de către instanţa de fond, faţă de calificarea de către recurentă a procesului-verbal ca fiind înştiinţare de plată şi stabilirea prin acesta a contribuţiilor restante la fondul de asigurări, a majorărilor şi penalităţilor de întârziere, precum şi a termenelor de plată, critica recurentei fiind neîntemeiată şi sub acest aspect.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 1004,30 lei, stabilit de către instanţa de fond, curtea a apreciat că acesta nu este disproporţionat, raportat la complexitatea cauzei şi la depusă de avocat, astfel că nu se impune aplicarea prevederilor art. 274 (3) Cod procedură civilă.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312 raportat la art.316 Cod procedură civilă, curtea a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CAS I.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimată.
