– Legea nr. 85/2006: art. 18
Asociatul într-o societate comercială nu poate formula recurs împotriva hotărârilor prin care s-a deschis procedura insolvenţei sau s-a trecut la faliment, concluzie care se desprinde din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor cap. II din Legea nr. 85/2006, coroborate cu art. 18 din acelaşi act normativ şi ale Legii nr. 31/1990 privind atribuţiile administratorului statutar.
(Decizia nr. 9Q6/R-COM din 23 iunie 2010)
La data de 31 martie 2010 s-a declarat recurs împotriva încheierii din 9 octombrie 2009 şi a sentinţei comerciale din data de 9 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, cererea de recurs fiind formulată de SC R. SRL, reprezentată prin asociat M.N.
în motivare s-a arătat că prin încheierea din 6 octombrie 2009 s-a admis cererea debitoarei SC R. SRL de deschidere a procedurii generale de , pentru ca prin sentinţa din 9 martie 2010 să fie declanşată procedura insolvenţei societăţii. S-a susţinut de către recurent că asociatul M.N. deţine 50% părţi sociale, administrator cu puteri depline fiind P.I.O., care a cerut declanşarea procedurii insolvenţei fără acordul celor doi asociaţi. Mai mult, cererea nu a fost însoţită de dovezi de la ORC Argeş din care să rezulte care sunt asociaţii, de cine este administrată societatea şi care sunt puterile asociatului. Dacă ar fi cunoscut despre existenţa cererii, ar fi prezentat un plan de reorganizare sau s-ar fi înscris în tabelul de creanţe cu sume importante de bani cu care a creditat societatea.
în final, s-a susţinut că s-a intenţionat cesiunea de părţi sociale, însă cu rea-credinţă, administratorul social, care era soţul celuilalt asociat, a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, fără acordul asociaţilor şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. d) alin. penultim, cap. IV şi art. 29 lit. c) cap. VIII din Statutul societăţii, care statuează că dizolvarea şi lichidarea societăţii se face prin hotărârea adunării generale.
La termenul de judecată din 23 iunie 2010, M.N. şi-a precizat cererea de recurs, în sensul că recursul l-a formulat în nume propriu, având în vedere calitatea sa de asociat în cadrul debitoarei.
Examinând încheierea, cu prioritate, prin prisma excepţiilor invocate de lichidatorul judiciar, care fac inutilă cercetarea motivelor de recurs, conform art. 137 C. pr. civ.. Curtea a constatat următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 6 octombrie 2009 (şi nu 9 octombrie 2009, cum din eroare s-a dactilografiat în cererea de recurs) Tribunalul Comercial Argeş, în baza art. 27 şi 32 din modificată, a admis cererea debitorului, a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva sa, a desemnat în calitate de administrator judiciar pe practicianul C.G., căruia i s-au pus în vedere celelalte îndatoriri stabilite prin dispozitivul încheierii. S-a dispus indispo-nibilizarea părţilor sociale ale debitorului, decăderea acestuia de a propune un plan de reorganizare şi au fost stabilite termenele pentru continuarea procedurii.
în considerentele încheierii s-a reţinut că la data de 1 septembrie 2009 debitorul a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă întrucât nu poate plăti datoriile exigibile cu disponibilităţile băneşti, cerere prin care a solicitat şi desemnarea practicianului C.G. în calitate de administrator judiciar.
S-a mai reţinut că debitorul se află în stare de insolvenţă în sensul în care cu disponibilităţile băneşti ce le are nu poate plăti datoriile exigibile aşa cum defineşte art. 3 alin. (1) lit. a).
Judecătorul-sindic a mai constatat că la dosar au fost depuse doar o parte dintre actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h), astfel că l-a decăzut pe debitor din dreptul de a propune plan de reorganizare.
Ulterior, prin sentinţa nr. 356/F din 9 martie 2010 a fost admisă propunerea administratorului judiciar, iar în temeiul art. 107 alin. (1) pct. A lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006, a decis intrarea debitorului în faliment, prin procedura generală.
în temeiul art. 107 alin. (2), a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare, l-a desemnat ca lichidator provizoriu pe practicianul C.G., căruia i-a stabilit atribuţiile prevăzute la art. 25 cu o retribuţie lunară în sumă de 400 lei, fără TVA, plătită din averea debitorului.
De asemenea, a dispus notificarea intrării în faliment de către lichidatorul provizoriu în condiţiile prevăzute la art. 108 alin. (1), cu termenele pentru continuarea formalităţilor, precum şi efectuarea operaţiunilor de lichidare a averii debitorului.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, judecătorul sindic a reţinut că este întemeiată propunerea de intrare în faliment prin procedura generală, motivat de faptul că a fost afişat tabelul definitiv de creanţe la data de 26 ianuarie 2010, în care figurează creanţele a patru creditori cu un total masă pasivă în sumă de 301.295 lei şi nici debitorul, nici creditorii, nici administratorul judiciar nu au propus plan de reorganizare.
împotriva acestor hotărâri s-a declarat recursul de faţă, în care apare ca recurent debitorul reprezentat prin asociat M.N., care ulterior a declarat că a înţeles să promoveze recursul în nume propriu, în calitatea sa de asociat.
Curtea a apreciat că în dosar sunt formulate două recursuri: unul declarat de SC R. SRL, prin asociat, şi altul formulat în nume propriu de către asociatul M.N. în aceste condiţii primul recurs (cel al debitoarei) a fost anulat, întrucât odată ce s-a deschis procedura insolvenţei şi s-a ridicat dreptul de administrare, ca în speţă, în cadrul acesteia debitoarea este reprezentată doar de către administratorul/lichidatorul judiciar, conform art. 20, 25 şi 47 din Legea nr. 85/2006. Reprezentarea societăţii revine, oricum, administratorului statutar, conform Legii nr. 31/1990 ori, după caz, administratorului special sau a celui judiciar, potrivit art. 18 din Legea insolvenţei.
în ceea ce priveşte recursul declarat de M.N., în calitate de asociat în cadrul debitoarei, se constată că acesta este inadmisibil. Astfel, asociatul nu are calitate procesuală activă în cadrul procedurii insolvenţei. Capitolul II din Legea nr. 85/2006 stabileşte care sunt participanţii la procedura insolvenţei, fără ca printre aceştia să fie menţionat asociatul debitoarei care să acţioneze, fie în numele acesteia, fie în nume propriu. Cel mult, administratorul special, desemnat de adunarea generală a asociaţilor poate să reprezinte interesele societăţii sau ale asociaţilor, până la ridicarea dreptului de administrare. Conform art. 18 din Legea nr. 85/2006, după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de către administratorul/lichidatorul judiciar, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele asociaţilor.
în speţă, M.N. nu a fost desemnat ca administrator social, pentru a avea legitimare procesuală activă în a reprezenta interesele societăţii debitoare. Cu alte cuvinte, ar fi putut contesta hotărârile prin care s-a decis intrarea în procedura insolvenţei doar dacă ar fi fost administrator statutar sau administrator special, ştiut fiind faptul că, potrivit Legii nr. 31/1990 şi art. 18 din Legea nr. 85/2006, doar aceştia ar putea reprezenta societatea.
De asemenea, deschiderea procedurii insolvenţei priveşte persoana juridică, distinctă de personalitatea juridică a asociaţilor, motiv suplimentar pentru a aprecia recursul lui M.N. ca inadmisibil.
Interesele asociaţilor sunt protejate prin dispoziţiile Legii nr. 85/2006, prin înscrierea la masa credală, dacă au adus sume de bani cu titlu de împrumut, prin punerea la dispoziţie a sumelor rezultate după distribuire (art. 133 din Legea insolvenţei).
Asociatul nu are calitate procesuală activă în procedura insolvenţei, concluzie care se desprinde din economia Legii nr. 85/2006, situaţie faţă de care recursul lui M.N. a fost respins ca inadmisibil, potrivit art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
