– Cod procedură civilă: art. 109
– Legea nr. 31/1990: art. 60 alin. 2, art. 62 alin. 1
– Legea nr. 26/1990: art. 6 alin. 3 şi 4
întrucât, prin încheierea recurată, judecătorul delegat nu s-a pronunţat asupra temeiniciei opoziţiei formulate împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii comerciale, mai ales că nu avea competenţa să o facă, aceasta aparţinând Tribunalului, conform art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, iar motivele de recurs privesc însăşi opoziţia la dizolvare, i-ar nu doar menţiunea privind declararea unei atare opoziţii, recursul recurentei este lipsit de interes întrucât aceasta nu dovedeşte folosul practic ce poate fi obţinut prin admiterea căii de atac.
(Decizia nr. 606 din 09.04.2009, Secţia a V-a comercială)
La 22 ianuarie 2009, în termen legal SC T. SRL a declarat recurs motivat împotriva încheierii nr. 79 din 7 ianuarie 2009, pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Ilfov de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Recursul a fost înregistrat sub nr. 1326/2/2009 din 12 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială.
în motivarea recursului a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate şi nete-meinicie, arătându-se că prin încheierea nr. 9126 din 12 decembrie 2008, judecătorul delegat a admis cererea societăţii recurente şi a dispus înregistrarea în registrul
comerţului a deciziei asociatului unic privind dizolvarea voluntară a societăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 227 lit, b) şi d) din Legea nr. 31/1990, motivat de imposibilitatea realizării obiectului de activitate. S-a arătat că împotriva acestei încheieri s-a formulat opoziţie de către SC A. SRL, opoziţie menţionată în registru! comerţului prin încheierea nr. 79 din 7 ianuarie 2009.
Recurenta a susţinut că opoziţia este netemeinică şi nelegală şi că încheierea prin care s-a dispus menţionarea acesteia în este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. 2, teza a ll-a, din Legea nr. 31/1990, întrucât a fost dată în şedinţă publică şi fără citarea părţilor. Aceasta a făcut aprecieri în legătură cu raporturile juridice contractuale în care se află cu SC A. SRL şi a susţinut că pretenţiile acestei din urmă societăţi pot fi valorificate în procedura lichidării judiciare.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 6 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 26/1990 şi pe dispoziţiile art. 60 alin. 2 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
La termenul din 9 aprilie 1009, recurenta a arătat că s-a luat act de renunţarea la cererea de dizolvare a societăţii şi că, astfel, opoziţia a rămas fără obiect. A depus în acest sens înscrisuri.
La acelaşi termen, în raport de dispozitivul încheierii atacate, Curtea a pus în discuţie excepţia lipsei de interes în promovarea recursului. Cu privire la această excepţie, recurenta s-a apărat invocând faptul că interesul său este justificat, întrucât încheierea judecătorului delegat a fost pronunţată în şedinţă publică, şi nu în camera de consiliu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 62 alin. 2 teza a ll-a din Legea nr. 31/1990.
Curtea a înlăturat apărarea recurentei. Dincolo de faptul că nu există nicio încălcare a sus-invocatelor prevederi legale, care fac referire la judecată, nu la pronunţarea în camera de consiliu a opoziţiei, şi că încheierea recurată a fost pronunţată în şedinţa publică, astfel cum impun prevederile art. 121 alin. 3 C. pr. civ., Curtea reţine şi faptul că invocarea unei pretinse încălcări a unor dispoziţii legale nu este de natură a justifica, prin ea însăşi, interesul în promovarea acţiunii sau a căii de atac, întrucât nu dovedeşte folosul practic ce poate fi obţinut în acest mod.
Excepţia a fost apreciată ca întemeiată şi a fost admisă. Curtea a constatat că prin încheierea recurată judecătorul delegat la ORC. nu s-a pronunţat asupra temeiniciei opoziţiei şi nici nu avea, de altfel, cum să o facă, întrucât competenţa soluţionării acestei cereri revenea tribunalului, conform art. 62 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. pr. civ.
Prin această încheiere judecătorul delegat nu a făcut decât să dea curs dispoziţiilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 şi să înregistreze în registrul comerţului menţiunea privitoare la opoziţia declarată.
Or, faţă de această situaţie de fapt, s-a apreciat că motivele de recurs sunt formulate ca şi cum prin încheierea atacată s-a soluţionat chiar opoziţia la dizolvare, ceea ce nu este real. Numai în situaţia în care s-ar fi recurat o hotărâre de admitere a opoziţiei la dizolvare s-ar fi justificat interesul promovării unui recurs întemeiat pe motivele la care s-a făcut referire, întrucât folosul practic urmărit ar fi fost dat de menţinerea deciziei asociatului unic cu privire la dizolvarea societăţii.
în raport de prevederile dispoziţiilor hotărârii recurate, Curtea a constatat că recurenta nu a justificat folosul practic pe care l-ar obţine dacă ar fi înlăturată menţiunea privitoare la existenţa opoziţiei la dizolvare.
Prin urmare, recursul a fost respins ca lipsit de interes.
