Recurs împotriva sentinţei pronunţate în acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Invocarea netemeiniciei sentinţei arbitrale comerciale


C. proc. civ.. art. 364 lit. i)

Acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale arc o natură juridică mixtă – jurisdic-ţională şi contractuală. Ea nu este o simplă acţiune în anularea unei convenţii din care lipseşte oriec componentă jurisdicţională, dar nici calc de atac împotriva unui act exclusiv jurisdicţional. Este un mijloc procedural specific de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale prin care s-a încălcat. în principal, convenţia arbitrală. Niciunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează greşita judecată a litigiului. în fapt sau în drept, ci convenţia arbitrală. tribunalul arbitral, proccdură de judecată şi conţinutul hotărârii.

Analiza motivului prevăzut de lit. i) este circumscrisă la încălcarea ordinii publice în exclusivitate prin hotărârea arbitrală.

Controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, şi nu de temeinicic şi. de aceea, invocarea motivului prevăzut de lit. i) nu trebuie să fie un pretext pentru a se solicita instanţei reexaminarea pe fond a litigiului.

în speţă, criticilc recurentei vizând încălcarea dispoziţiilor imperative statuate în art. 1113 C. civ. pun în discuţie netemeinicia hotărârii arbitrale şi impun analiza faptului dacă legea a fost sau nu corect aplicată la situaţia în speţă, ceea ce instanţa de control judiciar nu poate să facă, întrucât legea nu îi conferă nicio competenţă sub acest aspect.

O judecată în fond ar presupune examinarea devolutivă a cauzei, care nu s-ar putea realiza în cazul în carc soluţionarea pricinii urmează să se facă în limitele prestabilite, respectiv cele instituite de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente. Curtea a reţinut că în mod corect tribunalul a respins acţiunea în anulare, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

C.A. Bucureşti, s. a V-a com., dec. nr. 1660 din 24 octombrie 2009,

în Jurindex