Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITOAREI. CONDIŢII.
-art.1, art.3, art.27 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.18/C/11.01.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului S. M. la data de 17.05.2011, debitoarea SC D. T. SRL a solicitat judecătorului sindic să dispună deschiderea procedurii simplificate de prevăzută de Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii debitoarea a arătat că societatea şi-a încetat activitatea, nu are sold creditor în contul bancar si nu posedă numerar pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. A precizat că singurul creditor al societăţii este ANAF S. M., societatea având un debit în sumă de 3.868 lei, reprezentând TVA – 353 lei; impozit pe profit – 3.495 lei; impozit pe salarii – 2 lei ; dobânzi si penalităţi TVA – 9 lei; contribuţii la bugetul asigurărilor sociale si fonduri speciale – 9 lei.
În drept, a invocat art. 1, alin. 2, lit. c, pct. 1 respectiv lit. f din Legea nr. 85/2006.
Prin Încheierea comercială nr. 1075/F/CC/24.05.2011, Tribunalul S. M. a respins cererea formulată de debitoare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.27 alin.1 şi art.1 alin.2, procedura simplificată a insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006, se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, iar art.3 pct.1 din lege defineşte insolvenţa ca fiind ,,acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”.
Verificând motivele invocate de debitor în susţinerea cererii, judecătorul sindic a constatat că starea de insolvenţă a fost justificată de debitoare prin lipsa disponibilităţilor băneşti pentru plata datoriei în cuantum de 3.868 lei, reprezentând obligaţii fiscale către bugetul de stat.
Având în vedere cuantumul redus al acestei presupuse datorii ale debitoarei, existenţa acesteia nerezultând din actele dosarului, în condiţiile în care potrivit raportului administratorului întocmit ca anexă la situaţiile financiar contabile încheiate la data de 31.12.2010 (fila 30 din dosar), societatea nu are restanţe la plata datoriilor către bugetul de stat, reţinând şi faptul că societatea deţine bunuri în patrimoniu, judecătorul sindic a apreciat că în speţă nu poate fi reţinută starea de insolvabilitate a debitoarei, pentru ca aceasta să fie supusă procedurii reglementate de Legea nr.85/2006.
Prin urmare, judecătorul sindic a apreciat că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitoare nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs debitoarea, în termenul prevăzut de lege şi legal timbrat, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a pronunţat încheierea atacată ca urmare a greşitei aplicări a prevederilor Legii nr. 85/2006. Instanţa de fond a nesocotit temeiul legal pe care şi-a întemeiat cererea, şi anume, prevederile art. 1 alineatul 2 litera f din Legea nr. 85/2006. Instanţa a reţinut că nu există datorii către bugetul de stat fără să ia în considerare situaţia financiară a debitoarei la data de 29.03.2011 din care rezultă aceste datorii. Argumentul privind cuantumul redus al datoriei este absurd, nefiind susţinut de nici o prevedere legală. Instanţa de fond nu a ţinut cont nici de prevederile art. 3 pct. 1 literele a şi b prin care este reglementată distinct starea de insolvenţă vădită, respectiv insolvenţa iminentă, stare în care administratorul societăţii a considerat că se află. Acesta a încercat să evite acumularea în continuare şi a altor datorii către bugetul de stat. S-a nesocotit astfel şi prevederile art. 27 alineatul 2 din Legea insolvenţei.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, instanţa a constatat că acesta este fondat, urmând să fie admis.
Astfel, aşa cum corect a arătat recurenta, cuantumul datoriei nu are nici o relevanţă pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii, în cazul în care cererea este făcută de societatea debitoare. Doar în cazul în care cererea este făcută de creditori, Legea insolvenţei reglementează la art. 3 pct. 12 valoarea prag, respectiv cuantumul minim al creanţei, pentru care poate fi cerută insolvenţa, ca o condiţie de admisibilitate a cererii şi pentru a preveni abuzurile din partea creditorilor. O asemenea condiţie nu este prevăzută însă în cazul în care cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este formulată de însăşi societatea aflată în insolvenţă.
De asemenea, Legea insolvenţei prevede ca şi condiţie pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, în cazul cererii formulate de debitoare, fie starea de insolvenţă vădită, fie starea de insolvenţă iminentă. Legea vorbeşte de insolvenţă , astfel cum este ea definită la art. 3 pct. 1 , respectiv insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi nu de insolvabilitate care este situaţia patrimonială în care elementele pasive depăşesc elementele active.
Împrejurarea că societatea debitoare are în patrimoniu active care pot fi valorificate nu are nici o relevanţă în aprecierea stării de insolvenţă, aceste putând fi valorificate în cadrul procedurii tocmai pentru plata datoriilor.
În speţă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit şi că petenta debitoare nu a făcut dovada datoriilor către bugetul de stat, aceste datorii rezultând din balanţa analitică la 29.03.2011 depusă la dosarul cauzei, astfel că raportul administratorului la data de 31.12.2010 nu are nici o relevanţă.
Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa a constatat că societatea recurentă a dovedit că este în stare de insolvenţă, iar cererea pe care a adresat-o judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva sa este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, instanţa, admiţând recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza judecătorului – sindic pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de recurenta debitoare, precum şi celelalte măsuri legale care se impun.
