Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RESTITUIREA TAXEI JUDICIARE DE TIMBRU ÎN TEMEIUL ART.23 ALIN.1 LIT.C DIN LEGEA NR.146/1997. CONSFINŢIREA ÎNVOIELII PĂRŢILOR PRINTR-O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ ÎN CONDIŢIILE ART.273 COD PROCEDURĂ CIVILĂ NU ESTE ECHIVALENTĂ CU RĂMÂNEREA FĂRĂ OBIECT A ACŢIUNII PE PARCURSUL PROCESULUI, CA URMARE A UNOR DISPOZIŢII LEGALE.
-art.23 alin.1 lit.c şi alin.21 Cod procedură civilă.
Decizia nr.220/C/04.04.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constată că prin sentinţa nr. 618/COM din 31 mai 2011, Tribunalul Bihor, în temeiul art. 271 cod procedură civilă, a luat act de tranzacţia încheiată între reclamanta SC E. T. C. SRL şi pârâta SC T. G. SRL şi a consfinţit învoiala părţilor din cuprinsul acesteia.
A respins cererile de restituire a taxei judiciare de timbru formulate de reclamanta SC E. T. C. SRL şi pârâta SC T. G. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :
La primirea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E. T. C. SRL instanţa a stabilit în sarcina acesteia plata sumei de 8958,37 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 14.12.2010, instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus eşalonarea pe o perioadă de 4 luni a taxei de timbru începând cu data pronunţării încheierii, în 4 rate astfel: decembrie 2010 -2240 lei, ianuarie 2011 -2240 lei,februarie -2240 lei şi martie -2239 lei sub sancţiunea dării în debit a reclamantei.
Reclamanta a achitat doar primele două rate din această taxă, diferenţa refuzând să o achite în condiţiile stabilite prin hotărâre.
De asemenea la primirea cererii reconvenţionale formulate de pârâta SC T. G. SRL, instanţa a stabilit în sarcina acesteia plata sumei de 6.612,1 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 23.03.2011 instanţa a admis cererea pârâtei şi a dispus eşalonarea pe o perioadă de 3 luni a taxei de timbru începând cu data pronunţării încheierii, în 3 rate astfel : martie 2011 -2204 lei, aprilie 2011 -2204 lei, februarie 2011-2240 lei şi mai 2011 – 2204,1 lei sub sancţiunea dării în debit a reclamantei.
Pârâta nu a achitat nici o rată din această taxă refuzând astfel să o achite în condiţiile stabilite prin hotărâre.
Potrivit art.23 alin 1 lit a şi c din Legea nr.146/1997 : ,, (1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, în următoarele cazuri: a) când taxa plătită nu era datorată; c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale”.
În speţă, pentru pretenţiile invocate, părţile datorează taxa de timbru conform art. 1 din legea taxelor de timbru, cererile acestora nefiind incluse între acţiunile scutite de la plata taxelor de timbru.
În ce priveşte susţinerile părţilor că acţiunea a rămas fără obiect în cursul procesului, instanţa a reţinut că părţile sunt în eroare cu privire la acest aspect întrucât potrivit art. 271 Cod procedură civilă instanţa a fost sesizată de părţi în vederea consfinţirii învoielii lor printr-o hotărâre în condiţiile art. 273 Cod procedură civilă.
Faţă de cele reţinute instanţa a respins cererile de restituire a taxei judiciare de timbru formulate în cauză.
Diferenţele de taxe de timbru neachitate vor fi recuperate de organele fiscale în condiţiile legii taxelor de timbru.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen şi scutit de plata taxelor judiciare de timbru, recurentele SC E. T. C. SRL O. şi SC T. G. SRL O., solicitând admiterea acestuia şi modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul de a se dispune restituirea taxei de timbru achitată de cele două recurente până la momentul pronunţării sentinţei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au învederat că au formulat cerere de restituire a taxei de timbru întemeiată pe prevederile art.23 alin.1 lit. c din Legea nr. 146/1997, cerere ce a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că procesul nu a rămas fără obiect, respectiv că, atâta vreme cât instanţa a dispus eşalonarea plăţii taxei de timbru prin încheiere irevocabilă, părţile sunt ţinute să-şi îndeplinească în continuare obligaţiile stabilite în sarcina lor cu privire la plata eşalonată a taxei de timbru indiferent de modul în care se finalizează litigiul şi anume prin hotărâre prin care instanţa este cea care statuează asupra fondului cauzei sau prin hotărâre prin care instanţa ia act de tranzacţia părţilor.
Au apreciat recurentele că în condiţiile în care au finalizat litigiul prin încheierea unei tranzacţii, consfinţită de instanţă prin sentinţa recurată, aceasta a rămas fără obiect prin raportare la prevederile art. 720 indice 7 alin. 1 şi 5 Cod Procedură Civilă, astfel că în speţă erau incidente prevederile art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997.
În drept au fost invocate de recurente prevederile art. 299 Cod Procedură Civilă şi următoarele, art.23 alin.1 lit.c din Legea nr. 146/1997 şi art. 720 alin. 7 Cod Procedură Civilă.
Examinând, în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor aduse acesteia de către recurent, cât şi din oficiu, sub aspectul motivelor de ordine publică, instanţa de recurs a apreciat recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Cele două recurente au investit instanţa de fond cu soluţionarea unei acţiuni principale în care recurenta SC E. T. C. SRL a avut calitatea de reclamantă, iar recurenta SC T. G. SRL calitatea de pârâtă, precum şi cu o cerere reconvenţională, în care cele două recurente figurau cu calitate inversată.
După acordarea în cauză a şase termene de judecată, răstimp în care ambele părţi au obţinut eşalonarea obligaţiei de plată a taxei de timbru, acestea au înţeles să stingă litigiul dintre ele prin încheierea unei tranzacţii, pe care prima instanţă a consfinţit-o prin sentinţa recurată.
Susţinerea recurentelor în sensul că încheierea tranzacţiei atrage aplicarea în speţă a prevederilor art.23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146-1997 este, în opinia instanţei de recurs, total neîntemeiată.
Textul legal invocat de recurente vizează ipoteza în care acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale, ceea ce presupune, în aprecierea instanţei de recurs, că pe parcursul derulării procesului intervine o modificare legislativă care lipseşte de obiect acţiunea.
Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii este şi modificarea adusă prevederilor art. 23 din Legea nr. 146/1997 prin OUG nr. 212/2008, Legea nr. 276/2009 şi art. XVI din Legea nr. 202/2010.
Prin OUG nr. 212/2008, a fost modificat art. 23 din Legea nr. 146/1997, în sensul introducerii alin. (2^1), care prevedea că în cazul în care părţile se împacă înainte de prima zi de înfăţişare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul împăcării ulterior primei zile de înfăţişare, se restituie până la jumătate din suma achitată, proporţional cu actele procesuale neîndeplinite.
Prin legea de aprobare a OUG nr. 212/2008, alin. (2^1) a fost modificat, prevăzându-se că în cazul în care, până la prima zi de înfăţişare, părţile încheie tranzacţie sau renunţa la judecata, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacţia ori renunţarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfăţişare, se restituie până la jumătate din suma achitată, ţinând seama de actele procesuale deja îndeplinite.
Ulterior, alin. (2^1) al art. 23 a fost abrogat de art. XVI din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, astfel că la data declanşării prezentului litigiu textul legal care le-ar fi îndreptăţit pe cele două recurente să beneficieze de restituirea unei părţi din taxa de timbru nu mai era în vigoare.
Or, în contextul în care legiuitorul a apreciat necesar să reglementeze printr-o prevedere,distinctă de cea de care se prevalează recurentele în prezentul dosar, posibilitatea restituirii taxei de timbru în ipoteza încheierii unei tranzacţii între părţi, este evident că textul art. 23 alin.1 lit.c din Legea nr. 146/1997 nu poate fi interpretat în sensul că ar acoperi şi ipoteza reglementată ulterior prin alin. 21.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod Procedură Civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
