Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. SECHESTRU JUDICIAR. SOLUŢIONAREA CERERII DE ÎNFIINŢARE A SECHESTRULUI JUDICIAR FĂRĂ CITAREA PĂRŢILOR. CONSECINŢE.
-art.60O alin.1 Cod procedură civilă;
Aşa cum rezultă din încheierea recurată, cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost soluţionată fără citarea părţilor, contrar dispoziţiilor art. 600 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că cererea de sechestru judiciar se judecă „de urgenţă, cu citarea părţilor”.
Decizia nr.374/C/07.06.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Încheierea nr.7 din 21.03.2012 Tribunalul Bihor a respins cererea de înfiinţare a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile proprietatea creditoarei, formulată de J. J. L. , cu sediul ales în B., str.R. nr.20, sector 1, la S.C.A. R. & R., în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC H. SA, SC T. G. SA, toate cu sediile în O., str.B. nr.10, judeţul Bihor şi SC T. SRL, prin lichidator judiciar SC P. G. IPURL B. M. , cu sediul în O. , str.A. E. nr.56, judeţul Bihor.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Faţă de excepţiile invocate, în condiţiile art.137 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive invocate de pârâte pe considerentul că între părţi nu există raport juridic, instanţa a respins excepţiile ca neîntemeiate, deoarece reclamanta urmăreşte indisponibilizarea bunurilor proprietatea sa, şi care se află în posesia pârâtelor, conform Contractelor de vânzare-cumpărare şi a facturilor emise, neavând relevanţă în cauză faptul că între părţi nu a avut loc raporturi juridice, simplul fapt al posesiei asupra bunurilor justifică cererea reclamantei pentru indisponibilizarea bunurilor reclamate ca fiind proprietatea sa.
În ceea ce priveşte examinarea pe fond a cererii instanţa a reţinut că în conformitate cu art.591 Cod procedură civilă, creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asupra bunurilor mobile ale debitorului, în situaţia în care creanţa este consemnată prin act scris şi este exigibilă, precum şi în situaţia în care creanţa nu este constatată printr-un înscris în ambele variante, creditorul fiind obligat să justifice intentarea unei acţiuni în ceea ce priveşte bunurile. De asemenea, legiuitorul a instituit şi posibilitatea încuviinţării sechestrului asigurator în cazul în care creanţa nu este exigibilă, atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să-şi risipească averile, situaţie faţă de care creditorul trebuie să dovedească celelalte condiţii prevăzute de alin.1.
Având în vedere că potrivit actelor de la dosar reclamanta nu a făcut dovada introducerii unei acţiuni prin care să reclame proprietatea bunurilor, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.591 în sensul că în lipsa unei dovezi a introducerii unei acţiuni în justiţie faţă de pârâtă, reclamantul nu justifică ca pârâtele/debitoare să se sustragă de la urmărire, sau să-şi risipească averea, considerente faţă de care instanţa a respins cererea de sechestru asigurator, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurenta reclamantă J. J. L. (fostă O. I. L.), solicitând în principal casarea Încheierii nr. 7/1/2012 pronunţată la data de 21.03.2012 de Tribunalul Bihor în soluţionarea cererii de instituire a sechestrului judiciar, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cererii recurentei, în subsidiar, modificarea încheierii, cu consecinţa reţinerii spre rejudecare a cererii recurentei şi admiterea acesteia, conform dispoziţiilor art. 304, punctul 9 din Codul de procedura civila, având în vedere ca Tribunalul Bihor a aplicat cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar, dispoziţii legale aplicabile instituţiei sechestrului asigurator, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 600, alin. 1 din Codul de procedură civilă, reclamanta nefiind citată pentru termenul de judecată fixat la data de 21.03.2012, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Consideră că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare în primul rând la aplicarea procedurii de citare pentru termenul de judecata din data de 21.03.2012, iar în al doilea rând la modalitatea în care a fost citată pentru acest termen. Faţă de situaţia de fapt consideră încălcat flagrant dreptul său la apărare de către instanţa de fond. Aşadar, faţă de cele menţionate, solicită aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 105 din Codul de procedură, recurenta nefiind legal citata de către Tribunalul Bihor pentru termenul din data de 21.03.2012. Mai mult, este inadmisibilă posibila apărare a intimatelor – pârâte în sensul că cererea de instituire a sechestrului judiciar nu se soluţionează cu citarea părţilor, deoarece, dispoziţiile art. 600 alin. 1 din Codul civil stabilesc fără putinţă de tăgadă, expres şi imperativ, procedura de soluţionare a cererilor de înfiinţare a sechestrului judiciar, respectiv „de urgenţă, cu citarea părţilor”.
Aşadar, prezentei cereri de înfiinţare a sechestrului judiciar sub nici o formă nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la soluţionarea cererilor de instituire a sechestrului asigurator, care stabilesc soluţionarea cererii de urgenta, în cameră de consiliu şi fără citarea părţilor.
Fata de cele menţionate, instanţa de judecată ce a soluţionat fondul cererii de instituire a sechestrului judiciar a încălcat dispoziţiile legale referitoare la procedura de soluţionare a cererii şi de citare a părţilor. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cererii recurentei, conform dispoziţiilor art. 304, punctul 5 din Codul de procedură civilă, fiind încălcate de către Tribunalul Bihor dispoziţiile procedurale referitoare la procedura de citare a părţilor pentru termenul din data de 21.03.2012 .
A mai arătat că instanţa de fond în mod nelegal, a aplicat dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea cererii de sechestru asigurator, respectiv dispoziţiile art. 591 din Codul de procedură civilă, deşi acest text normativ nu este aplicabil cererii de instituire a sechestrului judiciar.
Instanţa de judecată a apreciat în încheierea pronunţată faptul că în ceea ce priveşte examinarea pe fond a cererii instanţa a reţinut că creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asupra bunurilor mobile ale debitorului, în situaţia în care creanţa este consemnată prin act scris şi este exigibilă, precum şi în situaţia în care nu este constatată printr-un înscris în ambele variante, creditorul fiind obligat să justifice intentarea unei acţiuni în ceea ce priveşte bunurile. De asemenea, legiuitorul a instituit şi posibilitatea încuviinţării sechestrului asigurator în cazul în care creanţa nu este exigibilă, atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să-şi risipească averile, situaţie faţă de care creditorul trebuie să dovedească celelalte condiţii prevăzute de alin. 1.
Având în vedere că potrivit actelor de la dosar reclamanta nu a făcut dovada introducerii unei acţiuni prin care să reclame proprietatea bunurilor, în cauza nu sunt incidente dispoziţiile art. 591 în sensul că în lipsa unei dovezi a introducerii unei acţiuni în justiţie faţă de pârâtă, reclamantul nu justifică că pârâtele/debitoare să se sustragă de la urmărire, sau sa-şi risipească averea, considerente faţă de care instanţa urmează a respinge cererea de sechestru asigurator, ca neîntemeiata.”
A menţionat faptul că eroarea instanţei de fond este cu atât mai evidentă, cu cât este neechivoc inadmisibilă, într-un sistem judiciar care se presupune că are rolul de a asigura legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
Arată că instanţa de fond în mod nelegal a modificat temeiul de drept al cererii de instituire a sechestrului judiciar, încălcând astfel principiul disponibilităţii, reţinând în Încheierea atacată că recurenta „a solicitat instanţei înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile proprietatea creditoarei identificate în anexa din acţiune.”
Faţă de cele de mai sus, a solicitat să se constate specificitatea celor doua instituţii, cea a sechestrului asigurator şi cea sechestrului judiciar, reglementând separat norme aplicabile fiecărei cereri.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii pronunţate, cu consecinţa reţinerii spre rejudecare a cererii recurentei şi admiterea acesteia, conform dispoziţiilor art. 304, punctul 9 din Codul de procedură civilă, având în vedere ca Tribunalul Bihor a aplicat cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar, dispoziţii legale aplicabile institute sechestrului.
Mai arată că în situaţia în care instanţa va reţine cauza spre rejudecare, solicită să constatate temeinicia cererii de instituire a sechestrului judiciar, reţinând motivele expuse în detaliu prin acţiunea cu care a investit instanţa de judecată.
Astfel, cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 599 din Codul de procedură civilă, cerere temeinică, prin raportare la următoarele motive: Bunurile al căror sechestru se cere a fi instituit sunt bunuri mobile, proprietatea recurentei, existând un pericol evident de dispariţie a acestora. Necesitatea asigurării existentei si/sau conservării acestor bunuri se impune a fi realizate de urgenta, în caz contrar recurenta fiind prejudiciată iremediabil din punctul de vedere al lezării dreptului de proprietate şi al pierderii dreptului de a reintra în posesia efectivă, utilă şi liniştită a bunurilor. În vederea conservării bunurilor mobile proprietatea recurentei ce pot fi sustrase, alterate sau distruse este esenţială asigurarea existentei acestora, în caz contrar existând pericolul iminent ca acestea sa dispară sau sa fie distruse. Cu toate că reprezentanţii recurentei au solicitat restituirea echipamentelor neachitate şi reprezentanţii societarilor au confirmat iniţial, ulterior a fost refuzată predarea. Refuzul de restituire a bunurile mobile – echipamente de tricotaj – proprietatea recurentei vatămă în mod iremediabil dreptul de proprietate al societăţii, fiind îndreptăţiţi sa considere că bunurile vor fi fie distruse, fie inexistente, fie degradate.
In consecinţă, urgenţa admiterii cererii de de dovezi rezultă indubitabil prin prisma următoarelor considerente:
I. Exista o primejdie reală ca bunurile să nu mai existe sau să fie degradate, fapt ce impune instituirea de urgenţă a unui sechestru asupra bunurilor proprietatea recurentei. Orice întârziere ar periclita iremediabil dreptul de proprietate al recurentei:
II. Există un pericol indubitabil că societăţile comerciale menţionate să dispună în viitorul apropiat de bunurile mobile proprietatea recurentei. În lipsa unei măsuri asiguratorii precum cea a sechestrului formulat pe calea prezentei cereri, orice demers/acţiune întreprins de recurentă ulterior ar fi inutilă, procedura de recuperare a unor bunuri mobile fiind de natura şi esenţa ei greu sau chiar imposibil de realizat.
III. Pentru a preîntâmpina eventualele pagube ce s-ar cauza prin înstrăinarea bunurilor mobile aflate în proprietatea recurentei către terţe persoane fizice sau juridice, apar pe deplin întrunite condiţiile solicitării instituirii sechestrului judiciar în prezenta cauză.
IV.Faţă de situaţia actuală, vădit în detrimentul intereselor şi drepturilor recurentei şi menită să suprime orice acces al recurentei la bunurile proprietate personală, rezultă indubitabil că societatea se află în imposibilitate obiectivă de a reintra în posesia efectiva a bunurilor.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, în principal casarea încheierii atacate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare iar în subsidiar modificarea acesteia cu consecinţa reţinerii spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 600, alin. 1, 304 punctele 5 şi 9, art. 599 alin. 1, punctul 1 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimaţii pârâţi prin reprezentant, au lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare al recursului, fără cheltuieli de judecată.
Examinând încheierea recurată , prin prisma motivelor de recurs , cât şi din oficiu , având în vedere actele şi lucrările dosarului s-a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamanta recurentă J. J. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA , SC H. SA , SC C. T. G. SA ŞI SC T. SA, instituirea unui sechestru judiciar asupra unor bunuri mobile ,indicate în anexa la cerere, proprietatea reclamantei , care ar fi deţinute de pârâte temeiul de drept al cererii fiind dispoziţiile art. 599 alin.1 şi următoarele Cod procedură civilă .
Aşa cum rezultă din încheierea recurată, cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost soluţionată fără citarea părţilor , contrar dispoziţiilor art. 600 alin.1 Cod procedură civilă , care prevăd că cererea de sechestru judiciar se judecă „ de urgenţă , cu citarea părţilor”, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect .
De asemenea, Curtea a constatat că deşi prima instanţă a fost investită cu o cerere de sechestru judiciar a soluţionat cauza în temeiul dispoziţiilor art. 591 Cod procedură civilă care reglementează sechestrul asigurător .
Având în vedere considerentele mai sus arătate, recursul a fost admis , în temeiul art. 312 alin. 1, 2 şi 5 Cod procedură civilă , iar încheierea a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă , pentru ca aceasta să se pronunţe asupra cererii cu care a fost investită , cu citarea părţilor, urmând a analiza şi susţinerile P. G. IPURL depuse în recurs prin care invocă faptul că nu o reprezintă pe pârâta intimată SC T. SA.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
