Recurs. Modificarea Codului de procedură civilă prin O.G. nr. 13/1998. Tardivitate


Conform ar. 301 Cod proc. civ., împotriva unei hotărâri se poate declara recurs în termenul de 15 zile de la comunicarea ei.

Depăşirea acestui termen este sancţionată cu respingerea recursului, ca tardiv formulat.

(Secţia de administrativ, decizia nr. 2.246/1998)

S-a formulat recurs de către recurentul P.D. împotriva sentinţei civile nr. 10.499/24.06.1998, pronunţată de Judecătoria sectorului 2, în contradictoriu cu Secţia 6 Poliţie Bucureşti.

Examinând îndeplinirea dispoziţiilor art. 301 Cod proc. civ., aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 13/1998, tribunalul constată următoarele:

Sentinţa civilă recurată a fost comunicată recurentului P.D. Ia data de 13.07.1998, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond, iar acesta a depus recursul la data de 6.08.1998, conform rezoluţiei de primire din dosarul de recurs.

Potrivit art. 301 Cod proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii care se atacă.

Având în vedere considerentele mai sus reţinute, precum şi art. 301 Cod proc. civ., urmează ca tribunalul să constate că recursul a fost depus cu depăşirea termenului legal şi să-1 respingă, ca tardiv formulat.