Recurs. Repunere în termen


Soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii A.G.A. fără citarea părţilor şi necomunicarea soluţiei are drept consecinţă curgerea termenului pentru exercitarea recursului de la data luării la cunoştinţă despre existenţa hotărârii.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 309 din 20 februarie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 2821 din 20 decembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 5560/2002 al Tribunalului Bistriţa- Năsăud, s-a admis cererea formulată de reclamantul Ş.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. Comcereal S.A. Bistriţa şi s-a dispus în consecinţă suspendarea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 2002, până la soluţionarea dosarului nr. 5544/2002 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

în motivare s-a reţinut că reclamantul a promovat acţiune pentru anularea hotărârii A.G.A. în temeiul art. 117 alin.(3) din Legea nr. 31/1990, situaţie în raport cu care cererea de suspendare a hotărârii este fondată.

împotriva acestei hotărâri S.C. Comcereal S.A. reprezentată prin administrator S.C. Didu Crito S.R.L. a declarat recurs şi a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs.

Analizând cu prioritate cererea de repunere în termen, Curtea reţine următoarele:

în motivarea cererii de repunere în termenul de recurs, arată că nu a fost citat la termenul când s-a soluţionatr cererea

de suspendare, despre existenţa căreia a aflat doar la 14 ianuarie 2003, când a vut loc adunarea creditorilor S.C. Comcereal S.A.

în ceea ce priveşte recursul, solicită admiterea acestuia şi modificări hotărârii, apreciind că cererea de chemare în judecată nu era admisibilă, întrucât reclamanţii nu justifică vreun interes în promovarea acesteia. în subsidiar, solicită respingerea ca nefondată a cererii de suspendare, susţinând că prin măsurile adoptate în A.G.A. reclamantul nu a fost prejudiciat direct şi nemijlocit. Mai arată că, în speţă nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 581 C.pr.civ.

Cererea reclamantului Ş.V. s-a înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud la 19 decembrie 2002 şi s-a dispus judecarea acesteia fără citarea părţilor, la termenul din 20 decembrie 2002, conform rezoluţiei înscrisă pe cerere.

Instanţa a soluţionat cererea în şedinţă publică, la apelul nominal fiind prezent reclamantul personal, asistat de avocat care a pus concluzii în susţinerea cererii. Tot din practicaua sentinţei rezulta că procedura de citare a fost legal îndeplinită, menţiune neconformă cu realitatea, întrucât cererea a fost soluţionată a doua zi după înregistrare, iar la dosar nu există vreo dovadă de îndeplinire a procedurii de citare.

Sentinţa s-a pronunţat cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, în pofida dispoziţiilor art. 132 alin.(3) din Legea nr. 31/1990. Aceasta i-a fost comunicată pârâtei la 15 ianuarie 2003, iar recursul s-a înregistrat la 17 ianuarie 2003.

Cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului, precum şi recursul declarat se găsesc întemeiate, pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare trebuie să fie precedată de intentarea acţiunii de fond, în anularea hotăririi adunării generale.

Măsura se dispune de către instanţă, printr-o ordonanţă, iar cererea se judecă cu citarea părţilor, împrejurare care rezultă implicit din calea de atac împotriva ordonanţei, care curge de la pronunţare.

Soluţionând cererea fără citarea părţilor, pentru pârâta care nu a fost prezentă, termenul de recurs curge de la data luării la cunoştinţă despre hotărâre, astfel încât cererea de repunere în termen de exercitare a recursului va fi admisă, potrivit art. 103

C.pr.civ.

Prin hotărârea pronunţată însă, instanţa a încălcat şi principiul contradictorialităţii procesului civil şi, deşi sentinţa s-a dat fără citarea părţilor a permis reclamantului şi reprezentantului său să participe la dezbateri şi să pună concluzii.

Contradictorialitatea presupune ca toate elementele procesului să fie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Hotărârea atacată s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 raportat la art. 105 alin. (2) C.pr.civ şi cu nesocotirea principiului contradictorialităţii, motiv de casare conform art. 304 pct. 5 C.pr.civ, astfel încât, potrivit art. 312 alin. (2) şi (5) C.pr.civ. se va admite recursul, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.(Judecător Lucia Brehar).