întrucât comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu a procedat la punerea în posesie a reclamantului, se va proceda la amendarea primarului, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 595/1994)
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 557/21.06.1994, reclamantul R.A. cheamă în judecată pe pârâtul S.E. – primar – şi Comisia Locală de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al comunei Voluntari, S.A.I., pentru aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 29/1990.
în motivarea cererii, se arată că prin sentinţa civilă nr. 262/2104.1994 a Tribunalului Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ, pârâta a fost obligată să îl pună în posesie pe reclamant asupra suprafeţei de teren de 0,5 ha, menţionat în adeverinţa de proprietate nr. 415/13.11.1991 şi să emită procese verbale în acest sens, dar până în prezent a refuzat să respecte dispozitivul acestei hotărâri.
La dosar s-a depus sentinţa civilă nr. 262/21.04.1994 a acestei secţii, învestită cu formulă executorie.
Prin adresa nr. 8.808/21.09.1994, transmisă celor trei beneficiari ai adeverinţei de proprietate, se menţionează că în viitorul apropiat urmează să se facă punerea în posesie în locul denumit “Punctul Pipera”, dar până în prezent acest fapt nu a avut loc.
Aşa fiind, tribunalul urmează ca, potrivit art. 16 din Legea nr. 29/1990 să aplice conducătorului autorităţii publice – S.E. – preşedintele Comisiei Locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al comunei Voluntari, SA.I. – sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. 3 din lege, respectiv câte 500 lei amendă pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 21.06.1994 -data intentării cererii de faţă – şi până la executarea efectivă a dispozitivului sentinţei, învestită cu formulă executorie.