Refuz nejustificat al comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a înainta documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren


In condiţiile în care reclamantului i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra terenului ca urmare a validării propunerii comisiei locale de către comisia municipală de aplicare a Legii nr. 18/1991 (în baza art. 28 din H.G. nr. 131/1991) şi având în vedere împrejurarea că s-a încheiat proces verbal de punere în posesie, refuzul autorităţii pârâte de a înainta comisiei municipale propunerea de eliberare a titlului de proprietate şi documentaţia aferentă, apare ca nejustificat.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 163/1998)

Prin cererea înregistrată la data de 15.01.1998, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al comunei Voluntari, judeţul Ilfov, solicitând obligarea acesteia să înainteze Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 propunerea de eliberare a titlului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.049 mp, situat în intravilanul comunei Voluntari, str. Lucaci, judeţul Ilfov şi documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate asupra imobilului în cauză.

în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul precizează că cererea sa privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost soluţionată favorabil, fiindu-i eliberată adeverinţa nr. 505/22.01.1992, în baza hotărârii comisiei municipale de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 39, anexa nr. 20, poz. 77. Mai menţionează că la data de 16.06.1992, s-a întocmit proces-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa respectivă. Reclamantul mai arată că, deşi de la data punerii în posesie au trecut mai bine de 5 ani, timp în care a folosit terenul în scop agricol, făcând numeroase cereri pentru eliberarea titlului de proprietate, nu a primit până la această dată nici un răspuns de la pârâtă.

La termenul de judecată din 18.03.1998, pârâta a depus la dosar adresa nr. 2.605/17.03.1998, prin care se specifică faptul că solicitarea reclamantului, cuprinsă în cererea nr. 3.981/5.04.1991, depusă la Primăria comunei Voluntari, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, nu este probată cu documente (act de vânzare-cumpărare autentificat, chitanţă sub semnătură privată), ci doar cu declaraţii de martori, care nu precizează fostul proprietar şi nici nu este de găsit în registrul agricol. Se mai susţine că terenul în cauză a fost trecut în administrarea primăriei, care 1-a atribuit ca teren experimental Şcolii nr. 42, după cum reiese şi din evidenţa cadastrală la data de 1.01.1990.

A fost depus dosarul nr. 1.108, care cuprinde documentaţia ocazionată de cererea reclamantului privind constituirea dreptului de proprietate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin adeverinţa nr. 505/22.01.1992, s-a adeverit că reclamantului C.G. i s-a stabilit dreptul de proprietate prin hotărârea comisiei municipale nr. 39 din 1991, pentru suprafaţa de 0,2049 ha, prevăzută în tabelul anexă nr. 20, la poz. 77. Această adeverinţă, eliberată de Comisia Comunală Voluntari privind aplicarea Legii nr. 18/1991, cuprinde menţiunea: „Prezenta adeverinţă constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate”.

Pe baza acestui act, la data de 16.06.1992 s-a întocmit un proces-verbal de punere în posesie, semnat de membrii comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, numitului C.G., care a fost pus în posesie cu suprafaţa de 2.049 m.p. teren, situat în intravilanul comunei Voluntari, în str. Lucaci.

Terenul respectiv are umiătoarele vecinătăţi; N – Şcoala nr. 42 şi are o latură de 34 m; S – Stradă şi o latură de 34 m; E – S.G. şi C.G. şi o latură de 60,27 m; V – C.I. şi o latură de 60,27 m.

Totodată, s-a întocmit schiţa terenului în litigiu, schiţă semnată de primar şi de O.C.O.T.E.

Deşi reclamantul a făcut demersuri în vederea obţinerii titlului de proprietate, pârâta nu a înaintat Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii fondului funciar propunerea de eliberare a titlului, însoţită de documentaţia aferentă, ce a stat la baza eliberării adeverinţei şi a procesului-verbal de punere în posesie.

în baza materialului probator, instanţa apreciază că se impune admiterea acţiunii, având în vedere următoarele considerente:

în speţă, s-au respectat prevederile art. 28 alin. 4 din H.G. nr. 131/1991 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea Legii fondului funciar, validându-se hotărârea comisiei comunale, în baza art. 28 alin. 5 din acelaşi act normativ.

Prin unnare, pârâta, în mod nejustificat a refuzat să înainteze comisiei judeţene documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate.

în consecinţă, în baza art. 34 din H.G. nr. 131/1991, coroborat, cu art.

1 din Legea nr. 29/1990, pârâta va fi obligată să înainteze Comisiei Judeţene Ilfov privind aplicarea Legii nr. 18/1991 propunerea de eliberare a titlului de proprietate şi documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.