Refuz nejustificat al comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 de punere în posesie asupra unei suprafeţe de teren. Acordarea de daune cominatorii


în baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, se pot acorda reclamantului daune pentru întârzierea în executarea unei hotărâri judecătoreşti.

(Secţia de administrativ; sentinţa nr. 495/1998)

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 406/26.11.1998, reclamanta D.Z. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990 faţă de I.F.D, Primarul comunei Baloteşti, judeţul Ilfov, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar.

în motivare, reclamanta arată că prin sentinţa civilă nr. 554/20.11.1997 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ, în dosarul nr. 296/1997, rămasă definitivă, comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată s-o pună în posesie pe o suprafaţă de 2,871 m.p. teren intravilan, reconstituiţi în proprietate prin sentinţa civilă nr. 2.495/1991 a Judecătoriei S.A.I., pe un amplasament similar celui avut, şi să-i emită proces-verbal în acest sens.

De asemenea, pârâta Comisia Locală Baloteşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată la 500 lei/zi de întârziere, cu obligarea la daune începând cu data de 6.06.1997 şi până la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie către reclamantă şi 202.700 lei cheltuieli de judecată.

Comisia Locală Baloteşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 refuză să execute dispozitivul sentinţei menţionate.

Pârâtul, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale Baloteşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost reprezentat în instanţă de secretarul comisiei locale, C.M..

în şedinţa de judecată din data de 10.12.1998, acesta a susţinut că nu poate pune în dispozitivul sentinţei civile nr. 554/20.11.1997, deoarece este pe rol o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 2.495/1991, pronunţată de Judecătoria SAL.

Tribunalul nu va reţine această apărare, reprezentantul pârâtului nedovedind cele afirmate, în cauză nefiind suspendată executarea hotărârii a cărei revizuire se pretinde a fi fost cerută de pârât, conform art. 325 Cod proc. civ..

Aşa fiind, potrivit art. 16 şi art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâtul, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale Baloteşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 la daune cominatorii de 500.000 lei/zi întârziere, începând cu data de 20.11.1998 şi până la punerea efectivă în posesie.