Refuzul consiliului local de a elibera certificat de urbanism şi autorizaţie de construire. Teren ce intră sub incidenţa H.G. nr. 556/1990. Act autentic de vânzare-cumpărare a terenului


Potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, actele care stau la baza eliberării autorizaţiei de construcţie sunt planul de alcătuire şi amplasare a construcţiei, precum şi dovada titlului solicitantului asupra terenului.

Câtă vreme actul autentic de vânzare-cumpărare nu a fost atacat în justiţie, el este valabil.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 470/1995)

Prin cererea înregistrată la data de 18.05.11995, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local sector 6, solicitând să se constate refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a-i elibera certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie, în vederea edificării unei case.

în motivarea acţiunii, reclamantul arată că la data de 20.01.1995, cu cererea nr. 31.560, a solicitat Consiliului Local sector 6 eliberarea certificatului de urbanism pentru realizarea unei construcţii (casă), în str. Dâmboviţa, pe un teren în suprafaţă de 2.600 m.p..

Cu toate că a depus titlul său asupra terenului, arată reclamantul, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat al sectorului 6, sub nr. 23.402/1992, autoritatea administrativă a refuzat eliberarea certificatului de urbanism, cu motivarea că terenul se află sub incidenţa H.G. nr. 556/1990.

în motivarea acţiunii s-au depus, în copie, actul autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2.000 m.p., situat în str. Dâmboviţa, certificat privind înscrierea pe rolul administraţiei financiare a imobilului şi cererile administrative prealabile pentru eliberarea certificatului de urbanism.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13.09.1995, Consiliul Local sector 6 a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că terenul în cauză este cuprins în anexa nr. 20, poziţia nr. 197 a H.G. nr. 556/1990, hotărâre care recunoaşte foştilor un drept de folosinţă, iar nu de proprietate, susţinându-se astfel, în mod implicit, că actul de vânzare-cumpărare asupra terenului ar fi nul.

Apărarea consiliului local este nefondată.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, actele ce stau la baza eliberării autorizaţiei de construcţie sunt planul de alcătuire şi amplasare a construcţiei, precum şi dovada titlului solicitantului asupra terenului.

în speţă, titlul solicitantului îl constituie actul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris la Notariatul sectorului 6, titlul valabil atâta timp cât nu a fost atacat în justiţie pentru motive de nulitate absolută sau relativă.

Urmează ca, în baza art. 6 din Legea nr. 50/1991, instanţa să admită acţiunea şi să oblige autoritatea administrativă pârâtă la eliberare certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire cerute.