Autoritatea vamală are dreptul de a efectua, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, controlul vamal ulterior, să constate încălcările reglementărilor vamale şi a diferenţelor de taxe vamale şi să solicite autorităţilor ţării exportatoare, membre ale Acordului european, efectuarea de verificări pentru stabilirea originii mărfurilor care au făcut obiectul importului. Culpa exportatorului nu exonerează pe importator de obligaţiile vamale aferente regimului vamal stabilit ulterior.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 989 din 7 decembrie 2007
Prin cererea înregistrată sub nr. 154/103/2006 pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta SC T. S.R.L a solicitat anularea actului constatator 36/2005 prin care, în urma unui control ulterior al autorității vamale s-a constatat că bunurile importate nu erau produse de origine și s-a stabilit diferența de taxe vamale de 51.693.048 lei în care a inclus și amenda de 25.000.000 lei.
în motivarea acțiunii în anularea actului constatator 36/2005 reclamanta arată că a importat bunuri de la firma SC E. Gmbh în regim preferențial, ca după 2 ani Direcția Generală a Vămilor, respectiv Uniunea vamală Piatra Neamț a efectuat un control în urma căruia a constatat că bunurile importate nu erau produse de origine și s-a stabilit diferența de taxe vamale de 51.693.048 lei în care a inclus și amenda de 25.000.000 lei. Arată reclamanta că factura externă a fost întocmită de firma străină, că pe factură s-a făcut mențiunea că produsele sunt de origine și corespund acordului cu U.E.
Prin sentința civilă 156/CA/13 iulie 2007 s-a respins ca nefondată acțiunea, instanța reținând următoarele:
Pentru importul de bunuri evidențiate în factura externă nr. 1368 din 3 martie 2003 și 4001 din 13 martie 2005, reclamanta a beneficiat de un regim vamal preferențial. în aplicarea acestui regim autoritatea vamală a avut în vedere că bunurile sunt originare în sensul Acordului România – U.E.
Potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal (în vigoare la data emiterii actului contestat) autoritatea vamală are dreptul ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor.
Cum urmare controlului realizat de autoritatea vamală s-a constatat că mărfurile evidențiate în factura externă nr. 1368/2003 nu sunt originare în sensul Acordului România – U.E., în mod legal pârâta a emis Actul Constatator nr. 36/2005 și a anulat regimul vamal preferențial, obligația fiscală suplimentară fiind corect stabilită.
Deși reclamanta a arătat că exportatorul a confirmat în documentele emise faptul că mărfurile sunt originare din U.E., această susținere nu este de natură să ducă la anularea actului contestat.
Actul constatator nr. 36/2005 a fost emis de către autoritatea vamală urmare documentului emis de Oficiul Central de Reexaminare de Origine – autoritate germană și prin care se confirmă că marfa nu este de proveniență în sensul Convenției E.C. – România.
Or, în condițiile în care mențiunile din documentele prezentate de către reclamantă referitoare la mărfurile vămuite au fost infirmate urmare reexaminării efectuate de autoritățile germane, instanța constată că în mod corect s-au dispus măsurile pentru regularizarea situației și s-a constatat o datorie vamală mai mare.
Modalitatea în care partenerul de afaceri al reclamantei a emis factura nr. 1368 și lipsa mențiunii corecte cu privire la proveniența mărfurilor din cuprinsul acesteia, nu sunt de natură să excludă stabilirea unei obligații fiscale corecte în sarcina reclamantei, în controlul ulterior prevăzut de Codul vamal autoritatea vamală având abilitatea de a se folosi de orice mijloc de probă pentru stabilirea unei situații de corecte.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care arată că în mod greșit a fost emis actul constatator 36/2005 și a fost anulat regimul normal preferențial, deoarece acesta a fost acordat conform art. 16 din Protocolul 4 iar reclamanta a respectat obligațiile impuse de art. 40 și art. 45 din H.G. nr. 1114/2001. Susține recurenta că obligațiile privind întocmirea documentelor revenea partenerului străin.
Prin întâmpinare intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași (fostă Direcția Regională Vamală) solicită respingerea recursului deoarece verificarea ulterioară s-a realizat potrivit legii, iar autoritatea vamală germană a comunicat că bunurile importate de recurentă nu sunt originare în sensul Tratatului Româno – U.E.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate constată recursul, nefondat, prima instanță reținând o situație de fapt în concordanță cu probele administrate în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Referitor la criticile formulate de recurentă, instanța reține:
Potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 autoritatea vamală este obligată să procedeze la vămuire și să încaseze datoria vamală potrivit tarifului vamal, iar potrivit art. 68 unele mărfuri pot beneficia de tarife vamale preferențiale potrivit acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte, iar aplicarea acestor tarife se realizează conform regulilor și formalităților necesare pentru determinarea originii mărfurilor stabilite prin acordurile internaționale. Prin Acordul european ratificat prin Legea nr. 20/1993 s-a stabilit un regim vamal preferențial la operațiunile de import-export dintre statele semnatare cu produse originare din aceste state, regulile și formalitățile necesare determinării produselor de origine fiind, la data realizării importului de către recurent, cele consacrate prin Protocolul din 27. 12. 2001 ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001.
Stabilind prin art. 16 condițiile formale care trebuie îndeplinite de importator pentru a beneficia de un regim tarifar derogator de la regimul general stabilit prin Tariful vamal de import, Protocolul, prin art. 32, consacră dreptul autorităților vamale de a efectua o verificare ulterioară a dovezilor de origine ori de câte ori autoritățile vamale ale țării importatoare au suspiciuni întemeiate în legătură cu autenticitatea acestor documente, caracterul originar al produselor în cauză sau cu îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în acest protocol.
De asemenea, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 autoritățile vamale române au dreptul ca în termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior.
Consacrându-se prin art. 16 din Protocol condițiile generale în care produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România și produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, este irelevantă susținerea recurentei sub aspectul că din moment ce s-a reținut regimul vamal preferențial nu se poate reține ulterior înlăturarea aplicării acestui regim și aplicarea regimului vamal de import general atunci când se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de a beneficia de regimul preferențial.
Este adevărat că, potrivit art. 21 din Protocol, declarația pe factură, ca dovadă de origine în condițiile art. 16 pct. 2 din Protocol, este realizată de exportator, iar importatorul, în principiu, nu are nici o culpă în întocmirea acesteia. Cu toate acestea recurentul nu poate invoca în fața autorităților vamale culpa exportatorului sau lipsa culpei sale în îndeplinirea formalităților care sunt cerute de Protocol pentru dovedirea caracterului de bunuri de origine, deoarece stabilirea regimului preferențial nu se realizează în raport de conduita părților din raporturile comerciale ci de originea comunitară a bunurilor ce constituie obiectul operațiunilor comerciale supuse legislației vamale.
(Judecător Vasilică Pintea)
