Art. 32 din Legea nr. 31/1990 prevede că bunurile ce reprezintă aporturi în natură se transmit în momentul constituirii societăţii, iar art. 34 alin. 3 precizează că aceste aporturi în natură vor putea reprezenta cel mult 60% din capitalul social.
Aceste condiţii se referă în exclusivitate la momentul constituirii societăţii cu răspundere limitată, în practică fiind imposibilă menţinerea proporţiei, datorită dinamicii activităţii societăţii comerciale.
(Secţia comercială, decizia nr. 52/6.11.1995)
Prin cererea formulată de S.C. “S.L.” SRL, înregistrată sub nr. 57.071 din 11.10.1995, la Registrul Comerţului, s-a solicitat înscrierea menţiunii privind majorarea capitalului social prin aportul în natură, respectiv de la 1.191.900.000 lei la 39.445.400.000 lei, precum şi schimbarea valorii unei părţi sociale de la 300.000 lei la 800.000 lei.
Prin încheierea pronunţată de către judecătorul delegat de la Registrul Comerţului, s-a respins cererea privind înscrierea de menţiuni, justificându-se soluţia pe neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 34 şi art. 32 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
împotriva acestei încheieri petenta a formulat recurs, solicitând admiterea cererii de majorare a capitalului social prin aport exlusiv în natură şi obligarea Registrului Comerţului la cuvenitele menţiuni. în susţinerea recursului s-a depus un set de înscrisuri şi s-a arătat faptul că proporţia între capitalul vărsat ca lichidităţi şi aportul în natură este prevăzută de lege numai pentru momentul constituirii societăţii comerciale respective, pe parcurs acest raport putând cunoaşte variaţii, datorită dinamicii activităţii desfăşurate de către societatea în cauză. Recursul este fondat.
într-adevăr, art. 32 din Legea nr. 31/1990 prevede că bunurile ce reprezintă aporturi în natură se transmit în momentul constituirii societăţii, iar art. 34 alin. 3 precizează că aceste aporturi în natură vor putea reprezenta cel mult 60% din capitalul social. Instanţa apreciază însă că aceste condiţii se referă în exclusivitate Ia momentul constituirii societăţii cu răspundere limitată, în practică fiind imposibilă menţinerea proporţiei prevăzută de lege, datorită dinamicii activităţii societăţii comerciale respective, care are drepturi nelimitate de a-şi reinvesti profiturile şi de a solicita credite de la organele bancare, pentru asigurarea reproducţiei şi a comerţului ce-1 practică.
Urmează să se admită recursul, în baza prevederilor art. 21 şi urm. din Legea nr. 26/1990, să se dispună înregistrarea în a menţiunii privind majorarea capitalului social.
Notă: Cu privire Ia Legea nr. 31/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 23.
Referitor la Legea nr. 26/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 17.