Reindividualizarea sancţiunii disciplinare Individualizare


Astfel prin decizia nr. 302/31.07.2008 emisă de DRFP prin care reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu “diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3(trei) luni”, sancţiune prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999 R privind Statutul pentru săvârşirea abaterilor disciplinare reglementate de dispoziţiile art. 77 alin. 2 lit.c (“absenţe nemotivate de la serviciu”) şi lit. j din Statutul funcţionarilor publici (“încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici”).

În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de organul sancţionator prin decizie cât şi prin raportul nr. 321/2008 întocmit de către comisia de disciplină instanţa apreciază că aceasta corespunde realităţii.

Astfel în datele de 6 şi 7 martie 2008 reclamanta a lipsit de la locul de muncă cca. 4 ore, martorii confirmând prin declaraţiile lor acest aspect.

Este adevărat că motivul pentru care în aceste două intervale de timp reclamanta nu s-a aflat la program a fost faptul că a participat la un concurs de promovare ce a avut loc în cadrul instituţiei însă acest lucru nu este de natură să o exonereze de răspundere.

Pentru participarea la acel concurs reclamanta ar fi putut solicita o învoire sau un concediu şi ar fi fost necesar în mod obligatoriu să anunţe în acest sens şeful ierarhic pentru a lua măsurile ce se impun.

Instanţa apreciază că este lipsit de relevanţă faptul că pentru şedinţa de deschidere a ofertelor ce a avut loc în data de 07.03.2008 nu a fost depusă nici o ofertă atât timp cât reclamanta fusese desemnată să participe la lucrările ei.

Dealtfel ofertele puteau fi depuse cel târziu cu o oră înainte de începerea activităţii comisiei iar petenta nu a probat că avea la cunoştinţă de faptul că lipseau aceste oferte.

Este adevărat că raportat la situaţia de fapt reţinută pentru prima abatere disciplinară încadrarea corectă a faptei era cea prevăzută de dispoziţiile art. 77 alin. 2 lit. d) respectiv nerespectarea în mod repetat a programului de lucru (06 – 07.03.2009) însă acest fapt nu poate atrage nulitatea actului sancţionator.

În ceea ce priveşte absenţa de la lucrările comisiei din data de 07.03.2008 aceasta constituie prin ea însăşi abatere prevăzută de capitolul 5 al Manualului Operaţional (neparticiparea la şedinţa de deschidere a unei singure proceduri, în mod nejustificat).

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de dispoziţiile art. 77 alin. 2 lit. j din Statutul funcţionarilor publici respectiv “încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite de lege pentru funcţionarii publici” instanţa reţine că este corect reţinută doar în ceea ce priveşte încălcarea de către reclamantă a prevederilor legale referitoare la îndatoriri prin faptul neprezentării la şedinţa de deschidere a ofertelor.

În ceea ce priveşte existenţa unor presupuse conflicte de interese instanţa apreciază că acestea nu au fost probate.

Dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 161/2003 indică situaţiile în care pot apărea conflictele de interese. Ori situaţia de fapt reţinută de organul sancţionator nu se încadrează în niciunul din acele cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege.

Raportat la această situaţie astfel cum a fost reţinută instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. 4 din Legea 188/1999 apreciază că se impune o reindividualizare a sancţiunii disciplinare aplicate în sensul înlocuirii sancţiunii “diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni” cu sancţiunea mustrării scrise.

S-a avut în vedere de către instanţă cauza ce a determinat nerespectarea programului de lucru (participarea la concursul de promovare) şi gravitatea abaterii disciplinare.

S-a mai avut în vedere faptul că situaţia de fapt existentă la momentul aplicării sancţiunii s-a modificat. Astfel prin sentinţa nr. 80/CA/30.01.2009 a Tribunalului Iaşi s-a dispus anularea deciziei nr. 187/2008 prin care reclamanta fusese anterior sancţionată disciplinar.