Prin dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 26/2000, care reglementează situaţia împrumutului bancar în litigiu, se prevede, expres, recuperarea cu prioritate, din orice încasări sau fonduri ale debitoarei, obţinute în cursul desfăşurării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, numai a creditului acordat de , fără ca acelaşi regim juridic să fie atribuit şi dobânzii aferente creditului.
Prin încheierea pronunţată la data de 29.01.2001, în dosarul nr. 4941/1996, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială – judecător sindic, a admis cererea lichidatorului S.C. “BDO C.A.” – S.A., privind distribuirea creditului acordat debitoarei B.R.C.R. S.A. – C.B., în condiţiile O.U.G. nr. 26/2000, dobânzile aferente creditului nefiind adăugate.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut reglementarea instituită prin art. 7 din O.U.G. nr. 26/2000.
împotriva încheierii a declarat recurs creditoarea B.N.R., criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
în esenţă, s-a învederat că soluţia pronunţată este contrară prevederilor art. 4 alin. 2 din O.U.G. nr. 26/2000, prevederi ce trebuiau avute în vedere, în
interpretarea dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ, recuperarea cu prioritate a creditului, incluzând şi dobânzile aferente acestuia, care trebuie să primească acelaşi regim juridic.
Recurenta a susţinut că aceasta este singura interpretare logică a articolului
7, legiuitorul neputând prevede o derogare de la prevederile art. 108 din Legea nr. 64/1995, numai cu privire la credit, iar nu şi la dobânzi, ceea ce ar conduce la crearea unei situaţii mai defavorabilă decât aceea instituită prin legea specială în materie.
în sprijinul susţinerilor au fost invocate şi dispoziţiile art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998, conform cărora, în acţiunea de credit este inclusă şi dobânda, şi, respectiv, prevederile art. 1110-111 C. civ., privind imputaţia plăţii.
în final, s-a susţinut că părţile au convenit, prin art. 5 din contractul de credit nr. C.19/9.06.2000, recuperarea cu prioritate, prin derogare de la art. 108 şi 109 din Legea nr. 64/1995, atât a creditului, cât şi a dobânzilor aferente, ambele componente ale împrumutului constituind titlul executoriu.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat ca neîntemeiate criticile formulate împotriva soluţiei adoptate cu ocazia primei judecăţi.
Prin dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 26/2000, care reglementează situaţia împrumului bancar în litigiu, se prevede, expres, recuperarea cu prioritate, din orice încasări sau fonduri ale debitoarei, obţinute în cursul desfăşurării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, numai a creditului acordat de B.N.R., fără ca acelaşi regim juridic să fie atribuit şi dobânzii aferente creditului.
Este singura derogare stipulată, faţă de prevederile art. 108 şi 109 din legea specială (nr. 64/1995), derogare ce nu poate fi extinsă, cu atât mai mult cu cât, prin art. 4 din O.U.G. nr. 26/2000 a fost reglementată distinct şi situaţia modului de calcul al dobânzii pentru împrumutul bancar acordat de recurentă.
în acest mod nu se creează o situaţie defavorabilă, în raport de dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 64/1995, creditul urmând a figura pe poziţia 1 din ordinea de prioritate, iar nu pe poziţia 2, conform acestui text de lege, dobânda calculată, urmând a ocupa ordinea instituită prin legea specială în materie, în speţă nefiind vorba de o creanţă garantată.
Se are în vedere şi faptul că, prin art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998 este definit contractul de credit, cu cele două componente ale sale – împrumutul (creditul) acordat şi dobânda aferentă, prevederile art. 1111 C. civ. având caracter general, nefiind incidente, relaţiile comerciale născute între cele două părţi fiind reglementate prin dispoziţii normative speciale, respectiv O.U.G. nr. 26/2000.
Invocarea conţinutului articolului 5 din contractul de credit nr. 19/9.06.2000, nu poate conduce la acordarea regimului recuperării cu prioritate şi pentru dobândă, această convenţie fiind încheiată (conform menţiunii exprese existentă în acest sens), în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 26/2000, în fapt
prevederile înţelegerii contractuale fiind contrare dispoziţiilor obligatorii instituite prin legea specială, singurele ce pot fi avute în vedere.
înţelegerea părţilor trebuia să respecte întocmai reglementarea specială în aplicarea căreia s-a încheiat, fără a conţine adăugiri ori derogări de la norma imperativă, care conduce la defavorizarea celorlalţi creditori ai băncii debitoare, creanţa în litigiu nefiind garantată.
Apare nerelevantă şi invocarea caracterului de titlu executoriu, inclusiv pentru dobânda aferentă împrumutului acordat de recurentă, situaţie necontestată în speţă, care însă nu atrage şi recuperarea dobânzii în acelaşi regim de prioritate instituit de legiuitor pentru credit.
De altfel, recurenta, conform susţinerilor reprezentantului său, cu ocazia dezbaterilor în calea de atac, a arătat că a sesizat Parlamentul României, în scopul modificării art. 7 din O.U.G. nr. 26/2000, în sensul susţinerilor invocate prin motivele de casare.
Pentru considerentele expuse, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 304 şi urm. C. pr. civ., recursul formulat a fost respins, ca nefondat. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 114/2001)
