Omisiunea reproducerii în dispozitivul hotărârii a învoielii părţilor nu atrage nulitatea tranzacţiei, iar executarea silită este posibilă în condiţiile art. 29(1) din Legea nr. 64/1995 dacă se întemeiază pe un asemenea titlu constatator al creanţei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu creditoarea Societatea Comercială “L.” S.A. a solicitat începerea procedurii de faliment faţă de debitoarea Societatea Comercială “R.”-S.R.L. Giurgiu pentru neplata sumei de 815.000.000 lei, invocându-se decizia civilă nr. 1.797/A/1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi faptul că debitoarea este în încetare de plăţi.
Debitoarea a formulat contestaţie, susţinând că nu este în încetare de plăţi, iar refuzul de a plăti este justificat de calculul abuziv al penalităţilor şi calitatea necorespunzătoare a lucrărilor.
Prin sentinţa civilă nr. 130/24.03.2000, judecătorul sindic a respins contestaţia debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, reţinând că, prin tranzacţia consfinţită de decizia invocată de creditoare, debitoarea s-a obligat să achite acesteia 385.000.000 lei până la 24.12.1999 şi penalităţi de 1% pe zi de întârziere.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs debitoarea, care a învederat Curţii că decizia invocată de creditoare nu reproduce în cuprinsul dispozitivului tranzacţia părţilor.
Curtea a respins recursul, ca nefondat, apreciind că omisiunea reproducerii în dispozitivul hotărârii a învoielii părţilor, conform art. 271 Cod procedură civilă, nu atrage nulitatea tranzacţiei. Potrivit dispoziţiilor art. 1712-1716 C. civ., acţiunea în nulitatea tranzacţiei este admisibilă numai atunci când a existat o eroare asupra persoanei sau obiectului, când părţile nu aveau nici un drept asupra obiectului tranzacţionat etc. în speţă însă, tranzacţia părţilor nu este nici nulă, nici anulabilă, iar executarea silită este posibilă în condiţiile art. 29(1) din Legea nr. 64/1995. (Judecator Nela Petrisor)
