Refuzul de plată din partea debitoarei ce invocă – în temeiul art. 29 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 – blocajul financiar – nu poate fi primit, nefiind o împrejurare de natură să ducă la exonerarea de răspundere şi, cu atât mai puţin, o dovadă a neîncetării plăţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2.626/24.05.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, a fost admisă contestaţia debitoarei S.C. “F.-F.C.E.” – S.A. Bucureşti şi, ca urmare, cererea creditoarei “B.R.D.”- S.A. a fost respinsă, ca nefondată.
împotriva sentinţei sus-arătate a formulat recurs creditoarea, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că: – debitoarea a recunoscut creanţa; – cererea s-a înregistrat după mai mult de 30 de zile de la ultima plată a debitoarei; – nu există silită imobiliară; – plăţile modice din timpul litigiului nu justifică respingerea cererii de declanşare a procedurii de faliment.
Examinând motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Curtea a reţinut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Probele relevă faptul că debitoarea a recunoscut creanţa certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 1.215.504.000 lei credit restant, 4.106.033.628 lei dobândă şi 31.277.980 lei comisioane bancare.
Prin urmare, intimata debitoare recunoaşte că este în încetare de plăţi, blocajul financiar ce a determinat dificultăţi în efectuarea plăţilor nefiind cauză exoneratoare de răspundere faţă de recurenta creditoare.
Practic, din dovezile produse rezultă, fără echivoc, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 64/1995.
în considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 304 (1) pct. 9 C. pr. civ., coroborat cu art. 312 (2) C. pr. civ. şi cu dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată, va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va constata debitoarea în încetare de plăţi şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată. (Judecator Adriana-Teodora Bucur)
(Secţia comercială, decizia nr. 542/2000)
