Conform dispoziţiilor art. 31 (5) din Legea nr. 64/1995, republicată “Dacă judecătorul sindic stabileşte că debitorul este în încetare de plăţi, îi va respinge contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă”.
împrejurarea că deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 – republicată – s-a dispus în baza art. 31 alin. 7 din lege în loc de art. 31 alin. 5 din aceeaşi lege, nu are relevanţă, atâta timp cât în considerentele sentinţei atacate şi în dispozitivul acesteia, instanţa de fond a făcut referire la contestaţia formulată, contestaţie care a şi fost analizată.
Prin sentinţa nr. 3253/22.05.2000, pronunţată în dosarul nr. 8305/1999, Tribunalul Bucureşti, prin judecătorul sindic a admis cererea de repunere în termenul de contestaţie, formulată de debitoarea S.C. “A.S.P.” – S.R.L. şi a constatat nulitatea absolută a procedurii de comunicare a cererii formulate de creditoarea S.C. “C.l.” – S.R.L.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă contestaţia debitoarei, ca nefondată, fiind admisă cererea creditoarei şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 31 alin. 7 din Legea nr. 64/1995, republicată, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, dispunându-se, printre altele, şi notificarea deschiderii procedurii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că procedura de comunicare a cererii debitoarei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 C. pr. civ. şi ale art. 88 C. pr. civ., dovada de comunicare fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 100 alin. 3 C. pr. civ..
în ceea ce priveşte cererea creditoarei, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată, aceasta îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, în sensul că s-a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, debitoarea fiind şi notificată prin intermediul executorului judecătoresc cu privire la existenţa creanţei.
Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit clauzelor contractului de comision încheiat cu creditoarea, avea posibilitatea să efectueze un control calitativ preliminar, putând evita o serie de refuzuri calitative şi că putea, pe calea unei acţiuni judecătoreşti, să opună creditoarei excepţia neexecutării contractului.
S-a mai retinut că debitoarea a acceptat fără nici o obiectiune cele două facturi fiscale:nr. 271168/5.02.1998 şi 163/6.10.1997.
împotriva sentinţei nr. 3252/22.05.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin judecătorul sindic, debitoarea S.C. “A.S.P.” – S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în baza art. 312 C. pr. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul declarat de recurenta debitoare a vizat patru motive, şi anume:
1. – la termenul din 22.05.2000, instanţa a fost alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea instanţei de judecată, fiind nesocotite prevederile art. 8 şi art. 12 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Astfel, a arătat recurenta că în dosar nu există o încheiere motivată prin care s-a dispus înlocuirea judecătorului sindic.
2. – instanţa de fond s-a rezumat doar la o înşiruire de fapte, fără să se refere la probele administrate în cauză, fără să se răspundă în fapt şi în drept la toate argumentele invocate prin contestaţie, motivarea hotărârii fiind superficial făcută.
3. – sentinţa civilă nr. 3252/22.05.2000 a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1, 2, 25 şi 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece din actele depuse la dosar rezultă că dispune de suficiente lichidităţi pentru a face faţă datoriilor comerciale, nefiind în încetare de plăţi.
4. – creanţa creditoarei nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, aceasta fiind litigioasă şi afectată de termen, instanţa reţinând o situaţie de fapt care nu se bazează pe probele administrate, ci doar pe afirmaţiile creditoarei.
Recursul este nefondat.
Analizând primul motiv de recurs, Curtea apreciază că acesta este nefondat, deoarece, urmare a promovării judecătorului sindic la C.S.J., în locul acestuia au fost desemnaţi, în mod succesiv, alţi doi judecători sindici, existând cu siguranţă ordin de numire a acestora în baza căruia au preluat dosarele în curs de soluţionare.
Analizând în ansamblu motivele de recurs 2, 3 şi 4, în raport cu actele şi lucrările cauzei, Curtea constată că nici acestea nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate.
Astfel, din actele dosarului a rezultat că, în baza contractului de comision nr. 20/18.08.1998, intimata-creditoare a livrat recurentei-debitoare, marfă ce a fost facturată cu facturile nr. 163/6.10.1998 în valoare de 2.763 G.B.P. şi nr. 271168/5.11.1998, în valoare de 1685,1 G.B.P. ambele facturi fiind semnate la rubrica “semnătura de primire” de aceeaşi persoană.
A mai rezultat că factura nr. 163/6.10.1998 a fost achitată parţial de către recurenta debitoare, rămânând neachitată suma de 588 G.M.P., astfel, cum rezultă din factura respectivă.
Deşi recurenta-debitoare a susţinut că, creanţa creditoarei este litigioasă, faţă de împrejurarea că debitoarea a acţionat în judecată pe creditoare, Curtea nu a reţinut această apărare, deoarece debitoarea a formulat cerere împotriva creditoarei după ce aceasta a solicitat declanşarea procedurii reorganizării judiciare.
Pentru considerentele arătate, Curtea reţine că, în mod corect, instanţa de fond a constatat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei creditoare şi faptul că debitoarea este în încetare de plăţi, dispunând respingerea contestaţiei, ca nefondată, admiterea cererii creditoarei şi deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată.
împrejurarea că deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 republicată s-a dispus în baza art. 31 alin. 7 din Legea nr. 64/1995, în loc de 31 alin. 5 din aceeaşi lege nu are relevanţă, atâta timp cât în considerentele sentinţei atacate şi în dispozitivul acesteia, instanţa de fond a făcut referire şi a analizat contestaţia formulată. (Judecator Minodora Condoiu)
(Secţia comercială, decizia nr. 588/2000)
