– Codul de procedură fiscală: art. 18 şi urm.
– Cod fiscal: art. 151 alin. (7)
– Decretul nr. 31/1954: art. 32 şi urm.
– Legea nr. 85/2006: art. 1, art. 134
Reprezentantul fiscal al unui contribuabil fără domiciliu fiscal în România este desemnat de către acesta prin înscrierea lui la organele fiscale competente. Dacă nu a fost însă înregistrat ca societate comercială, în condiţiile prevăzute de Legile nr. 26 şi 31 din 1990, nu există ca persoană juridică, deci nu se poate încadra în niciuna dintre categoriile enumerate de art. 1 din şi nu poate face obiect al procedurii insolvenţei.
(Decizia nr. 1141/R-COM din 15 septembrie 2010)
Prin sentinţa comercială nr. 1286/F/2009, Tribunalul Comercial Argeş a admis cererea formulata de creditoarea DGFP Argeş, a deschis procedura generală de faţă de debitoarea SC I. SRL în calitatea de reprezentant fiscal al SC A.l Franţa şi a luat toate celelalte măsuri prevăzute de lege pentru astfel de situaţie.
Prin sentinţa comercială nr. 457/F/2010, acelaşi tribunal a dispus închiderea procedurii de insolvenţă şi revocarea sentinţei nr. 1286/2009, apreciind că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 85/2006, întrucât debitoarea nu are calitatea de comerciant în sensul art. 1 şi urm. din această lege.
împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi susţinând în esenţă că:
– nu se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 134 din Legea insolvenţei, întrucât creditoarea-recurentă a solicitat înscrierea la masa credală;
– reprezentantul fiscal nu ia fiinţă prin actul de constituire menţionat la ORC, ci prin desemnarea acestuia în faţa organelor fiscale. în aceste condiţii ORC Argeş nu putea să transmită relaţii cu privire la debitoare, observând şi că până de curând persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale, deşi nu erau înregistrate, aveau calitatea de comercianţi.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Este real că în condiţiile Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală contribuabilul fără domiciliu fiscal în România are obligaţia să-şi desemneze un împuternicit cu domiciliul fiscal în România, care are datoria să îndeplinească toate obligaţiile fiscale ale mandantului (art. 18 şi urm. C. pr. fisc.), fiind ţinuţi împreună solidari de plata acestora [art. 151 alin. (7) C. fisc.]. Normele de drept material ale Codului fiscal reglementează posibilităţile şi obligaţiile de plată ale reprezentantului fiscal pentru fiecare categorie de datorii bugetare, iar înregistrarea acestei persoane se face, în calitatea sa de reprezentant fiscal, la organele fiscale.
în ceea ce priveşte procedura de insolvenţă a reprezentanţilor fiscali ea este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, cu observarea însă şi a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000.
în cauză însă, dispoziţiile legale privind insolvenţă transfrontalieră nu se impun a fi analizate, dat fiind că debitoarea, chiar înregistrată ca reprezentant fiscal în evidenţa creditoarei, nu îndeplinea cerinţele pentru a dobândi o astfel de calitate.
Aprecierea este impusă de faptul că, pentru a dobândi drepturi şi obligaţii, persoana fizică, respectiv persoana juridică, trebuie să existe, trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu, respectiv să aibă aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi, de a-şi asuma şi executa obligaţii prin încheierea de acte juridice.
Dobândirea unei astfel de aptitudini este condiţionată în principal de calitatea de persoană fizică sau juridică, în cauză impunându-se aprecieri cu privire la aceasta din urmă.
Potrivit art. 32 şi urm. din Decretul nr. 31/1954, dobândirea personalităţii juridice se face, printre altele, prin înregistrarea acestei entităţi în condiţiile prevăzute de legile speciale, respectiv de Legile nr. 26 şi 31/1990, înregistrare care se face la din judeţul în care îşi are sediul viitoarea persoană juridică.
Judecătorul sindic nu a negat şi nici nu se poate nega faptul că reprezentantul fiscal al unui contribuabil fără domiciliu fiscal în România este desemnat de către acesta prin înscrierea lui la organele fiscale competente. însă o astfel de desemnare nu se poate face decât în raport de o persoană cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, pentru că numai aceasta este în măsură să-şi asume drepturi şi obligaţii.
Din relaţiile comunicate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş rezultă că nu există înregistrată ca societate comercială SC I. SRL, deci aceasta nu există ca persoană juridică, nu are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu şi nu putea dobândi în mod legal împuterniciri de această natură.
Faţă de această concluzie, observând dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 85/2006 şi reţinând că debitoarea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile enumerate şi care pot face obiect al procedurii de insolvenţă, s-a apreciat că în mod corect judecătorul sindic a dispus revocarea sentinţei, neputând continua o procedură faţă de non persoană.
Pentru toate aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
