– art.8 Legea nr. 26/1990;
Controlul de legalitate efectuat de judecatorul delegat potrivit art. 8 din Legea nr. 26/1990, este un control formal, care presupune respectarea garantiilor de publicitate si corectitudine ale înregistrarilor solicitate de comercianti.
În cadrul acestei proceduri cu caracter necontencios, conform art. 46 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, a face aprecieri de valabilitate a actelor supuse controlului, ori a pune în discutie nulitati de fond, constituie un exces nejustificat si o transare nepermisa a unui litigiu a carei unica procedura de solutionare este reglementata de art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicata si modificata.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala; Decizia comerciala nr.1603 R din 19.11.2009)
Prin încheierea nr. 61231/07.07.2009, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti a respins, ca neîntemeiata, cererea prin care petenta S.C. T C I S.R.L. a solicitat înregistrarea în registrul comertului a deciziei nr. 2/04.05.2009 a asociatului unic, prin care s-a hotarât revenirea actionariatului la situatia anterioara semnarii contractului de cesiune; de asemenea, a respins, ca inadmisibile, cererile de interventie formulate de C E E R si de A H
Pentru a dispune astfel, judecatorul delegat a retinut ca prin decizia nr. 2/04.05.2009 al asociatului unic al S.C. T C I S.R.L s-a luat act de activarea clauzei nr. V.4 din contractul de asociere prin care S.C. A35 S.A. era obligata ca, împreuna cu S.C. I S.A. sa crediteze S.C. T C I S.R.L la cererea acesteia din urma, în situatia în care costurile proiectului Bucharest T C depasesc valoarea liniei de credit si nu se mai puteau obtine alte surse de finantare; s-a luat act de refuzul explicit al societatii CEER de a contribui la finalizarea proiectului prin acordarea împrumutului solicitat S.C. T C I S.R.L în suma de 12.000.000 euro; s-a luat act de rezolutiunea irevocabila din data de 26.03.2009 a contractului de cesiune dintre S.C. IS.A., în calitate de cedent si FCI (în prezent, CEER cu privire la 50% din partile sociale ale S.C. T C I S.R.L si a contractului de asociere încheiat la data de 21.08.2003 între S.C. I S.A. si CEER. A mai constatat ca prin aceeasi decizie s-a hotarât revenirea actionariatului în situatia anterioara semnarii contractului de cesiune amintit, astfel încât S.C. T C I S.R.L urma sa aiba ca asociat unic pe S.C. I S.A., stabilindu-se o participare la beneficii si pierderi a S.C. I S.A. de 100%, hotarându-se, de asemenea, revocarea din functia de administrator a domnilor A H si M P.
Judecatorul delegat a constatat ca între S.C. I S.A. si S.C. A 35 S.A. s-a încheiat contractul de asociere din 21.08.2003, prin care partile au hotarât dezvoltarea în comun a unui proiect pentru construirea unui imobil de birouri, S.C. I S.A. asumându-si obligatia de a constitui o societate denumita S.C. T C I S.R.L care sa se ocupe de proiect, S.C. A 35 S.A. urmând a primi, prin cesiune de la S.C. I S.A. un procent de 50% din partile sociale ale acesteia, ambele parti asociate urmând sa detina câte 50% din proiectul imobiliar si din S.C. T C I S.R.L
A mai luat act ca S.C. A 35 S.A. si-a rezervat dreptul de a subroga, la încheierea contractului de cesiune de parti sociale, o alta persoana, respectiv CEER în drepturile si obligatiile sale rezultate din contractul de asociere prezentat mai sus. Astfel, la data de 14.01.2004, S.C. I S.A. a încheiat cu FC I. (înlocuitoarea prin subrogatie a S.C. A 35 S.A.) contractul de cesiune a 50% din proiectul imobiliar si din partile sociale ale S.C. T C I S.R.L art. 6.3 din acest contract prevazând ca orice litigiu urma a se rezolva la Camera de Comert International de la Paris.
Judecatorul delegat a constatat ca între parti au aparut neîntelegeri financiare si S.C. I S.A. a invocat în discutii si notificare intervenirea rezolutiunii contractului de cesiune din data de 14.01.2004, însa cocontractantul FC I . (în prezent CEER.) a solicitat Tribunalului Arbitral de pe lânga Camera Internationala de Comert de la Paris sa se constate ca nu a operat rezolutiunea, aceasta din urma câstigând procesul, prin hotarârea arbitrala din data de 16.04.2008, recunoscuta în România, prin sentinta comerciala nr. 12431/18.11.2008 a Tribunalului Bucuresti.
Prin cerere se solicita sa se ia act ca a operat rezolutiunea si sa se mentioneze revenirea actionariatului în situatia anterioara semnarii contractului de cesiune amintit, asa încât S S.C. T C I S.R.L. urma sa aiba ca asociat unic pe S.C. I S.A., însa judecatorul delegat a apreciat ca, daca s-ar admite cererea principala, s-ar considera ca a intervenit rezolutiunea contractului de cesiune, fara ca aceasta sa fi fost constatata sau dispusa de vreo instanta de drept comun sau arbitrala. În acest context, a considerat ca rezolutiunea este de natura judiciara, chiar si în situatia celor mai energice pacte comisorii, nefiind la latitudinea partilor contractante sa o constate, ci numai a judecatorului/arbitrului competent.
Având în vedere aceste considerente, a respins cererea principala, ca nefondata si interventiile, ca inadmisibile în faza necontencioasa de la Oficiul Registrului Comertului, pe acestea din urma asimilându-le unor întâmpinari.
Împotriva acestei încheieri, S.C. T C I S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii cererii de înregistrare a mentiunilor.
În motivare, recurenta a facut o scurta prezentare a situatiei de fapt, vizând asocierea pentru dezvoltarea proiectului imobiliar Bucharest T C si la prima rezolutiune a contractului de parti sociale, în urma careia au fost emise deciziile nr. 1 si 2 de catre asociatul sau unic. Recurenta a recunoscut ca instanta arbitrala din Paris a dat câstig de cauza FC I (în prezent CEER) în litigiul în care a solicitat sa se constate ca nu a operat rezolutiunea, însa a precizat ca hotarârea arbitrala nu a recunoscuta irevocabil în România, iar pâna la o recunoastere irevocabila, ea nu beneficiaza de autoritate de lucru judecat pe teritoriul României. Cu toate acestea, recurenta a precizat ca nu a solicitat judecatorului delegat sa înregistreze aceasta mentiune, ci o alta, generata de o a doua rezolutiune a contractului de cesiune de parti si a celui de asociere, asupra careia nici nu s-a pronuntat.
În continuare, recurenta a aratat ca procedura care se deruleaza în fata judecatorului delegat are un caracter necontencios, ceea ce implica faptul ca, în exercitarea atributiilor sale, acesta nu analizeaza fondul raporturilor dintre parti.
Pe de alta parte, a afirmat ca în mod gresit a apreciat judecatorul delegat ca partile nu au latitudinea de a dispune rezolutiunea unui contract, nici macar când insereaza un pact comisoriu de gradul IV.
Analizând actele dosarului, precum si motivele de recurs invocate, vazând si dispozitiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea retine urmatoarele:
Conform art. 1 din Legea nr. 26/1990 republicata, cu modificarile ulterioare, comerciantii sunt obligati în cursul exercitarii comertului lor sa ceara înregistrarea în registrul comertului a mentiunilor privind actele si faptele lor, iar în conformitate cu art. 5 al aceleiasi legi, aceste acte sunt opozabile tertilor din momentul înregistrarii ori al publicarii în Monitorul Oficial, atunci când publicarea este o conditie impusa de lege.
De asemenea, în materie societara, art. 131 alin. 4 al Legii nr. 31/1990, republicata si modificata, prevede ca pentru a fi opozabile tertilor, hotarârile adunarii generale vor fi depuse la Oficiul Registrului Comertului, spre a fi mentionate în registru si publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Aceste dispozitii sunt aplicabile societatilor pe actiuni, iar Legea nr. 31/1990 nu contine vreo norma de trimitere la ele în cazul societatilor cu raspundere limitata – aceasta fiind forma juridica în care este organizata petenta-recurenta.
În consecinta, recurenta nu a procedat, prin efectuarea cererii de înregistrare a deciziei nr. 2/04.05.2009 a asociatului unic, la îndeplinirea unei obligatii legale.
Cu toate acestea, judecatorul delegat poate dispune înregistrarea unei asemenea mentiuni, în vederea opozabilitatii sale, iar controlul de legalitate a actelor si faptelor supuse înregistrarii, potrivit art. 37 din Legea nr. 31/1990, republicata si modificata si art. 8 din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, nu este unul jurisdictional asupra conditiilor de fond în care actul supus înregistrarii a fost încheiat.
Legalitatea verificata în aceasta procedura este, asa cum exhiba însusi art. 8 din Legea nr. 26/1990, un control al operatiunilor supuse înregistrarii, un control formal, care presupune respectarea garantiilor de publicitate si corectitudine ale înregistrarilor solicitate de comercianti.
Se cuvine subliniat ca procedura de solutionare a cererilor în fata judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului are caracter necontencios, solutie rezultata din interpretarea dispozitiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. De aceea, controlul exercitat de judecatorul delegat se integreaza analizei de legalitate a dreptului valorificat de petitionar, a carui dezlegare nu presupune contradictorialitatea cu o alta parte. În aceasta masura se realizeaza controlul de legalitate al judecatorului delegat si aceasta este limita rolului sau activ, el neputând face aprecieri de valabilitate a actelor supuse controlului sau, de natura a depasi caracterul gratios al procedurii, fara a comite un exces nejustificat al competentelor sale.
De aceea, în masura în care aspectele de nelegalitate ale deciziei supuse înregistrarii, evocate de catre judecatorul delegat, tind sa puna în discutie nulitati intrinseci, de fond, prin evocarea unor cauze de nulitate, a aprecia asupra temeiniciei acestei nulitati de catre judecatorul delegat sau asupra oportunitatii înregistrarii mentiunii se constituie într-o transare nepermisa a unui litigiu a carui unica procedura de solutionare este reglementata prin art. 132, raportat la art. 196 din Legea nr. 31/1990, republicata si modificata.
Nici o dispozitie legala nu îngaduie a se aprecia în sensul ca acest examen poate fi dat în competenta judecatorului delegat, caci analizarea legalitatii unei decizii a asociatului unic este o procedura exclusiva, contencioasa, reglementata de art. 132, 133 si 196 din Legea nr. 31/1990, republicata si modificata, care este apta, prin mijloacele procesuale reglementate, sa asigure o justa protejare a celor care se considera vatamati prin adoptarea unei hotarâri apreciate ca fiind nelegala.
Aspectul de nelegalitate invocat tine în mod singular de critica deciziei asociatului unic supuse înregistrarii, aspect care ar putea determina, în opinia judecatorului delegat, o constatare pe cale incidentala a nulitatii deciziei, ceea ce depaseste sfera competentelor si posibilitatilor sale de apreciere.
Cum rolul judecatorului delegat nu a fost corect realizat, solutia sa este una nelegala, deoarece evaluarea în aceasta procedura a nulitatii de fond a unei astfel de decizii presupune transarea unui litigiu aflat în competenta altei instante, în alta procedura de solutionare, asa încât, având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea apreciaza ca judecatorul delegat a pronuntat o încheiere nelegala si netemeinica, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 si 5 C.proc.civ., a admis recursul si a casat încheierea atacata, a trimis cauza, spre rejudecare, judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, în vederea examinarii cerintelor formale de legalitate a cererii petentei.
