Contractele comerciale se consideră încheiate, dacă manifestarea de voinţă a părţilor – oferta şi accepterea ofertei – sunt concordante.
Secţia Comercială, decizia nr. 368 din 3 februarie 1998 (dosar nr. 2972/1997).
Tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei Societatea Comercială “ELCA” S.A. împotriva pârâtei Societatea Comercială “NAPOTEX” S.A., pe care a obligat-o la plata penalităţilor de întârziere pretinse.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel, reţinându-se că în contractele comerciale, acordul de voinţă se consideră realizat indiferent de forma pe care o îmbracă, iar pârâtă a acceptat o ofertă reclamantei şi a efectuat plăţi eşalonate, încât pentru zilele de întârziere corect a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere.
Pârâta a declarat recurs, contestând actul depus de intimată, în baza căruia s-au acordat penalităţile, acesta nefiind încheiat cu societatea sa, încât nu îi este opozabil.
Recursul este fondat.
Contractele comerciale se consideră încheiate, dacă manifestarea de voinţă a părţilor – ofertă şi acceptarea ofertei -sunt concordante.
în speţă nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor cu privire la clauza penală, nerezultând că intimata ar fi perfectat cu pârâta convenţiile în care s-au prevăzut penalităţile de întârziere.
Astfel, în preambulul acestor înscrisuri au fost nominalizaţi directorul general şi directorul economic al societăţii reclamante, care au semnat şi aplicat ştampila societăţii, iar recurenta apare nominalizată prin două persoane, existând în finalul actului o semnătură pentru “beneficiar”, fără indicarea funcţiei şi ştampila societăţii recurente.
Pentru ca pretinsele convenţii să-şi poată produce efecte juridice, se impunea să fie încheiate cu un reprezentant autorizat al recurentei beneficiare, îndreptăţit legal de a reprezenta persoana juridică în raporturile cu terţii.
Or, intimata reclamantă care a semnat cele două înscrisuri pentru directorii societăţii, n-a fost în măsură să prezinte vreun document din care să rezulte că prepuşii pârâtei au fost mandataţi să perfecteze contracte în numele societăţii pârâte. De altfel pârâta a formulat şi plângere penală în legătură cu aceste două înscrisuri, contestând că societatea a împuternicit vreo persoană să încheie contracte cu reclamanta.
în lipsa unui mandat din partea recurentei, chiar sub forma unui ordin de deplasare semnat de reprezentanţii autorizaţi ai recurentei pârâte, din care să rezulte că semnatarii celor două înscrisuri au primit împuternicire să încheie convenţii cu intimata, în mod eronat s-a considerat că recurenta şi-a dat acordul cu privire la plata penalităţilor de întârziere.
împrejurarea că oferta intimatei, cu privire la marfă a fost acceptată, preţul fiind achitat în tranşe, nu poate atrage automat suportarea unor penalităţi de întârziere.
Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită, ceea ce înseamnă că ea este rezultatul exclusiv al manifestării voinţei părţilor contractante, or în speţă, numai intimata reclamantă şi-a manifestat voinţa cu privire la penalităţi prin reprezentanţii legali ai persoanei juridice, lipsind acordul recurentei prin persoanele sale autorizate să încheie convenţii.
în lipsa acordului de voinţă expres, acceptarea mărfii a dat naştere numai la obligarea plăţii preţului, nu şi la plata unor penalităţi a căror câtime a stabilit-o în mod unilateral intimata, fără consimţământul recurentei.
Este de reţinut că forma simplificată de contractare prin acceptarea ofertei, în lipsa unei clauze penale cuvenită expres de părţi, nu putea genera obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, cum eronat au considerat ambele instanţe care au pronunţat soluţii nelegale.
în atare situaţie, recursul a fost admis cu consecinţa respingerii acţiunii.
