Reprezentarea persoanei juridice aflate în faliment. Autoritate de lucru judecat


Recunoaşterea calităţii procesuale active într-o cauză nu conduce automat la perpetuarea unei astfel de legitimări procesuale în orice altă cauză ulterioară. Aşa fiind, nu au relevanţă, hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior prin care se constată existenţa calităţii procesuale active a reprezentantului acţionarilor unei societăţi aflate în faliment şi nu se poate aplica principiul autorităţii de lucru judecat, deoarece reprezentarea persoanei juridice aflate în procedură de , ca de altfel reprezentarea în general a subiecţilor de drept civil este o situaţie supusă modificării şi care se impune a fi analizată la data promovării fiecărei cauze deduse judecăţii, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.Aceasta nu îngrădeşte în niciun fel liberul acces la justiţie şi nu încalcă nicidecum dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Secţia comercială, maritimă şi fluvial, Decizia nr. 453 din 28 august 2009

Prin sentința comercială nr. 109/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2902/113/2008 s-a respins, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea de revizuire formulată de SC C.I. SA, prin H.G.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea formulată la dosarul de faliment nr. 2463/2002, petentul H.G., în calitate de administrator special al SC C.I. SA Brăila, în contradictoriu cu intimata SC A.T. SA a solicitat revizuirea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Brăila pentru declanșarea falimentului SC C.I. SA Brăila și a solicitat să se respingă cererea de deschidere a procedurii falimentului formulată de creditoarea SC A.T. SA.

Din oficiu, Tribunalul Brăila a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului de a formula cererea de revizuire.

Revizuientul a apreciat că excepția lipsei calității sale procesuale active este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Calitatea sa de revizuient a hotărârii atacată în prezentul dosar se stabilește la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii. Or, dacă înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut calitatea de recurent cu toate că în momentul soluționării recursului SC C.I. SA Brăila se află în procedura falimentului este necesar ca și Tribunalul Brăila să recunoască calitatea de revizuient, revizuirea fiind tot o cale extraordinară de atac prevăzută de ca și recursul.

Or, odată ce înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că are calitate procesuală activă de a formula o cale de atac așa cum este recursul, este de neînțeles cum o instanță inferioară ar putea refuza calitatea sa procesuală activă într-o altă cale extraordinară de atac chiar dacă aceasta se numește revizuire și nu recurs.

Intimata SC A. T. SA prin reprezentant convențional a susținut că H.G. nu are calitate procesuală activă nici în nume propriu și nici ca reprezentant al SC C. SA.

A susținut intimata că asociații nu au fost părți în litigiu în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire, deci nu pot fi părți în proces nici ei, nici reprezentantul lor administratorul special.

Pe de altă parte, intimatul a învederat că Legea nr. 85/2006, republicată, nu prevede pentru reprezentantul asociaților dreptul de a formula o cale de atac împotriva judecătorului-sindic și că administratorul special are numai atribuțiile prevăzute de art. 8 din privind procedura insolvenței.

Instanța de fond a constatat că excepția este fondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 569/21.06.2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2463/2002 s-a deschis procedura de reorganizare și faliment pentru debitoarea SC C. SA Brăila.

Prin aceeași sentință s-a respins contestația formulată de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii de reorganizare și faliment formulată de creditoarea SC A.T SA.

Părți în această cauză au fost deci SC A.T. SA și debitoarea SC C.A. SA Brăila.

Ca atare, dreptul de a ataca hotărârea prin căile ordinare sau extraordinare de atac aparține părților, iar H.G., în nume propriu, nu a fost parte în proces, deci nu are calitate procesuală activă în cererea de revizuire.

De altfel, se constată că în cererea formulată revizuientul a menționat că are calitate de administrator special al SC C.I. SA Brăila și că în această calitate promovează cererea de revizuire.

SC C.I. SA a fost parte în cauza ce s-a soluționat prin sentința civilă nr. 569/21.06.2002, dar de la data pronunțării acestei hotărâri societatea debitoare este reprezentantă prin administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.

La data pronunțării hotărârii, 21.06.2002, H.G. nici nu avea calitatea de administrator special, acesta fiind desemnat reprezentantul acționarilor ulterior pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței.

în speță, la data deschiderii procedurii, 21.06.2002, era în vigoare Legea nr. 64/1995, republicată, care nu reglementa instituția administratorului special, ci numai pe cea a administratorului judiciar, care prelua conducerea societății debitoare care include și reprezentarea acestuia.

La data deschiderii procedurii de faliment, prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. a) se dizolvă societatea debitoare și se ridică dreptul de administrare al debitorului.

SC C.I. SA este în faliment, fapt recunoscut de petentul H.G.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, debitoarea falită este administrată doar de către lichidator.

La art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 se prevede expres atribuția lichidatorului de a conduce activitatea debitorului, fără a exista situații derogatorii de la aceasta. Ori, conducerea activității implică și reprezentarea debitorului.

Susținerile reclamantului potrivit cărora decizia nr. 947/06.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care i s-a recunoscut calitatea procesuală de a promova recursul în acea cauză și s-a admis recursul declarat de pârâta SC C.I. SA Brăila prin administrator special H.G., are autoritate de lucru judecat, nu este fondată.

Este evident că cele două cauze au obiecte total diferite, una este procedura insolvenței, iar cealaltă este recunoașterea unei hotărâri străine.

Faptul că petentul a avut calitatea de a formula recurs într-o altă cauză și de a reprezenta SC C.I. SA la o anumită dată nu este de natură a-i justifica această calitate în orice altă cauză.

Prin urmare, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la persoana care reprezintă societatea debitoare, deoarece aceasta se poate schimba din diferite cauze și, ca atare, calitatea procesuală activă trebuie examinată în fiecare cauză dedusă judecății.

Faptul că la data deschiderii procedurii 21.06.2002 petentul H.G. era președintele Consiliului de administrație nu prezintă relevanță juridică în prezenta cauză, deoarece la data formulării cererii de revizuire nu mai avea această calitate.

Faptul că i s-a recunoscut calitatea de recurent într-o cauză de către înalta Curte de Casație și Justiție nu conduce la recunoașterea acestei calități în orice altă cauză de către oricare altă instanță.

Aceasta nu îngrădește în niciun fel liberul acces la justiție și nu încalcă nicidecum dispozițiile art. 6 din Convenția europeană.

Cererea de revizuire formulată de H.G. în calitate de administrator nu a fost însușită de lichidatorul judiciar al debitoarei SC C.I. SA.

împotriva sentinței civile nr. 109/12.02.2009 a Tribunalului Brăila, în termen legal, a declarat recurs revizuientul H.G., criticând-o, în esență, sub aspectul greșitei admiteri a excepției lipsei calității procesuale active a revizuientului.

în argumentarea criticii sale, recursul a reiterat parte din apărările formulate la judecata în fond.

Intimata SC A.T. SA a formulat note de concluzii scrise solicitând respingerea cererii de recurs apreciind că soluția de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant a lui H.G. este una legală.

Recursul de față este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Examinând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 3041C.proc.civ. sub toate aspectele, în condițiile în care recurentul nu și-a întemeiat în drept criticile, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este una temeinică și legală, respingerea cererii de revizuire pentru lipsa calității procesuale active a SC C.I. SA, prin administrator H.G., fiind în acord cu înscrisurile existente la dosar, dar și cu dispozițiile legale în vigoare.

Așa cum a reținut și prima instanță, la momentul formulării cererii de revizuire, dată fiind împrejurarea intrării în faliment a SC C.I. SA, numitul H.G. nu mai era îndreptățit să administreze societatea și, deci, nici s-o reprezinte, aceste prerogative revenind în exclusivitate lichidatorului desemnat conform art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006.

Edificatoare în acest sens sunt dispozițiile art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006 (Secțiunea 4 „Administratorul special”) prin care se statuează expres că: „după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de lichidator, care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor”.

Nu au relevanță, în speță, hotărârile judecătorești pronunțate anterior prin care se constată pentru H.G. calitatea de reprezentant al SC C.I. SA și nu se poate aplica în speță principiul autorității de lucru judecat, deoarece reprezentarea persoanei juridice aflate în procedură de insolvență, ca de altfel reprezentarea în general a subiecților de drept civil este o situație supusă modificării și care se impune a fi analizată la data promovării fiecărei cauze deduse judecății, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Cum, în speță, s-a reținut corect că reprezentantul legal al debitoarei este lichidatorul, că acesta nu și-a însușit cererea de revizuire, hotărârea primei instanțe este una validă ce trebuie menținută ca atare, cu consecința respingerii recursului de fața, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ.