Lipsa notificării creditorilor de către lichidator a disponibilităţii de a exercita recurs împotriva sentinţei. Exercitarea recursului de către creditorul reclamant. Lipsa calităţii procesuale active, în recurs, a creditorului. Respingerea recursului potrivit acestui temei legal
Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii debitoare, precum şi a altor persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de a debitoarei, poate fi introdusă atât de către administratorul judiciar sau lichidator, cât şi de către preşedintele Comitetului Creditorilor ori, după caz, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.
Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (6) din Legea privind procedura insolvenţei, în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introdusă de către subiecţii mai sus arătaţi, fie în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) din cadrul aceluiaşi articol, administratorul judiciar sau lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acestei hotărâri va notifica creditorii asupra intenţiei sale. În cazul în care adunarea generală a creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Prin consecinţă, dacă subiecţii prevăzuţi de art. 138 alin. (3) din au calitate procesuală pentru a introduce acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale, aceiaşi titulari ai acţiunii introductive de primă instanţă nu au calitate subiectivală procesuală proprie în a declara recursul împotriva hotărârii de respingere a acţiunii reglementată de art. 138 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
Această calitate procesuală activă în a exercita dreptul la recurs este recunoscută exclusiv de legiuitor administratorului judiciar, respectiv lichidatorului, fie în mod direct, voluntar, fără informarea creditorilor, fie în mod determinat, obligat de decizia adunării creditorilor sau de aceea a creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 927 din 23 mai 2013
Prin sentinţa civilă nr. 45/JS/07.02.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2640/115/2010/a2, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, s-a respins cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva pârâtului S.P. pentru atragerea răspunderii patrimoniale, pentru plata sumei de 134.645 lei cu titlu de creanţă înscrisă la masa credală a debitoarei SC „S.P.F.P.” SRL G., debitoare societate comercială care se află în procedura falimentului, reprezentată de lichidatorul C.I.I. M.M.O. Arad.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că reclamantul creditor DGFP Caraş-Severin şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 138 lit. d) şi art. 3 din Legea nr. 85/2006.
În raport de temeiul juridic invocat de reclamantă, o asemenea acţiune se grefează pe trăsăturile acţiunii în răspundere reglementată de Legea societăţilor, pe o răspundere obişnuită a administratorului faţă de societatea comercială.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea privind procedura insolvenţei este o formă specială de răspundere civilă delictuală şi pentru ca ea să poată fi angajată este necesar să fie îndeplinite condiţiile generale prevăzute de art. 998-999 C.civ. din 1864 şi cele special reglementate de art. 138 din Legea privind procedura insolvenţei.
Admisibilitatea acestei acţiuni în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 este condiţionată de proba elementelor constitutive, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi culpa.
Probele sunt în sarcina reclamantului creditor căruia îi incumbă obligaţia de a proba cele afirmate.
În cauză reclamantul creditor nu a dovedit existenţa elementelor constitutive ale răspunderii patrimoniale.
Nu este suficientă existenţa neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea sau ţinerea unei contabilităţi fictive, ci este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvenţă. Legea privind procedura insolvenţei nu face referire la cauzarea prejudiciului, ci la cauzarea insolvenţei.
În speţă nu s-a probat existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta reclamată şi starea de insolvenţă a debitorului, nu s-a făcut dovada că fapta reclamată a determinat ajungerea debitorului în insolvenţă. De asemenea, fapta reclamată – de nepredare a documentelor contabile – este ulterioară declanşării procedurii insolvenţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând modificarea sentinţei recurate ca fiind nelegală şi netemeinică, iar pe fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii materiale şi obligarea administratorului social în persoana numitului S.P. la plata sumei de 134.645 lei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, reprezentând obligaţii fiscale restante.
În motivare se arată că DGFP Caraş-Severin are o creanţă certă în sumă de 134.645 lei, iar din raportul final întocmit de administratorul judiciar desemnat în cauză rezultă că, deşi administratorul judiciar a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere ai societăţii în insolvenţă, în persoana numitului S.P., acesta nu a luat legătura cu administratorul judiciar şi nu a predat acestuia actele, prin urmare lichidatorul judiciar nu dispune de niciun fel de act şi nu poate stabili patrimoniul sau activitatea debitoarei.
Existenţa raportului de cauzalitate între faptele administratorului debitoarei S.P. şi prejudiciu sunt de netăgăduit, fiind clară intenţia administratorului prin faptele sale, de a conduce societatea la insolvenţă comercială şi la imposibilitatea achitării creditorilor debitoarei.
Examinând cu precăderea excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditoarei în a declara recurs împotriva sentinţei mai sus arătate, excepţie invocată din oficiu de către Curte, se constată că excepţia este fondată urmând a fi admisă.
Astfel, potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii debitoare, precum şi a altor persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, poate fi introdusă atât de către administratorul judiciar sau lichidator, cât şi de către preşedintele Comitetului Creditorilor ori, după caz, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.
Potrivit art. 138 alin. (6) din Legea privind procedura insolvenţei, în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introdusă de către subiecţii mai sus arătaţi, fie în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) din cadrul aceluiaşi articol, administratorul judiciar sau lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acestei hotărâri va notifica creditorii asupra intenţiei sale. În cazul în care adunarea generală a creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din examinarea celor două texte legale rezultă următoarele constatări: a) acţiunea introductivă de primă instanţă privind angajarea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere/supraveghere, precum şi altor persoane cărora le poate fi imputată apariţia stării de insolvenţă a debitoarei persoană juridică, pentru motivele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006, poate fi exercitată atât de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedură (administratorul judiciar/lichidator), iar în cazul în care practicianul în insolvenţă nu exercită dreptul la acţiune, şi de subiecţii prevăzuţi de alin. (3) al aceluiaşi articol, şi anume preşedintele comitetului creditorilor, în urma hotărârii adunării creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală; b) indiferent de titularul acţiunii, dintre cei arătaţi de art. 138 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, dacă instanţa pronunţă o hotărâre de respingere a cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, subiectul îndreptăţit să promoveze calea de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii este administratorul judiciar sau lichidatorul; c) dacă practicianul în insolvenţă nu intenţionează să formuleze calea de atac, are obligativitatea de a notifica creditorii asupra acestei intenţii; d) declararea recursului poate avea loc numai de către acelaşi practician în insolvenţă, indiferent de titularul acţiunii introductive, după notificarea mai sus arătată şi numai în situaţia în care adunarea generală a creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea creanţelor înscrise la masa credală decid că se impune promovarea recursului; e) în această situaţie, introducerea recursului este obligatorie, iar sarcina declarării recursului şi exercitării sale revine exclusiv administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului.
Prin consecinţă, dacă subiecţii prevăzuţi de art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 au calitate procesuală pentru a introduce acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale, aceiaşi titulari ai acţiunii introductive de primă instanţă nu au calitate subiectivală procesuală proprie în a declara recursul împotriva hotărârii de respingere a acţiunii reglementată de art. 138 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
Această calitate procesuală activă în a exercita dreptul la recurs este recunoscută exclusiv de legiuitor administratorului judiciar, respectiv lichidatorului, fie în mod direct, voluntar, fără informarea creditorilor, fie în mod determinat, obligat de decizia adunării creditorilor sau de aceea a creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor.
În cauză acţiunea introductivă pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare a fost formulată în condiţiile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, de către creditoarea DGFP Caraş-Severin.
Acţiunea acestei creditoare a fost respinsă de judecătorul sindic prin sentinţa atacată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs aceeaşi creditoare.
Se constată astfel că, potrivit considerentelor mai sus arătate şi a prevederilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, această creditoare nu are calitate procesuală activă de a declara recurs împotriva sentinţei de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială.
Prin urmare, dată fiind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în recurs a creditoarei recurente, instanţa a respins recursul astfel formulat ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă, motiv pentru care Curtea a constatat că este dispensată a mai cerceta pe fond motivele de recurs arătate de aceeaşi recurentă.
(Judecător Marian Bratiş)
