– art. 4, art.33 din Legea procedurii insolvenţei nr. 85/2006
Potrivit dispoziţiilor art.33 din Legea nr. 85/2006, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de , respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
Decizia nr. 1882 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal
Creditoarele SC PLR IFN SA şi SC PBA SRL au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 31 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 şi pct. 12 din modificată şi completată, deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC CSS SRL.
Prin sentinţa nr. 386 din data de 23 martie 2010, Tribunalul Buzău a luat act de cererea de renunţare la judecata contestaţiei formulată de debitoare, a admis cererea formulată de creditoare şi în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC CSS SRL .
Tribunalul a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 şi pct. 12 din Legea nr. 85/2006, întrucât creditoarele deţin împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de 25.336,27 lei, de mai mult de 30 de zile, superioară valorii prag prevăzută de lege la data introducerii acţiunii, respectiv 09.07.2009.
Prin decizia nr. 993 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul debitoarei, a modificat sentinţa recurată şi pe fond a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ca neîntemeiată.
Instanţa de recurs, a reţinut faptul că potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, în forma aflată în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate, cuantumul minim al creanţei debitorului trebuie să fie de 30.000 lei, această condiţie a cuantumului minim al creanţei, necesar pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, nu este îndeplinită, creanţa pretinsă de creditoare fiind în cuantum de 25.336 lei la momentul pronunţării hotărârii, inferior cuantumului minim cerut de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că în mod greşit judecătorul sindic a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată, iar pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 22 iunie 2010 Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de contencios administrativ a luat act de soluţia instanţei de recurs şi conform dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 85/2006 a dispus plata către administratorul judiciar SP BA SPRL a sumei de 2.216,25 lei reprezentând cheltuieli cu procedura insolvenţei ce vor fi suportate din averea debitoarei.
Curtea a constatat, în recursul formulat de debitoare împotriva acestei încheieri, cu privire la suportarea cheltuielilor de procedură, că în mod nelegal Tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea procedurii insolvenţei nr. 85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului.
Or, Curtea de apel Ploieşti a admis recursul debitoarei, a modificat sentinţa prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că în mod greşit judecătorul sindic a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei.
Astfel, sunt incidente dispoziţiile art.33 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
Cum cererea creditorului, respinsă de instanţa de recurs, este considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea 85/2006, care presupun suportarea cheltuielilor de procedură a insolvenţei de debitoarea aflată în această procedură, în această situaţie impunându-se să fie suportate cheltuielile de partea care a provocat aceste cheltuieli, care se află în culpă procesuală, prin formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, şi anume de către creditoarele a căror cererea a fost respinsă.
Pentru toate aceste motive, curtea a constatat că încheierea recurată este nelegală în ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de procedură, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în parte încheierea recurată şi a înlăturat obligaţia de suportare din averea debitoarei a sumei de 2.216,25 lei, a obligat creditoarele la plata către administratorul judiciar a sumei de 2.216,25 lei reprezentând cheltuieli cu procedura insolvenţei.
