Potrivit art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală şi efectuării plăţilor compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 880/11 iulie 2011, nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată reclamantul BV a chemat în judecată pe pârâta SC I SA Bistriţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa: 1) să se constate că pârâta, în mod nelegal şi fără existenţa unui titlu de creanţă, a reţinut şi virat la bugetul de stat impozitul pe şi la contribuţiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 1680 lei, primită de reclamant cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii reclamantului prin concediere colectivă; 2) să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 1680 lei, reprezentând impozitul şi contribuţiile la asigurările sociale, reţinute şi virate la bugetul de stat în mod nelegal, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 48/F/2010 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 4343/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de SC I SA şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 48/F/04.02.2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a casat-o în întregime şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Bistriţa-Năsăud Secţia Comercială şi Administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, şi cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar chemata în garanţie ANAF a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuţie excepţiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speţă, acţiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reţinute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăţi compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părţi), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeaşi lege.
Aşa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privinţa acţiunii reclamantei, şi astfel excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă şi art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată.
Aşa cum s-a mai arătat, acţiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reţinute în mod nelegal şi virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit şi contribuţii sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc şi legal ca acţiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reţinerile băneşti şi în consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată.
Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părţi, că sumele pretinse de reclamantă au fost reţinute de pârâtă şi virate la bugetul de stat, în conturile administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr.93/2003 şi în condiţiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reţinute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanţie, de a fi obligată chemata în garanţie ANAF de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privinţă mai trebuie menţionat că la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanţie şi chematul în garanţie, drepturile şi obligaţiile acestora, iar în cauză, chiar şi chemata în garanţie, prin întâmpinare susţine că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă şi invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situaţiile prev.de art. 117 lit.a-h din OG nr.92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanţă şi pct.2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/ 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.
Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privinţa acţiunii principale, precum şi pârâta, în privinţa cererii de chemare în garanţie, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menţionată, mai înainte de introducerea acţiunii, şi în consecinţă excepţia inadmisibilităţii acţiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicţionale, în considerarea disp.art. 117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I SA, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea aceleiaşi proceduri administrativ jurisdicţionale, ridicată de chemata în garanţie ANAF sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.
În ce priveşte fondul acţiunii reclamantului şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC IPROEB SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.06/ 4.06.2009, pct.15, a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) şi art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr.266/21.09.2009 a SC I S.A., prin care s-a dispus concedierea salariatului BV, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăţilor compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.650 lei, din care s-a reţinut şi virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuţie asigurări sociale 10,5 % = 591 lei şi contribuţii asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, aşa cum reiese din adeverinţa eliberată de către pârâtă.
Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală şi efectuării plăţilor compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat, cum se susţine prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I SA şi chemata în garanţie ANAF că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din compensaţiile băneşti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanţa constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de Guvern, în executarea unei legi (Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), act normativ cu forţă juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Aşa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţi compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, şi drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plăţile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plăţile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reţinut şi virat de pârâtă bugetului de stat.
Aşa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantului cu titlu plăţi compensatorii, i s-a reţinut şi suma de 591 lei, cu titlu contribuţie asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanţa constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul contribuţiei de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de faţă, când s-au acordat reclamantului plăţi compensatorii, contribuţia de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj de către angajator şi nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăţi compensatorii.
Aşadar, în mod nelegal i s-a reţinut reclamantului contribuţia de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, şi dacă această contribuţie nu a fost percepută, aşa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de faţă, deoarece instanţa nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra îndemnizaţiilor reglementate de OUG nr.158/2005, şi cum, în speţă, este vorba de acordarea unor plăţi compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării şi aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuţia de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăţilor compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reţinut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, şi astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuţie.
În condiţiile în care sumele în discuţie au fost calculate şi reţinute din plăţile compensatorii acordate şi cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă şi programului de concediere colectivă, iar aceste operaţiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acţiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului şi contribuţiilor ce i s-au calculat şi reţinut în mod nelegal, şi cum sumele reţinute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, este întemeiată şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva chematei în garanţie ANAF, în privinţa sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă.
Se mai reţine că prin cererea de chemare în garanţie, în principal – pârâta a solicitat obligarea ANAF la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite şi contribuţii reţinute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite şi virate prin O.P.nr.2720/2009 şi nr.272l/25.ll.2009 + contribuţii datorate de angajator pentru plăţile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuţie la = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuţie accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuţie la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, şi; contribuţie concedii îndemnizaţii = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.2462/26.10.2009).
Chemata în garanţie nu a contestat virarea şi respectiv încasarea acestor sume.
Însă referitor la solicitările pârâtei formulate prin cererea de chemare în garanţie, instanţa constată că în cauză cadrul procesual a fost stabilit prin pretenţiile formulate de reclamant prin acţiunea introductivă pentru suma de 1658 de lei.
În consecinţă tribunalul apreciază că pretenţiile proprii ale pârâtei faţă de chemata în garanţie pentru suma de 1528 de lei exced prezentului dosar, acestea putând fi eventual solicitate de pârâtă printr-o acţiune separată în care SC I SA să aibă calitate de reclamantă, în consecinţă acest petit din cererea de chemare în garanţie urmează să fie respins ca inadmisibil în prezenta cauză.
Pentru considerentele menţionate şi în baza textelor de lege citate instanţa urmează să admită în întregime acţiunea introductivă şi numai în parte cererea de chemare în garanţie potrivit dispozitivului prezentei sentinţe.
