Neîndeplinirea obligaţiei de către beneficiar conferă ajutorului financiar acordat natura unei creanţe bugetare, sumele ce trebuie recuperate urmând a fi virate tot la bugetul de stat. În atare condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, conform căruia prezentul cod se aplică şi pentru (…) administrarea creanţelor provenind din (…) alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel, respectiv ale art. 2 alin. 2 din acelaşi act normativ potrivit cu care prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea (…) altor sume datorate bugetului general consolidat.
Având în vedere că noţiunea de administrare vizează şi acţiunea de verificare şi colectare a altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 alin. 3 lit. b din Codul de procedură fiscală, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, A.P.I.A. avea obligaţia de a aplica dispoziţiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în speţă Titlul VIII – art. 110 şi urm.) pentru recuperarea sumelor respective şi nu de a se adresa instanţei cu o acţiune în restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii 554/2004, în condiţiile în care dreptul comun în această materie îl reprezintă Codul de procedură fiscală.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.2222/07 septembrie 2011
Prin Decizia nr. 2222/2011 pronunţată în dosar nr. 5424/85/2010 la data de 07 Septembrie 2011, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.P.I.A. –Centrul Judeţean S. împotriva Sentinţei nr. 110/CA/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ .
S-a reţinut că prin acţiunea comercială, înregistrată la data de 18 ianuarie 2010, la Judecătoria Agnita, ca urmare a declinării competenţei teritoriale în favoarea acestei instanţe, prin sentinţa civilă nr. 7165 din 17.11.2009 a Judecătoriei Sibiu, reclamanta A.P.I.A.– Centrul Judeţean S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. I. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
– obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.300 lei, cu titlu de creanţă (plată nedatorată), cu plata majorărilor de întârziere, calculate până la data efectuării plăţii, conform O.U.G. nr. 92/2003.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în esenţă că, pârâtul, deşi a beneficiat, la solicitarea sa, de sprijin financiar pentru înfiinţarea unei culturi de grâu, conform art. 2 din O.M.A.D.R. nr. 687/2007 şi Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 850/2006, în valoare de 1.450 lei, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înfiinţa cultura pentru care s-a acordat subvenţie, împrejurare dovedită prin procesul verbal de recepţie şi restituire nr. 18/19.02.2008, semnat şi de acesta, astfel că se justifică restituirea sumelor respective.
In drept, s-au invocat dispoziţiile O.M.A.D.R. nr.687/2007 privind modificarea anexei F la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităţile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de eligibilitate, coroborate cu prevederile art. 1092 şi art. 1105 Cod civil.
Judecătoria Agnita, prin sentinţa civilă nr. 56/COM/16.02.2010 a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.300 lei, reprezentând sprijin financiar nerestituit, la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 0,1%, per zi de întârziere, până la data stingerii debitului inclusiv.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a beneficiat, conform cererii înregistrate la data de 10 octombrie 2007 sub nr. 221, de sprijin financiar în valoare de 1450 lei, sub formă de bonuri valorice pentru însămânţarea a 2 ha. cu grâu şi a altor două cu triticale. Instanţa de fond a constatat că obligaţia asumată ca urmare a sprijinului financiar acordat de reclamantă nu a fost îndeplinită, stare de fapt rezultând din procesul verbal de recepţie întocmit de reprezentanţii reclamantei şi pârât la data de 19.02.2008, vremea nefavorabilă care a făcut imposibilă însămânţarea, deşi operaţiunea de arat şi discuit a fost realizată (bonurile valorice în sumă de 1300 lei fiind folosite pentru achiziţionarea de carburant) nefiind de natură să constituie o cauză exoneratoare de răspundere astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 aliniat 4 din O.M.A.D.R. nr. 687/2007 şi art. 120 aliniat 7 C. procedură fiscală a fost găsită întemeiată cererea de restituire a sumei de 1.300 lei şi a majorărilor de întârziere în decontare.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul solicitând, pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 5 şi pct.9 C.pr.civilă, în principal casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii.
La termenul de judecată din 21.07.2010, Tribunalul Sibiu, în vederea stabilirii competenţei materiale, a solicitat intimatei reclamante să precizeze natura juridică a cauzei.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, conform art. 306 aliniat 2 C.pr.civilă, Tribunalul a pronunţat Decizia nr 747/C/2010 prin care a admis recursul declarat de recurentul Aldea Ioan împotriva sentinţei civile nr.56/16.02.2010 a Judecătoriei Agnita care a fost casată cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această decizie tribunalul a caracterizat natura juridică a cauzei ca fiind o acţiune în contencios administrativ întrucât temeiul dreptului de restituire a sumelor aferente, reprezentând sprijin financiar nejustificat îl reprezintă Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr.687/2007.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr 5424/85/2010.
Prin Sentinţa nr. 110/CA/2011 pronunţată la data de 15.02.2011 de Tribunalul Sibiu Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă că, deşi reclamanta a susţinut faptul că procesul verbal de recepţie a fost semnat de către pârât, conform specimenului de semnătură dat de către acesta în şedinţa publică din 15.02.2011, a rezultat faptul că semnătura dată în faţa instanţei nu seamănă cu cea din procesul verbal de recepţie întocmit în data de 19.08.2008, contestat de către pârât.
Pe de altă parte instanţa a reţinut faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.15 alin 3 din OMADR nr.687/2007 deoarece s-a dovedit că în luna octombrie 2007 pârâtul a arat şi a discuit terenul în suprafaţă de 3 ha însă nu a mai apucat să-l semene pentru că a urmat o perioadă ploioasă care a fost urmată de ninsori, fapt confirmat şi de martorul M.V., prin declaraţia dată la fila 12 dosar. În aceste condiţii sămânţa şi azotul pe care le-a cumpărat pârâtul cu banii primiţi de la reclamantă au fost folosite pentru cultivarea terenului în primăvara următoare şi ca atare nu se va putea reţine că pârâtul, cu rea credinţă, nu a realizat suprafeţele de culturi, aşa cum s-a obligat, ci dimpotrivă, fiind împiedicat de a proceda la însămânţarea terenului în toamna anului 2007, a realizat acest lucru în primăvara anului următor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că scopul pentru care a fost acordat sprijinul financiar a fost atins interpretând în mod eronat dispoziţiile art. 5 alin. 3 din OMADR 687/2007. Susţine că cerinţele legale invocate nu au fost respectate de vreme ce pârâtul nu a realizat cultura menţionată în cererea de acordare a sprijinului financiar iar împrejurarea legată de vremea nefavorabilă nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere în condiţiile în care acesta avea obligaţia să asigure cultura, obligaţie pe care nu a realizat-o însă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi al dispoziţiilor art. 304 indice 1 din Curtea a constatat că acesta este neîntemeiatn pentru următoarele considerente:
Ca urmare a solicitării formulate de pârâtul A.I., în baza art.2 din OMADR nr.687/2007 privind modificarea anexei F la Ordinul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr.850/2006, pentru acordarea de sprijin financiar în vederea înfiinţării unei culturi de grâu reclamanta A.P.I.A. – Centrul Judeţean S. a plătit, prin atribuirea de bonuri valorice, suma de 1450 lei.
În data de 19.02.2008 reprezentanţii reclamantei s-au deplasat în vederea verificării culturii pentru care s-a depus cererea de sprijin şi constatând că nu s-a înfiinţat cultura pentru care s-a acordat subvenţia, pentru suprafaţa de 3ha, au întocmit procesul verbal de recepţie şi de restituire a sumei de 1300 lei, întrucât valoarea de 150 lei a fost restituită de către pârât cu bonurile AS 1658263 şi AS 1658265.
Având la bază acest act recurenta a solicitat instanţei să oblige pârâtul la plata sumei respective la care se adaugă majorările de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Această acţiune a fost caracterizată de instanţa de recurs a Tribunalului Sibiu ca o acţiune în contencios administrativ prin Decizia nr. 747/CA/2010.
Acţiunea recurentei, astfel cum a fost formulată, apare ca o acţiune prin care o autoritate publică solicită unui particular restituirea unei sume acordate cu titlul de sprijin financiar, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale – obligaţie de rezultat – avută în vedere la acordarea acestui sprijin.
Acest sprijin financiar îşi are izvorul primar în Ordonanţa de Urgenţă nr. 123/2006, potrivit căreia statul oferă agricultorilor sprijin sub forma unor subvenţii, iar beneficiarii subvenţiei pot fi persoane fizice sau juridice.
Potrivit art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 sumele necesare acordării sprijinului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar potrivit art. 3 alin. 2 din acelaşi act normativ, instituţia responsabilă pentru implementarea sprijinului financiar este Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin APIA.
De asemenea, art. 17 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 arată că sumele încasate necuvenit de beneficiarii subvenţiei se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Aşadar, sumele acordate cu titlul de sprijin financiar provin de la bugetul de stat iar acordarea lor, verificarea utilizării lor conform scopului pentru care au fost acordate şi recuperarea lor, în cazul utilizării necorespunzătoare, cade în sarcina Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie publică care dispune de bani publici în raport de dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 123/2006.
Curtea reţine că neîndeplinirea obligaţiei de către beneficiar conferă ajutorului financiar acordat natura unei creanţe bugetare, sumele ce trebuie recuperate urmând a fi virate tot la bugetul de stat. În atare condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, conform căruia prezentul cod se aplică şi pentru (…) administrarea creanţelor provenind din (…) alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel, respectiv ale art. 2 alin. 2 din acelaşi act normativ potrivit cu care prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea (…) altor sume datorate bugetului general consolidat.
Având în vedere că noţiunea de administrare vizează şi acţiunea de verificare şi colectare a altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 alin. 3 lit. b din Codul de procedură fiscală, urmează a concluziona că, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură avea obligaţia de a aplica dispoziţiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în speţă Titlul VIII – art. 110 şi urm.) pentru recuperarea sumelor respective şi nu de a se adresa instanţei cu o acţiune în restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii 554/2004, în condiţiile în care dreptul comun în această materie îl reprezintă Codul de procedură fiscală.
Ca atare, recurenta era obligată să stabilească prejudiciul cauzat prin act administrativ fiscal – în speţă procesul verbal recepţie şi de restituire prevăzut de anexa 10 din Normele Metodologice privind subvenţionarea motorinei şi/sau biodieselului pentru lucrările din agricultură, precum şi a altor resurse materiale necesare culturilor agricole aprobate prin OMADR nr.687/2007, care are natura unui titlu de creanţă în sensul art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală (prin el se individualizează creanţa fiscală – pct. 1 şi 4 – fiind întocmit de organele competente, potrivit legii.) – ce putea fi contestat în condiţiile art. 205 din Codul de procedură fiscală şi care, la momentul rămânerii sale definitiv trebuie executat în condiţiile prevăzute de art. 141 şi urm. din Codul de procedură fiscală.
Faţă de cele ce preced s-a constat că acţiunea reclamantei a fost corect respinsă de către prima instanţă chiar dacă motivaţia acestei soluţii este eronată, context în care recursul a fost respins ca nefondat potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă.
