R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta Comerciala Nr. 889/2011
Sedinta publica de la 16 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE DORINA IVANISI
Grefier ELENA CARBUNESCU
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta SC si pe pârâta SC având ca obiect revendicare.
La apelul nominal facut în sedinta publica, s-a prezentat avocat … pentru reclamanta si avocat … pentru pârâta.
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat si constatându-se cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat … pentru reclamanta a solicitat admiterea în parte a actiunii civile, obligarea pârâtei sa demoleze constructia provizorie situata sub scara de acces de la mezaninul spatiului proprietatea reclamantei, situat în Tg Jiu str Victoriei, bl.29, iar în caz de refuz sa fie autorizata reclamanta sa execute lucrarea, cu cheltuieli de judecata, lasând la aprecierea instantei solutionarea capatului de cerere cu privire la revendicare.
Avocat … pentru pârâta a solicitat respingerea actiunii reclamantei cu cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Prin actiunea comerciala introdusa pe rolul Judecatoriei Tg Jiu si înregistrata sub nr. 17305/318/2010, reclamanta … reprezentata prin … a chemat în judecata pe pârâta SC cu sediul în Tg Jiu, reprezentata prin …, solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligata pârâta sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie un teren în suprafata de aprox. 4 m.p. situat sub casa scarii magazinului Total din Tg Jiu str. Victoriei, bl.29, parter, respectiv partea de sud – est a acestuia, teren pe care-l evalueaza estimativ la suma de 5000 lei, sub aspectul timbrajului.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei sa-si ridice de pe terenul sau bordura de ciment si peretii din geam pe schelet metalic, care se ridica la nivelul solului si sunt prinsi de casa scarii magazinului “Total”, iar în caz de refuz sa fie abilitata sa faca acest lucru pe seama si cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, reclamanta a aratat ca a cumparat de la Banca Dacia Felix SA Cluj – Napoca, imobilele situate în Tg Jiu str. Revolutiei, bl.29 Z Centru – Magazinul Adam ( actual magazin Total) constând în constructii si teren aferent.
A sustinut reclamanta ca în prezent sub casa scarii magazinului Total, respectiv cea de pe colt dintre strada Unirii si strada Victoriei, pârâta a închis cu geam pe schelet metalic, jumatate din suprafata existenta si îsi desfasoara acolo activitate în acest spatiu comercial creat.
Tot reclamanta a precizat ca acest teren de sub casa scarii magazinului Total are o suprafata totala de aprox. 8 m.p., din care jumatate este folosit de aceasta pârâta, iar jumatatea cealalta de alta pârâta si terenul respectiv reprezinta proiectia la sol a casei scarii, fiind inclus în proprietatea reclamantei, astfel ca pârâta ocupa fara drept acest spatiu.
Cu privire la constructie s-a aratat de reclamanta ca peretii din schelet metalic si geam transparent sunt prinsi la nivelul solului printr-o bordura de ciment, iar sus sunt prinsi chiar de casa scarii magazinului reclamantei, fara sa existe acceptul acesteia.
In vederea solutionarii amiabile a litigiului, reclamanta a sustinut ca a convocat pârâta la conciliere directa prin adresa nr. 95 din 19 iulie 2010, însa aceasta nu s-a prezentat si s-a rezumat doar la a trimite un raspuns evaziv si o adresa din 1990 irelevanta.
A mai precizat reclamanta ca litigiul este unul comercial patrimonial cu valoare sub 100.000 lei, astfel ca Judecatoria Tg Jiu este competenta sa solutioneze cauza.
În drept reclamanta si-a întemeiat cererea pe disp. art. 480 CC, art. 1074-1076 CC si art. 274 CPC, depunând chitanta privind achitarea taxei de timbru in suma de 411 lei si în suma de 10 lei.
In dovedirea actiunii, reclamanta prin aparator a depus la dosar o serie de înscrisuri dupa cum urmeaza: contractul de vânzare cumparare încheiat cu Banca Dacia Felix SA Cluj – Napoca, privind dobândirea magazinului “Adam” din Tg Jiu cu suprafata construita de 704,2 mp formata din parter si mezanin si teren în suprafata de 98, 5 mp ce face parte din suprafata totala de 108 mp , autentificat sub nr. 341 din 15.01.1998 la BNP Anica Merisescu, planul de încadrare în zona a bunului imobil dobândit, adresa nr. 95/19.07.2010 înaintata de catre pârâta pentru realizarea procedurii de conciliere, adresa nr. 1613 din 5 mai 1999 înaintata de Consiliul Judetean catre reclamanta, adresa nr. 25/21.07.2010, înaintata de pârâta catre reclamanta prin care se arata ca terenul este proprietatea Asociatiei de nr. 132 si deci societatea pârâta nu poate sa aiba nici un litigiu cu reclamanta, certificatul de înregistrare eliberat pe numele pârâtei, adresa cu nr. 1315/25.03.1990 a Primariei Mun. Tg Jiu, procesul verbal încheiat la 4 august 2010, din care reiese ca firma pârâta nu s-a prezentat la conciliere.
Pârâta a formulat întâmpinare , prin care a aratat ca în ceea ce priveste primul capat de cerere ce are ca obiect revendicarea suprafetei de teren de cca. 4 mp, reclamanta nu face dovada proprietatii exclusive a acestei suprafete, iar în ceea ce priveste ocupatiunea spatiului situat sub casa scarii magazinului Adam, bl.29 din Tg Jiu de catre pârâta, s-a aratat ca a fost aprobata în sedinta Primariei Mun. Tg Jiu, din data de 23 martie 1990, asa cum rezulta din adresa nr. 1315 din 23 martie 1990, iar dupa înfiintarea asociatiilor de proprietari s-a încheiat contract de închiriere cu Asociatia de proprietari nr. 32.
Deci, cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, referitor la obligatia de a face s-a sustinut ca si acesta trebuie respins din moment ce reclamanta nu face dovada proprietatii exclusive pentru terenul revendicat.
In dovedirea celor sustinute prin întimpinare s-a depus la dosar adresa nr. 1315/23.03.1990 a Primariei Mun. Tg Jiu, contractul de închiriere încheiat de pârâta cu Asociatia de proprietari nr. 32 si înregistrat nr. 5 din sept. 2005, contractul de închiriere înregistrat la nr. 10/08.09.2008, contractul de închiriere înregistrat la nr. 9/ august 2010, certificatul de înregistrare fiscala eliberat pe numele pârâtei, adresa nr. 1613/05.05.1999 înaintata reclamantei de Consiliul Judetean Gorj, actul aditional la statutul societatii pârâte, contractul de societate al pârâtei, adresa înaintata de Regia Autonoma de Interes Local Tg Jiu, catre locatarii blocului nr. 29 si înregistrata la nr. 4625/01.08.1996.
Aparatorul reclamantei la termenul din 10 ian. 2010 a depus la dosar decizia nr. 29 A/16.02.2009 pronuntata în dosarul nr. 13688.1/54/2006 de Curtea de Apel Timisoara Sectia Comerciala
In aceeasi sedinta de judecata a fost încuviintata proba cu expertiza de specialitate constructii si de specialitate topografica, fiind numiti experti Militaru Marian si Buzera Camil fixându-se onorariul si obiectivele,
In urma depunerii rapoartelor de expertiza de catre cei doi experti si studierii acestora de catre parti, nu s-au formulat obiectiuni la continutul celor doua rapoarte.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin actiunea principala, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie un teren în suprafata de 4 mp situat sub casa scarii magazinului “Total” din Tg Jiu, str. Victoriei, bl.29, parter, respectiv partea de sud – est a acestuia si totodata, obligarea pârâtei sa-si ridice de pe terenul sau bordura de ciment si peretii din geam pe schelet metalic, care se ridica de la nivelul solului si sunt prinsi de casa scarii magazinului Total, iar în caz de refuz sa fie abilitata sa faca aceasta lucrare pe seama si cheltuiala pârâtei.
Prin raportul de expertiza întocmit de expert … a fost identificata constructia proprietatea pârâtei ce face obiectul litigiului, ca fiind o închidere cu profile metalice si geam simplu, pe bordura de beton a unui spatiu în suprafata de cca. 3 mp situat sub scara de acces la mezaninul spatiului proprietatea reclamantei situat în Tg Jiu str Victoriei bl.29 si totodata s-a aratat ca pentru aceasta constructie, pârâta nu detine autorizatie, dar a prezentat un contract de închiriere nr. 9 din 18 august 2010 încheiat cu Asociatia de proprietari nr. 132, pentru închirierea terenului în suprafata de 3 m situat la parterul blocului nr. 29, din strada Victoriei, în vederea desfasurarii de activitati comerciale.
Prin raportul de expertiza întocmit de expert topograf Militaru Marian se mentioneaza ca terenul în litigiu ocupat de pârâta are suprafata de 4,15 mp , 3 mp din cei 4,15 mp se regasesc în contractul de închiriere nr. 9 din 18 august 2010 încheiat între Asociatia de proprietari nr. 132 si pârâta.
S-a mai aratat ca suprafata de 4,15 mp identificata la pct. 1 face parte din terenul proprietate comuna ce-i revine blocului nr. 29 si detinut în indiviziune de catre toti locatarii blocului, iar terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumparare invocat de pârâta reprezentând suprafata de 98,5 mp proprietate indiviza, cumparata de reclamanta, nu se poate identifica din punct de vedere al localizarii acesteia, reprezentând doar o cota atribuita magazinului din totalul suprafetei de teren proprietate comuna a blocului nr. 29.
Coroborând concluziile celor doua rapoarte de expertiza necontestate de catre parti si cu înscrisurile depuse la dosar, instanta constata ca în speta de fata nu sunt îndeplinite disp. art. 480 C.C. pentru a se admite capatul de cerere privind revendicarea, deoarece la individualizare nu s-a reusit localizarea suprafetei de 98,5 m.p. dobândita de reclamanta prin contractul de vânzare cumparare depus la dosar si încheiat cu Banca Dacia Felix SA Cluj Napoca si deci nu s-a putut stabili daca cei 4 mp revendicati de reclamanta fac parte din aceasta.
Cât priveste capatul de cerere referitor la obligatia de a face, se constata ca acesta este întemeiat, dar fata de disp. art. 599 pct. 1 C.P. C., în conformitate cu care: ” Unul din vecini nu poate gauri zidul comun sau sa sprijine de dânsul vre-o lucrare, fara consimtamântul celuilalt”, deoarece din toate probele aflate la dosar reiese ca pârâta a sprijinit constructia reprezentând o închidere cu profile metalice si geam simplu, pe bordura de beton aflata sub scara de acces la mezaninul spatiului proprietatea reclamantei, situat în strada Victoriei , bl.29 de mezaninul prevazut în contractul de vânzare cumparare al reclamantei fara acordul acesteia si mai mult decât atât pentru constructia respectiva nu exista autorizatie de constructie eliberata de Primaria Tg Jiu, chiar daca pârâta sustine si dovedeste ca are încheiat contract de închiriere pentru 3 mp aflati sub constructie, încheiat cu Asociatia de proprietari nr. 132.
Din moment ce prin raportul de expertiza întocmit de expert Buzera Camil se arata ca peretii din geam pe schelet metalic de la constructia pârâtei sunt prinsi de casa scarii magazinului Total, al reclamantei, iar spatiul reclamantei cuprinde si o scara de acces la mezanin, este cert ca executarea acestei constructii provizorii de pârâta fara acordul reclamantei si fara autorizatie de constructie încalca disp. art. 599 pct. 1 C.Civ. si fata de acest text de lege si de disp. art. 1073-1075 C. Pr. Civ. urmeaza a se admite în parte actiunea civila formulata de reclamanta, a fi obligata pârâta sa demoleze constructia provizorie situata sub scara de acces la magazinul spatiului proprietatea reclamantei situat în Tg Jiu, str. Victoriei, bl.29, constructie sub forma de închidere cu profile metalice si geam simplu, pe bordura de beton a unui spatiu în suprafata de 3 mp, iar în caz de refuz al pârâtei autoriza reclamanta sa execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei.
Urmeaza a se respinge capatul de cerere cu privire la revendicare, întrucât în cauza de fata nu sunt îndeplinite disp. art. 480 CC, neputând fi localizat terenul în suprafata de 4 mp pe care-l revendica reclamanta, în raport de actul de proprietate depus de aceasta.
În baza art. 274 CPC urmeaza a fi obligata pârâta la 1740 lei cheltuieli de judecata fata de reclamanta, reprezentând 1/2 din onorariu avocat , 1/2 din onorariu experti si taxa de timbru, deoarece actiunea a fost admisa în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte actiunea formulata de reclamanta SC reprezentata legal prin, împotriva pârâtei SC…cu sediul în …. reprezentata legal prin administrator …
Obliga pârâta sa demoleze constructia provizorie situata sub scara de acces la magazinul spatiului proprietatea reclamantei situat în Tg Jiu, constructie sub forma de închidere cu profile metalice si geam simplu, pe bordura de beton a unui spatiu în suprafata de 3 mp, iar în caz de refuz al pârâtei autoriza reclamanta sa execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei.
Respinge capatul de cerere cu privire la revendicare.
Obliga pârâta la 1740 lei cheltuieli de judecata fata de reclamanta.
Cu recurs.
Pronuntata în sedinta publica de la 16 Mai 2011, la Judecatoria Tg Jiu.
PRESEDINTEGREFIER