Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. pr. civ. intervine atunci când acelaşi proces este soluţionat de două ori, prin hotărâri contradictorii, numai atunci fiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 12.11.2001, revizuenta SC “D.E.” SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1378/ 11.10.2001, pronunţată de Trib. Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Administrativ, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. pr. civ.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că în data de 22.12.2000, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a efectuat simultan controale la sediul societăţii şi la cele 9 case de schimb valutar situate în sectoarele 1,2,3,4 şi 5, întocmind 9 procese-verbale prin care a sancţionat-o pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/ 1990, apreciind că societatea a desfăşurat activitate de schimb valutar fără autorizaţie.
Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria D nr. 0053456/9.01.2001, întocmit de Poliţia sector 6 din cadrul DGPMB a fost admisă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 900/31.05.2001 pronunţată de Trib. Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi Contencios Administrativ, care a admis recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2795/8.03.2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pe care a modificat-o în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului-verbal de contravenţie.
Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria D nr. 096801/8.01.2001 întocmit de Poliţia sector 1 din cadrul DGPMB a fost însă respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 6498/8.06.2001 a Judecătoriei sector 2, irevocabilă conform deciziei nr. 1378/11.10.2001 a aceleiaşi instanţe de recurs.
Revizuenta a mai arătat că între cele două litigii, soluţionate prin hotărâri potrivnice, există identitate de părţi, obiect (anularea sancţiunii contravenţionale) şi cauză (situaţia de fapt calificată juridic), ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 627/15.04.2002, pronunţată în dosar nr. 6901/2001, Trib. Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrată cu nr. 1490/2002 pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ.
Analizând temeiul cererii de revizuire în raport de înscrisurile aflate la dosar şi de textele legale aplicabile în cauză, Curtea reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. pr. civ., intervine atunci când acelaşi proces este soluţionat de două ori, prin hotărâri contradictorii, numai atunci fiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
în speţă, revizuenta a fost sancţionată contravenţional, prin mai multe procese-verbale, pentru fapte contravenţionale prevăzute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, săvârşite în locuri diferite, la cele 9 case de schimb valutar ale societăţii.
Prin decizia civilă nr. 900/31.05.2001 a fost soluţionată în mod irevocabil plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria D nr. 0053456/9.01.2001, iar prin decizia civilă nr. 1378/11.10.2001, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria D nr. 096801/ 8.01.2002.
Chiar dacă problema de drept dedusă judecăţii în cele două plângeri contravenţionale este aceeaşi – caracterul executoriu al sancţiunii prevăzute de art. 60 lit. d din Legea nr. 101/1998, în cazul atacării ordinului prin care s-a dispus sancţiunea retragerii autorizaţiei de funcţionare, nu există identitate de obiect, plângerile vizând două procese-verbale de contravenţie distincte.
în consecinţă, cererea de revizuire intentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. pr. civ., va fi respinsă ca neîntemeiată. (Judecator Apostol Filofteia)
(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 497/2002)