C. civ. art. 970
Criza economică şi diminuarea vadului comercial nu pot reprezenta o premisă pentru intervenirea situaţiei de impreviziune comercială, întrucât nu schimbă radical împrejurările în care se execută obligaţia reclamantei.
Principiul echităţii este invocat în mod nejustificat în contextul în care reclamanta şi-a asumat contractul de închiriere în sensul că suportă riscul contractului, iar de la data naşterii raportului comercial până în prezent nu a existat o modificare esenţială a situaţiei de fapt avută în vedere de părţi, de natură a duce la concluzia că drepturile şi obligaţiile asumate de părţi nu sunt echitabile şi ar fi necesară revizuirea lor.
Decizia nr. 59 din 20 septembrie 2010
Prin sentinţa nr. 316/COM/ 26.02.2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi -secţia somercială şi de administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de SC Q.C. Bucureşti SRL în contradictor cu pârâta SC R.G.M. SRL.
Pentru a se pronunţa în acest sens s-au reţinut următoarele :
Reclamanta, în susţinerea acţiunii, a invocat teoria impreviziunii şi principiul echităţii în raporturile juridice, argumentele reclamantei în sprijinul poziţiei procesuale fiind nefondate.
In raporturile contractuale teoria impreviziunii trebuie recunoscută în măsura în care obligaţia contractuală nu mai este susceptibilă de executare, când împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată prin contract.
In cauză, scăderea cifrei de afaceri a reclamantei nu a fost generată în principal de criza economică existentă la data introducerii acţiunii, ci de
trei factori care înlătură teoria impreviziunii. In speţă, cei trei factori care au condus la scăderea cifrei de afaceri constau în încheierea unui contract prea oneros pentru reclamantă în raport de posibilitatea de desfăşurare a afacerii în complexul comercial pârât, aspect reliefat de reducerile chiriei acordate reclamantei prin 10 acte adiţionale ulterioare începând cu luna mai 2006 (adică la 2 luni de la încheierea contractului de închiriere ) şi până în anul 2009, inclusiv.
De altfel, reducerea constantă a chiriei de către pârâtă prin cele 10 acte adiţionale în perioada mai 2006 – 1 decembrie 2009 reliefează două aspecte: lipsa de atractivitate a afacerii reclamantei pentru publicul consumator (sau inexistenţa unui vad comercial în raport de aspiraţiile părţilor
contractante) şi caracterul prea oneros al contractului de închiriere pentru reclamantă, acest ultim aspect fiind recunoscut implicit de reclamantă prin invocarea caracterului contractului ca fiind unul dc adeziune.
Deşi pârâta a contestat asumarea unei obligaţii de a unui vad comercial, de natură a permite derularea contractului de închiriere încheiat de părţi, din interpretarea art. 18 din contract reiese fară dubiu că pârâta şi-a asumat o atare obligaţie prin perceperea de la chiriaş a taxei (contribuţiei) de promovare a spaţiului comercial. Plata unei astfel de taxe de cătrc chiriaş este corclativă obligaţiei de asigurare a vadului comercial de către pârâtă, iar scăderea cifrei de afaceri a reclamantei se datorează şi neasigurării vadului comercial de către pârâtă.
Criza economică, existentă în anul 2009 şi continuată în anul 2010, reprezintă o realitate faptică necontestată de părţi şi constituie un alt factor care a generat scăderea cifrei de afaceri a reclamantei dar nu este suficient în a face aplicabilă teoria impreviziunii.
Raportat la cei trei factori enumeraţi anterior s-a constatat că nu poate opera teoria impreviziunii invocată de reclamantă, criza economică şi diminuarea vadului comercial (în condiţia în care anterior situaţia vadului era aproximativ identică) neschimbând radical împrejurările în care se executa obligaţia reclamantei (obligaţia de plată a chiriei).
In susţinerea principiului echităţii, ca principiu general de drept, aplicabil raporturilor contractuale (art. 970 C. civ.), reclamanta a invocat posibilitatea îmbogăţirii fară justă cauză a pârâtei, însă această apărare a reclamantei nu a fost primită atâta timp cât aceasta are la îndemână acţiunea decurgând din contract pentru angajarea răspunderii pârâtei în caz de neasigurare a vadului comercial.
De asemenea, problema echităţii este în mod nejustificat ridicată de reclamantă în condiţiile în care şi-a asumat contractul dc închiriere (de adeziune), în sensul că suportă riscul contractului, iar de la data naşterii raportului contractual şi până în prezent nu a existat o modificare esenţială a situaţiei de fapt avută în vedere de părţi de natură a concluziona că drepturile şi obligaţiile asumate de părţi nu sunt echitabile şi ar fi necesară revizuirea drepturilor şi obligaţiilor asumate.
In ceea ce priveşte capătul de cererc având ca obiect suspendare efectelor contractului de închiriere această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât instanţa dc judecată nu poate interveni în raporturile contractuale dintre părţi decât în situaţia existenţei unei forţe majore pe care una dintre părţi o contestată, ipoteză ce nu este îndeplinită în cauză.
In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect reducerea cuantumului chiriei la 3000 de lei lunar, astfel cum s-a indicat de reclamantă prin cererea precizatoare, s-a constatat că şi acest capăt de cerere este neîntemeiat pentru aceleaşi argumente invocate anterior cu
ocazia înlăturării principiului echităţii în distribuirea drepturilor şi obligaţiilor generate de contractul de închiriere.
De asemenea, reclamanta nu poate pretinde reducerea cuantumului chiriei în condiţiile în care şi-a asumat riscul contractului prin semnarea acestuia (adeziunea la contract) şi nu a angajat răspunderea pârâtei pentru ncasigurarca vadului comercial în raport de taxa de promovare plătită acesteia.
Totodată, instanţa nu poate modifica obligaţia asumată de reclamantă în sensul dorit de accasta, atâta timp cât nu este operantă teoria imprevi-ziunii, numai o schimbare radicală a condiţiilor de îndeplinire a obligaţiilor de plată a chiriei putând justifica o diminuare a cuantumului chiriei, ceea ce nu este cazul în cauză.
împotriva sentinţei nr. 316/COM/ 26.02.2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi a formulat apel reclamanta SC Q.C. SRL Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate – în limitele conferite de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. – cât şi a dispoziţiilor legale operante în cauză, curtea a reţinut următoarele:
Legată structural de forţa obligatorie a contractului şi de efectele acesteia, impreviziunea a apărut ca o realitate social-economică determinată de schimbările drasticc şi imprevizibile ale condiţiilor în care urmează a fi executat un contract, prin raportare la cele avute în vedere de părţi la momentul încheierii sale.
Teoria impreviziunii reprezintă răspunsul dat de doctrină şi mai ales de jurisprudenţă cu privire la soarta executării contractului, dcci a procedurii efectelor sale esenţiale voite de părţi, în ipoteza apariţiei unor asemenea situaţii.
Pentru a statua dacă nc aflăm sau nu într-o situaţie de impreviziune contractuală trebuie analizate condiţiile în care aceasta poate interveni.
Astfel, prima condiţie a imprevizibilităţii presupune intervenirea unei situaţii imprevizibile sau cu cfectc imprevizibile.
Din perspectiva rolului pe care această primă condiţie îl are în aplicarea mecanismului impreviziunii contractuale, a fost reţinut cel declanşator, fiind vorba de cauzele care generează necesitatea adoptării contractului.
In cauză, reclamanta SC Q.C. SRL Bucureşti a solicitat încctarea contractului dc închiriere încheiat cu pârâta-intimată, înccpând de la data de 01.10.2009, moment de la care s-au schimbat circumstanţele avute în vedere de părţi ca efect al degradării situaţiei economice.
înscrisurile depuse, respectiv contractul de închiriere şi actele adiţionale încheiate la acesta datând din mai 2006 – adică la doar 2 luni de la încheierea contractului de închiriere – şi până în anul 2009, inclusiv, atestă că anterior pretinsei începerii a crizci, apelanta-reclamantă avea
probleme financiare, chiria fiind renegociată de la 3500 Euro (conform contractului de închiriere) la 2000 Euro conform celor 10 acte adiţionale.
Este infirmată, astfel, susţinerea din apel potrivit cu care, începând cu data intrării în vigoare a contractului, 07 martie 2006, societatea a avut o bună relaţie cu pârâta, activitatea economică s-a desfaşurat în condiţii normale, ea achitându-şi sumele datorate cu titlu de chirie, întocmai cu termenii contractuali.
Corect a reţinut judecătorul fondului că scăderea cifrei de afaceri a apelantei nu a fost generată – în principal – de criza economică, ci de lipsa de atractivitate a afacerii sale pentru publicul consumator dublată de încheierea unui contract prea oneros pentru reclamantă, contract a cărui respectare se impune în conformitate cu dispoziţiile art. 969 Cod civil. Nu trebuie ignorat că, dată fiind natura raporturilor juridice dintre părţi, era inerent riscul fluctuaţiei în încasările cinematografului.
A doua condiţie este cea a momentului intervenirii situaţiei imprevizibile sau al efectului asupra contractului.
Determinarea momentului este strâns legată de aspectele reliefate cu ocazia analizării primei condiţii, referitoare la importanţa conferită situaţiei imprevizibile ca atare şi efectului său asupra contractului.
Astfel, deşi apelanta a pretins că dificultăţile financiare apar la 01 octombrie 2009, moment al instalării crizei economice, nu a produs nici un fel de probe care să ateste pretinsa schimbare a împrejurărilor survenită după încheierea contractului şi care nu putea fi avută în vedere de părţi anterior încheierii contractului, în condiţiile în care, începând din mai 2006 şi până în septembrie 2009, chiria a fost în cuantumul redus de 2000 euro.
O a treia condiţie vizează efectul produs asupra contractului de impreviziune.
Efectul produs de o situaţie imprevizibilă asupra contractului este raţiunea de ordin practic, economic care a impus, de fapt, crearea întregii teorii.
Pentru a obţine revizuirea contractului este necesară o anumită gravitate a efectului constatat asupra contractului prin intervenirea situaţiei imprevizibile.
Conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ. reclamanta apelantă avea sarcina probei şi trebuia să producă dovezi care să reliefeze consecinţele dezastruoase ale încheierii acestui contract, în ceea ce o priveşte.
Din probele cauzei nu reiese onerozitatea excesivă a obligaţiei de plată a chiriei care a avut acelaşi cuantum de 2000 euro din mai 2006 şi nici intervenirea unei schimbări radicale a obligaţiei contractuale pentru a putea fi operantă impreviziunea.
Constituind o excepţie aparentă de la principiul forţei obligatorii a contractului, impreviziunea contractuală reclamă îndeplinirea condiţiilor cumulative pe carc le-am analizat pentru a se aplica mecanismul său.
Verificarea acestor condiţii constituie, în acelaşi timp, garanţia menţinerii securităţii circuitului civil în calea arbitrariului la care ar putea da naştere reamenajarea contractului.
Nu pot fi primite criticile apelantei SC Q.C. SRL Bucureşti conform cărora instanţa ar fi analizat superficial argumentele şi temeiurile invocate de ca şi nu ar fi adaptat textul legii la realitatea socială, interpretându-1 în sensul că nu poate fi aplicat.
Judecătorul fondului, după o judicioasă analiză a probatoriului administrat, a concluzionat că reclamanta nu a probat existenţa impreviziunii.
împrejurarea invocată de apelantă a neasigurării vadului comercial de către pârâta-intimată nu poate constitui obiect de cenzură în actuala investire a instanţei, reclamanta aducând în analiză chestiuni cc ţin de maniera în care au fost îndeplinite obligaţiile contractuale. Pentru aceste aspecte, reclamanta recurentă avea la îndemână acţiunea ce decurge din neonorarea clauzelor contractuale.
Or, neasigurarea vadului comercial nu poate constitui o premisă pentru intervenţia situaţiei de impreviziune contractuală, invocarea ei fiind lipsită de cficicnţă în cadrul procesual pendinte.
Principiul echităţii ca şi principiul general de drept, aplicabil raporturilor contractuale – art. 970 C. civ. – a fost analizat de instanţa de fond care a reţinut că nu este justificat în condiţiile în care reclamanta şi-a asumat contractul de închiriere (de adeziune) în sensul că suportă riscul contractului, iar de la data naşterii raportului contractual şi până în prezent nu a existat o modificare esenţială a situaţiei de fapt avută în vedere de părţi, de natură a genera concluzia că drepturile şi obligaţiile asumate de părţi nu sunt echitabile şi ar fi necesară revizuirea drepturilor şi obligaţiilor generate de semnarea contractului.
In consccinţă, faţă de ccle anterior expuse, curtca a reţinut că nu sc impune revizuirea contractului în nici una din modalităţile solicitate de reclamantă: încetare contract, în principal şi reducerea cuantumului chiriei, în subsidiar.
Este fară acoperire critica vizând reţinerea – de judecătorul fondului -a ncaplicării principiului echităţii, pe considerentul că noul nu a intrat încă în vigoare, în condiţiile în carc nici un pasaj din considerentele hotărârii nu conţine o asemenea remarcă.
Faţă de cele expuse, soluţia pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, curtea de apel păstrând-o, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ..
