Rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. Pact comisoriu. Consecinţe


C. civ.. art. 1020. art. 1021

Părţile au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, conform căruia reclamantul s-a obligat să cumpere, iar pârâta. în calitate de promitent-vânzător, să îi vândă imobilul arătat la pct. 2 din antccontract. operaţiune de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare ce trebuia să fie precedată de predarea, rcspectiv primirea imobilului ce facc obiectul antecontractului. data limită stabilită pentru această operaţiune fiind de 30 de zile de la recepţia bunului imobil (art. 5.1 din antccontract);

Prin art. 6.1 s-a prevăzut că pronii ten tul-vânzător se obligă să finalizeze apartamentul până la data de 15 septembrie 2008 şi să transmită promitentului-cumpărător o notificare în carc se vor preciza data (stabilită până cel mai târziu la 15 octombrie 2008) şi ora la care părţile se vor prezenta la apartament în vederea semnării unui proces-verbal de recepţie;

Termenul de notificare şi cel de predare-primire nu a fost respectate de către pârâtă, care a stabilit un alt termen de finalizare a imobilului pentru data de 31 decembrie 2008, în condiţiile în care reclamantul nu a achiesat la modificarea clauzelor contractului privind termenul pentru finalizare, termen care nu a fost respectat de către pârâtă.

In conformitate cu art. 8.10 din antccontract, „în cazul în care promitentul-vânzător nu va respecta obligaţia prevăzută la art. 3.1 (care prevede că bunul imobil care face obiectul prezentului act, aşa cum este descris mai sus, urmează a fi construit până la data de 15 septembrie 2008 – n.n.), promitcntul-cumpărător are dreptul ca, la alegerea sa, să considere desfiinţat de drept acest contract prin simpla notificare, fără alte formalităţi prealabile şi fără intervenţia instanţei de judecată, urmând ca promitentul-vânzător să retumeze acestuia toate sumele primite în virtutea antecontractului în termen de 90 de zile de la rezoluţiune”.

La data de 22 octombrie 2008. reclamantul a notificat pârâtei rezoluţiunea antecontractului, urmare a neîndeplinirii obligaţiei de finalizare şi predare a imobilului la termenul stipulat, şi a cerut restituirea prestaţiilor, respectiv restituirea sumei reprezentând avans achitat conform antecontractului şi contravaloarea cheltuielilor efectuate cu perfectarea documentelor. în urma acestei notificări pârâta stabilind un nou termen de finalizare şi exprimându-şi refuzul de restituire a avansului primit, până la găsirea unui nou client,

în raport de cele arătate, Tribunalul a reţinut că reclamantul, uzând de pactul comisoriu. în mod justificat a notificat pârâtului rezoluţiunea antecontractului şi a cerut restituirea prestaţiei sale, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile în care partea putea să notifice rezoluţiunea şi restituirea preţului plătit şi a cheltuitelor accesorii, a dispus admiterea acţiunii, constatarea rezoluţiunii antecontractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Sentinţa arbitrală nr. 170 din 9 iulie 2009