Rolul activ al judecătorului sindic nu se întinde la întreaga procedură, ci este delimitat de art. 11 alin. (2) din şi anume controlul judecătoresc al activităţii administratorului ori lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii.
Secţia comercială, Decizia nr. 767 din 17 septembrie 2008
Prin sentința nr. 382/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, prin judecător-sindic, s-a admis cererea lichidatorului și, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A.I. SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.
Judecătorul-sindic a reținut că s-a aprobat raportul final întocmit de lichidator, că s-au respins obiecțiunile creditorului A.V.A.S. la acest raport prin încheierea nr. 15 din 17 aprilie 2008, că toate bunurile din averea debitoarei au fost vândute în bloc, iar sumele au fost distribuite și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii. în ce privește cererea creditorului A.V.A.S. de autorizare a comitetului creditorilor pentru formularea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali ai debitoarei, judecătorul-sindic a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 138, lichidatorul întocmind raportul asupra cauzelor insolvenței din care rezultă că nu s-a săvârșit niciuna dintre faptele prevăzute de text.
împotriva sentinței a formulat recurs creditorul A.V.A.S., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurentul invocă drept motiv de nelegalitate a sentinței de închidere a procedurii încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.proc.civ.
Totodată, invocă faptul că procedura a fost închisă cu aplicarea greșită a legii, fără a se lua în considerare faptul că nu au fost achitate toate creanțele înscrise la masa pasivă și fără ca judecătorul-sindic să își fi exercitat rolul activ în cadrul procedurii, încălcând prevederile art. 129 C.proc.civ.
Susține că, în exercitarea rolului activ judecătorul-sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize menite să determine cauzele și împrejurările reale care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență și care sunt persoanele vinovate de aceasta. Totodată, judecătorul-sindic nu numai că nu a solicitat asistența comitetului creditorilor în probleme ce îi vizau direct pe creditori, dar nici nu și-a exercitat rolul activ, îmbrățișând concluziile nedovedite ale lichidatorului, fără a discuta cererea de antrenare a răspunderii administratorilor sociali.
Curtea constată că procedura a fost închisă cu aplicarea corectă a legii.
Legea nu instituie ca o condiție pentru închiderea procedurii achitarea integrală a tuturor creanțelor înscrise la masa pasivă, ci lichidarea tuturor bunurilor găsite în averea debitorului și stingerea pasivului în măsura în care sumele rezultate din lichidare ajung, după acoperirea cheltuielilor de procedură, după criteriile procedurii concursuale. Singura condiție pentru închidere este deci lichidarea activului identificat, distribuirea sumelor obținute și aprobarea raportului final de lichidare. Insolvabilitatea debitorului este suportată de creditorii săi, procedura nemaiputând să continue în mod inutil, numai pentru a produce cheltuieli de administrare care vor fi puse pe seama fondului de lichidare.
în ce privește rolul activ al judecătorului-sindic, Curtea apreciază că acest rol activ nu se întinde la întreaga procedură, rolul său fiind delimitat de art. 11 alin. (2) din lege și anume controlul judecătoresc al activității administratorului ori lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii. în cadrul determinat de lege, judecătorul-sindic nu putea dispune efectuarea unei expertize care să determine cauzele insolvenței debitorului, aceasta fiind o atribuție exclusivă a practicianului în insolvență, potrivit art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006, care nu poate fi delegată altei persoane. în măsura în care lichidatorul nu a analizat temeinic aceste cauze, creditorii aveau posibilitatea să conteste raportul în condițiile legii, iar judecătorul-sindic, dacă aprecia contestația fondată, putea să dispună completarea raportului. Se reține că primul raport asupra cauzelor insolvenței a fost depus la 29 aprilie 2004 și nici un creditor nu l-a contestat, iar raportul depus la 20.03.2008 este o completare la primul, la care creditorul A.V.A.S. a formulat obiecțiuni, iar lichidatorul și-a precizat poziția prin concluziile scrise depuse la 17.04.2008, judecătorul-sindic respingând obiecțiunile prin încheierea nr. 15/2008, rămasă irevocabilă.
Din ansamblul legii, nu rezultă obligația judecătorului-sindic de a solicita asistența comitetului creditorilor în probleme ce îi vizează direct pe creditori în general, ci doar obligația de a consulta comitetul înainte de a lua anumite decizii strict determinate de unele texte de lege. Comitetul este acela care trebuie să ofere asistență practicienilor în insolvență și să se implice activ în cadrul procedurii. Nici lichidatorul și nici judecătorul-sindic nu aveau obligația de a convoca comitetul creditorilor pentru a discuta dacă se impune sau nu promovarea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali. Comitetul putea, dacă sunt îndeplinite condițiile textului, să ceară pur și simplu autorizarea judecătorului-sindic. De altfel, în considerentele sentinței, judecătorul-sindic a motivat că nu sunt întrunite condițiile pentru autorizare, față de cererea A.V.A.S.
în raport de considerentele expuse, curtea precizează că în mod corect s-a dispus închiderea procedurii, că procedura nu mai poate continua în mod util câtă vreme s-a lichidat întregul activ identificat și s-a aprobat raportul final.
Astfel, recursul va fi respins ca nefondat.
