Salarizare. Funcţionar public. Acte ale autorităţilor publice


În anul 2010 personalul salarizat conform celor două acte normative, Legea nr. 330/2009 şi, respectiv OUG nr. 1/2010, nu mai poate beneficia de alte drepturi salariale ori de altă natură care rezultă din prestarea muncii.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 92/24 ianuarie 2012

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, anularea art. 6 din Hotărârea nr. 60/29.11.2010 adoptată de acesta.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin hotărârea nr. Hotărârea nr. 60/29.11.2010 adoptată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud „pentru aprobarea modificării statului de funcţii la Hotărârea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nr. 92/2009 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, cu modificările şi completările ulterioare şi aprobarea suplimentelor salariale pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate” s-au stabilit, la art.6 alin.1-4, suplimente salariale conform art.11 alin. (1) lit. “b”, alin. (2), (3) şi (4) şi art.16 din Anexa nr. III din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2010 în sumă de 113.323 lei, conform anexei –„ situaţia suplimentelor salariale pe funcţii publice de conducere şi de execuţie”, parte integrantă din hotărârea în cauză( file 9-12).

Anexa hotărârii cuprinde tabelul privind suplimentele salariale prevăzute de art.11 al L.330/2009, pe categorii de funcţii publice – fila 12 dosar, suplimente salariale care urmau a fi acordate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, prin raportare la salariile de bază prevăzute pentru funcţiile publice de stat.

Analizând hotărârea prin prisma dispoziţiilor acesteia, precum şi a legislaţiei din domeniul salarizării funcţionarilor publici, instanţa constată că hotărârea adoptată de către consiliul judeţean este nelegală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, în anul 2010 salarizarea era guvernată de prevederilor Legii – cadru nr. 330/2009, însă în primul an de aplicare a acestui act normativ, modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar era reglementat de OUG nr.1/2010, care la art. 5 alin.1 menţiona că ”începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009”, art. 6 alin. 3 prevăzând: „cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Conform art. 4 alin.1 din această ordonanţă „ Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009”, reîncadrarea funcţionarilor publici în temeiul acestei legi fiind realizată la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, aspect necontestat de reclamant. Apoi, un aspect deloc de neglijat este acela că potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 330/2009:” Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere”.

Din economia dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că în anul 2010 personalul salarizat conform celor două acte normative precitate, Legea nr. 330/2009 şi, respectiv OUG nr. 1/2010, nu mai poate beneficia de alte drepturi salariale ori de altă natură care rezultă din prestarea muncii.

Şi este aşa, deoarece nivelul maxim de salarizare admis de lege aferent anului 2010 este cel avut în vedere în luna decembrie 2009.

Aşa fiind, din această perspectivă se poate afirma fără echivoc că dispoziţiile art. 11 din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009 nu pot fi aplicabile în anul 2010 şi drept urmare nu pot fi reţinute ca temei legal pentru adoptarea Hotărârii nr. 60/2010.

Din înscrisurile depuse de pârât pentru termenul de judecată din data de 29.11.2011(file 66-68,89), precum şi explicaţiile din cuprinsul concluziilor scrise depuse de pârât( file 98-99) reiese că prin acordarea suplimentelor în discuţie pe perioada iulie-decembrie 2010( a se vedea şi raportul de intern-fila 73), cuantumul brut individual al salariilor, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu a fost depăşit.

Însă, aşa cum în mod corect a susţinut reclamantul, salariile de bază în 2010 au un cuantum diferit pentru aceeaşi funcţie şi grad profesional, fiind individualizate pentru fiecare persoană în raport cu cuantumul sporului de vechime şi al altor sporuri care intră în calculul salariului de bază pentru anul 2010, prin urmare nu puteau fi acordate aceleaşi suplimente salariale pentru aceeaşi funcţie şi grad profesional, aşa cum s-a stabilit prin hotărârea consiliului judeţean.

Că aceasta este interpretarea corectă rezultă şi din prevederile Legii nr.330/2009, Cap. II, art.6 care indică ca scop şi finalitate : armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii; realizarea ierarhiei salariilor funcţiilor de bază, a soldelor şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, având la bază următoarele criterii: nivelul studiilor şi al competenţelor; importanţa socială a muncii; complexitatea şi diversitatea activităţilor; responsabilitatea şi impactul deciziilor; expunerea la factori de risc; incompatibilităţile şi conflictele de interese; dificultatea activităţilor specifice; condiţiile de acceptare pe post; diferenţierea salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare în funcţie şi de nivelul la care se prestează activitatea: central, teritorial şi local, impunându-se a se face menţiunea că potrivit art.7 alin.(1) aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază pentru personalul militar şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la această lege, stabilite anual prin legi speciale, astfel încât în perioada de implementare a acestui act normativ nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.

Deci, în anul 2010 nu există stabilit un salariu de bază unic pentru fiecare funcţie publică, astfel încât nu se putea determina o singură sumă care să reprezinte diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice de stat şi salariul de bază prevăzut pentru funcţiile publice locale şi care să poată fi acordată cu titlu de supliment salarial, cum apare în anexa hotărârii contestate, deoarece aşa cum s-a relevat mai sus, în primul an de aplicare a Legii nr.330/2009 salariul de bază s-a calculat individual pentru fiecare persoană care ocupă o funcţie publică.

Deşi s-a susţinut că autoritatea deliberativă a judeţului Bistriţa-Năsăud a aprobat acordarea suplimentelor salariale în baza unui act normativ abrogat parţial prin Legea nr.330/2009, iar astfel a fost calculată diferenţa dintre salariul de bază a funcţiilor publice locale şi salariul de bază al funcţiilor de stat prevăzute în OG nr.6/2007, cu modificările şi completările ulterioare, anexele prin care erau stabilite salariile de bază pentru funcţionarii publici din OG nr. 6/2007, fiind abrogate însă prin prevederile art. 48 pct. 13 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâtul a justificat menţionarea în tabelul anexă a OG nr.9/2008 prin aceea că potrivit art. 1

din OG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din

sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr.

300/2009 …. “Pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2009, în ceea ce priveşte

salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplică următoarele acte

normative:…. Ordonanţa Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonanţei

Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale

şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi

creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 232/2007, şi pentru acordarea unor creşteri salariale

pentru funcţionarii publici în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 238/2008, cu

modificările ulterioare.”, aspect care nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada de către reclamant că, la data emiterii hotărârii atacate, personalul nu era reîncadrat în temeiul Legii nr. 330/2009 cu funcţiile prevăzute in anexele la aceasta lege.

De asemenea, potrivit disp.art.11 alin.4 din anexa III a Legii nr.330/2009, suplimentele salariale ce pot fi acordate funcţionarilor publici sunt condiţionate de existenţa unor venituri proprii ale bugetului local, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale în trimestru/anul anterior de calcul, mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate pentru autorităţile executive şi deliberative şi pentru aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, „contul de execuţie la data de 30.09.2010- cheltuieli”, aflat la filele 56-62 dosar, evidenţiind existenţa unor venituri proprii ale bugetului judeţean, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale în trimestrul anterior de calcul (III 2010), mai mari decât cheltuielile de personal ale judeţului.