Hotărârea de consiliu judeţean prin care se schimbă destinaţia unor imobile concesionate din cabinete medicale în sediu instituţie este ilegală faţă de dispoziţiile H.G. nr. 884/2004 invocată şi ale Legii nr. 236/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 11/8.02.2007 a Tribunalului Covasna s-a admis în parte acţiunea în administrativ formulată de reclamanţii P. N. , G. E. , K. J. , M. Z. T. , R. D. , T. A. , S. I. , B. A. , K. T. C. , M. M., B. C., D. Z. şi J. E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Covasna; a fost anulată ca nelegală Hotărârea Consiliului Judeţean Covasna nr. 104 din 31 august 2006; s-au respins ca nefondate pretenţiile reclamantelor privind daunele morale de 100.000 lei; a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele :
Prin hotărârea nr. 9 adoptată la data de 31.01.2005, modificată prin hotărârea nr. 140/2005 s-a aprobat, în temeiul H.G. nr. 884/2004, concesionarea şi închirierea unor spaţii cu destinaţie de cabinete medicale stomatologice şi activităţi conexe acestora din cadrul centrului Stomatologic situat în municipiul Sf. Gheorghe, str. Spitalului, nr. 2, jud. Covasna, conform anexelor 1-7.
Pentru semnarea acestor contracte a fost mandatat preşedintele consiliului judeţean şi directorul executiv al direcţiei economice din respectiva instituţie, care au procedat la instrumentarea înscrisurilor cu reclamanţii.
Aceiaşi autoritate deliberativă , prin hotărârea nr. 104 din 31 august 2006 , a decis aprobarea hotărârilor nr. 9/2005, nr. 140/2005, nr. 85/2004, schimbarea destinaţiei imobilului în cauză, atribuind folosinţa gratuită pe termen de 25 ani în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, obligarea concesionarilor reclamanţi de a elibera spaţiile deţinute cu respectarea procedurii stabilite prin conţinutul actului.
Au fost avute în vedere, pe lângă alte acte normative , indicate în preambulul actului administrativ şi prevederile art. 10 alin.(3) din H.G. nr. 884/2004.
Pe calea procedurii prealabile ( art. 7 din Legea nr. 554/2004), reclamanţii au solicitat autorităţii emitente a hotărârii a cărei anulare s-a pretins, revocarea actului în considerarea faptului că nu li se poate imputa o culpă contractuală în derularea raporturilor derivate din contractele încuviinţate, ceea ce denotă faptul rezilierii abuzive.
În adevăr, hotărârea nr. 104/2006, atacată de reclamanţi se constată ca fiind nelegală pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Centrul stomatologic Sf. Gheorghe cu sediul menţionat, în cadrul căruia s-au înfiinţat cabinete medicale cu profil stomatologic şi cabinete pentru activităţi conexe, a aparţinut proprietăţii publice a Statului Român, ulterior fiind trecut , potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 85/2004 în proprietatea privată a judeţului Covasna.
Imobilele din această categorie intră sub incidenţa regimului juridic special instituit prin H.G. nr. 884/2004 şi O.U.G. nr. 110/2005 aprobată prin Legea nr. 236/2006 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale cu destinaţie de cabinete medicale precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.
Autoritatea judeţeană pârâtă, în aplicarea temeiurilor de drept enunţate a aprobat concesionarea şi închirierea imobilului „ Centrul Stomatologic”, aflat în discuţie titularilor de cabinete medicale funcţionale din acest spaţiu, a activităţilor conexe acestora, semnând în acest sens contractele la data de 05.01.2005, cu valabilitate până în anul 2009.
Cum se poate observa, în cuprinsul contractelor la pct.8, alături de alte cauze care pot determina rezilierea de drept, s-a inclus şi ipoteza schimbării destinaţiei spaţiilor. Această stipulaţie contractuală corespunde pe deplin dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 884/2004, şi vizează obligaţiile concesionarilor, respectiv a reclamanţilor, asumate de altfel prin contracte.
Aşadar concedentul pârât, avea dreptul de a trece la denunţarea unilaterală a contractelor ( schimbarea titularului dreptului de folosinţă a spaţiului în cauză, abrogarea tuturor hotărârilor referitoare la acest imobil, echivalează cu desfiinţarea pentru viitor a tuturor contractelor aflate în derulare, aspect care nu a fost consemnat în mod expres în actul atacat), numai în situaţia unei conduite culpabile, demonstrată cu probe, a concesionarilor, constând în schimbarea destinaţiei spaţiilor concesionate.
Or, în cauză concedentul nu a justificat demersul său de a atribui folosinţa spaţiilor altei entităţi juridice şi rezilierea de drept a contractelor deţinute de reclamanţi.
Mai mult decât atât, nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că reclamanţii prin cererile formulate la data de 8.08.2005, în virtutea obligaţiei autorităţii pârâte de a vinde aceste spaţii, şi-au manifestat intenţia de cumpărare a imobilului în condiţiile reglementate prin O.U.G. nr. 110/2005 , aprobată cu modificări şi completări prin Legea 236/2006.
Apărările, pârâtului fundamentate pe dreptul său de administrator al domeniului public şi privat al judeţului Covasna, prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, modificată şi completată ulterior nu pot fi acceptate, întrucât acest drept trebuie exercitat, întotdeauna cu respectarea principiului legalităţii, instituit de art. 2 din aceiaşi lege.
Pe cale de consecinţă, instanţa ţinând cont de prevederile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ , a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a dispus anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Covasna nr. 104 din 31 august 2006 şi s-a respins ca nefondat petitul privitor la daunele morale de 100.000 RON – lei.
Răspunderea pentru daune morale, după cum este ştiut are natură delictuală iar pentru a fi antrenată, persoana care se consideră vătămată trebuie să dovedească în primul rând existenţa unei prejudiciu nepatrimonial sau să ofere criterii de determinare a acestuia pe lângă celelalte cerinţe cumulative prevăzute de art. 998 -999 Cod civil.
În cauză, reclamanţii nu au depus probe care să fie în măsură a motiva obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale cerute.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtului şi reglementările art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a acordat reclamanţilor cheltuieli de judecată de 3.000 RON, ocazionate de angajarea apărătorului, conform împuternicirii avocaţiale nr. 674/2006 şi a plăţii onorariului datorat de 3.000 RON – lei, cum atestă chitanţele depuse .
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Judeţul Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa anulării HCJ Covasna 104/2006. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine şi contradictorii de natura pricinii, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii – hotărârea de consiliul judeţean şi-a schimbat natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
(1) Prin sentinţă nu se indică punctual nici o dispoziţie sau act normativ care s-ar fi încălcat la adoptarea hotărârii Consiliului Judeţean Covasna 104/2004; instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate invocate de intimaţi; se recunoaşte legalitatea clauzei care reglementează rezilierea de drept prevăzută în contractele de concesiune dar nu recunoaşte dreptul concedentului de a invoca clauza interpretând greşit prevederea legală ca o denunţare unilaterală; instanţa şi-a depăşit competenţa apreciind cu privire la schimbarea destinaţiei imobilului, acest aspect viza oportunitatea adoptării actului administrativ şi nu legalitatea lui; s-au încălcat dispoziţiile constituţionale privind garantarea dreptului de proprietate privată şi a celor privind autonomia autorităţilor administraţiei publice locale în încălcarea interesului legitim public prin îngrădirea realizării competenţelor autorităţilor publice . Se citează dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004. S-au luat în considerare cererile depuse pentru cumpărarea spaţiilor care nu au legătură cu conţinutul actului administrativ atacat.
(2) Contractele nu au fost denunţate unilateral cum s-a reţinut prin sentinţă ci au fost reziliate de drept consecinţă a reglementării situaţiei juridice a unui imobil din patrimoniul judeţului Covasna. Imobilului „ Centru Stomatologic” i s-a schimbat destinaţia în sediu pentru o instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Covasna fiind dat în folosinţă gratuită pe 25 ani Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna. S-a constatat că modul de folosire a acestui imobil nu este corespunzător din punct de vedere economic şi legal: 1/3 din spaţiu este neocupat iar 1/3 este ocupat fără forme legale, contractul de concesiune fiind expirat la 11.01.2005. Consiliul Judeţean Covasna şi-a exercitat atribuţiile legale prevăzute de art. 104 alin. (1) lit. c din Legea 215/2001.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7,8,9 şi art. 304/1 Cod procedură civilă ; Legea descentralizării 195/2006; Legea nr. 213/1998, art. 10 alin. (3) din HG 884/2004; art. 8 şi 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 91 lit. c, art. 124 şi art. 97 din Legea 215/2001.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate se constată că recursul este nefondat.
Sentinţa recurată cuprinde atât motivele de fapt cât şi motivele de drept pe care s-a întemeiat convingerea judecătorului fondului că hotărârea de consiliul judeţean atacată nu este legală. HCJ Covasna nr. 104/31 august 2006 a fost analizată ca un act administrativ prin prisma situaţiei de fapt constatate şi a reglementărilor legale aplicabile în speţă.
Instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt dedusă judecăţii. Prin hotărârea 9/31.01.2005 a Consiliului Judeţean Covasna s-a aprobat în temeiul HG 884/2004 concesionarea şi închirierea spaţiilor cu destinaţie de cabinete stomatologice şi activităţi conexe acestora din cadrul imobilului Centrul Stomatologic Sf. Gheorghe. În baza acestei hotărâri s-au încheiat contracte de concesiune cu reclamanţii, contracte cu durata până în anii 2013,2010, 2009, 2018, 2020, 2019 conform înscrisurilor depuse în copii la dosar.
Fără a ţine cont de existenţa acestor contracte Consiliul Judeţean Covasna hotărăşte în 31.08.2006 schimbarea destinaţiei imobilului din centrul stomatologic în sediu pentru o instituţie publică şi obligă concesionarii să elibereze spaţiile.
Prevederile art. 10 alin. (3) din HG 884/2004 ( indicate ca temei pentru rezilierea de drept a contractelor de concesiune) se referă la neîndeplinirea obligaţiei concesionarului de a menţine destinaţia spaţiului concesionat şi nu la posibilitatea concedentului de a modifica unilateral destinaţia acestor spaţii.
Reclamanţii şi-au respectat obligaţiile contractuale, nu au schimbat destinaţia spaţiului concesionat deci această clauză contractuală ( preluată din dispoziţiile HG 884/2004) nu poate fi invocată ca motiv al rezilierii de drept a contractelor.
Clauza este legală şi concedentul se poate prevala de ea în situaţia în care concesionarul schimbă destinaţia spaţiului concesionat.
Pentru motive de oportunitate sau pe criterii economice nu pot fi încălcate prevederile legale.
Nu s-a contestat dreptul Consiliului Judeţean Covasna de a hotărî cu privire la administrarea imobilelor proprietatea Judeţului Covasna, dar acest drept trebuie exercitat în limitele legii.
Corect prima instanţă a analizat hotărârea de Consiliu Judeţean inclusiv raportat la prevederile legii 236/2006.
Prin recurs se susţine că instanţa a reţinut că aceste contracte de concesiune au fost denunţate unilateral, deşi ele au fost reziliate de drept. Întreaga motivare a sentinţei atacate arată că concedentul putea denunţa unilateral contractul pentru „ situaţia în care interesul naţional sau local o impune „ sau putea rezilia contractul pentru motive imputabile ( culpabile) concesionarului. Prima instanţă a verificat ambele ipoteze. A constatat că nu sunt întrunite condiţiile nici pentru denunţare unilaterală nici pentru rezilierea de drept. S-a menţionat că unica modalitate de încetare a contractelor de concesiune în curs de derulare era în situaţia dată denunţarea unilaterală în cazul în care se justifica interesul local. Ori acest motiv nu a fost avut în vedere la adoptarea HCJ 104/2004.
Nu s-au încălcat nici prevederile art. 8 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 554/2004; instanţa de judecată a soluţionat un litigiu legat de aplicarea şi executarea unor contracte de concesiune. Încetarea sau rezilierea unor contracte în derulare sunt supuse controlului judecătoresc. Contractul legal încheiat are conform art. 969 Cod civil” putere de lege între părţile contractante”.
Prin recurs se subliniază că principiul libertăţii contractuale se subordonează principiului priorităţii interesului public. Prin HCJ 104/2006 nu s-a invocat şi justificat „ interesul public”. Există şi susţineri contradictorii în motivarea căii de atac – nu s-a denunţat unilateral contractul ( situaţie în care se putea invoca interesul local) ci s-au reziliat de drept contractele ( fără întrunirea cerinţelor legale şi contractuale pentru această reziliere), dar se face apel la „ principiul interesului public”.
În concluzie, Curtea reţine că sentinţa cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină care sunt conforme cu probele administrate şi reglementările legale; dispoziţiile legale au fost corect indicate; interpretate şi aplicate; iar natura şi interesul actului juridic dedus judecăţii au fost de asemenea corect analizate şi interpretate.
Garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate se realizează în limitele legii; de asemenea şi autonomia locală. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată prevede în mod expres că „ autonomia locală se exercită pe baza şi în limitele prevăzute de lege”. Această dispoziţie se coroborează şi cu prevederile art. 2 din aceiaşi lege care menţionează principiul legalităţii organizării şi funcţionării administraţiei publice. Prin controlul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative emise de autorităţile publice locale, instanţele de judecată nu îngrădesc realizarea competenţelor autorităţilor publice ci înfăptuiesc justiţia în numele legii, în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 7,8,9 şi 304/1 Cod procedură civilă a respins recursul declarat.
Decizia nr. 103/R/17.04.2007/ Red. M.C.
