SECHESTRU ASIGURĂTOR. CERERE FORMULATĂ PE CALE SEPARATĂ. ADMISIBILITATE


Este admisibilă cererea pentru înfiinţarea sechestrului asigurător pe calea unei acţiuni separate, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că, reclamantul alege calea de urmat.

Prin cererea înregistrată la 20 martie 2000, sub nr. 299, pe rolul Tribunalului Ialomiţa, S.C. “A.H,” – S.R.L. a formulat contestaţie la împotriva

procesului-verbal de sechestru nr. 520/13.12.1999, solicitând să se constate nelegalitatea acestuia.

în motivarea cererii s-a susţinut că, în mod greşit, sechestrul asigurător a fost instituit printr-o încheiere de şedinţă.

Prin sentinţa nr. 216 F/2000, pronunţată în dosarul 299/2000, Tribunalul Ialomiţa a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că s-au respectat dispoziţiile art. 596 C. pr. civ., privind instituirea sechestrului asigurător.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C.” AH” – S.R.L., criticând-o cu motivarea că se impunea instituirea sechestrului în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi nu pe calea unei acţiuni separate.

Analizând, Curtea apreciază apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Cât priveşte primul motiv de apel, acesta constituie o critică a titlului executoriu, respectiv încheierea din 30.11.1999, pronunţată în dosarul nr. 1845/ 1999, de către Tribunalul Ialomiţa, critică ce nu poate fi formulată în cadrul unei contestaţii la executare, întemeiată pe art. 400 C. pr. civ..

Contestaţia la executare poate privi înţelesul, întinderea şi aplicabilitatea dispozitivului hotărârii sau executarea însăşi, pe această cale fiind inadmisibilă cenzurarea titlului executoriu.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel, procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că reclamantul alege calea de urmat. în cazul de faţă, creditorul a înţeles să solicite înfiinţarea sechestrului pe calea unei acţiuni separate, în temeiul art. 596 C. pr. civ..

în consecinţă, în temeiul art. 296 C. pr. civ., va respinge apelul, ca nefondat. Prezenta motivare face parte integrantă din decizia nr. 2078 din 9.08.2000.

(Secţia comercială, decizia nr. 2078/2000) NOTĂ: Prevederile art. 596 C. pr. civ., au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000 si O.U.G. nr. 59/2001 – regăsindu-se în art. 591,592 si urm. C. pr. civ.. (Judecator Adriana-Teodora Bucur)