Potrivit art. 596 Cod procedură civilă, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra administrării sau folosinţei unui bun comun, instanţa va putea, după cererea celui interesat, să încuviinţeze sechestrul bunului ce formează obiectul litigiului.
Dacă reclamanţii au formulat cererea de sechestru judiciar în cadrul dosarului de fond, măsura asiguratorie fiind un accesoriu al cererii principale, instanţa de fond se va pronunţa printr-o încheiere interlocutorie, ce poate fi atacată numai o dată cu fondul.
(Secţia comercială, decizia nr. 965/4.12.1995)
Prin încheierea şedinţei publice de la 1.04.1993, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins cererea de sechestru judiciar formulată de reclamanţii apelanţi S.C. „B.RI.E.” – S.R.L., S.B. şi Q.A, în cadrul dosarului nr. 11.017/ 1992, prin care au chemat în judecată pe pârâtul M.A.G, având ca obiect rezoluţiunea actului de cesiune părţi sociale, cât şi plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea îmbunătăţilor efectuate la imobilul proprietatea pârâtului, în vederea desfăşurării activităţii comerciale, conform statutului şi contractului de societate, constatând neîndeplinite condiţiile art. 596 Cod proc. civilă. Apelanţii, prin motivele invocate, critică soluţia, motivând, pe de o parte, că măsura trebuia dispusă printr-o sentinţă, cum prevede art. 255 Cod proc. civilă, iar, ae de altă parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute expres de art. 596 Cod proc civilă, obiectul principal al cauzei aflate pe rol constituindu-1 construcţiile şi amenajările făcute asupra imobilului pârâtului, care, datorită caracterului lor convenţional, nu sunt supuse regimului juridic comun al accesiunii imobiliare.
Analizând ansamblul probator al cauzei, tribunalul constată apelul nefondat.
Astfel, potrivit art. 596 Cod proc. civilă, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra administrării sau folosinţei unui bun comun, instanţa va putea, după cererea celui interesat, să încuviinţeze sechestrul bunului ce formează obiectul litigiului.
Rezultă că măsura se poate lua numai asupra unui bun în legătură cu care are loc o judecată ori asupra unora din bunurile ce formează obiectul litigiului, în cazuri bine determinate, respectiv când se pune în discuţie proprietatea sau posesia, administrarea sau folosinţa bunurilor, ceea ce nu este cazul în speţă.
Este adevărat că soluţionarea cererii se face cu citarea părţilor, constituindu-se un dosar distinct de cel care priveşte fondul, dar, în speţă, reclamanţii au formulat cererea în cadrul dosarului de fond, măsura asiguratorie fiind un accesoriu al cererii principale.
In această situaţie, instanţa de fond corect s-a pronunţat asupra cererii accesorii printr-o încheiere interlocutorie, ce poate fi atacată numai o dată cu fondul, apelul exercitat împotriva unei hotărâri socotindu-se făcut şi împotriva lor (art. 282 alin. 2 şi 3 Cod. proc. civilă).
Faţă de cele arătate, apelul urmează a fi respins.
