– Codul de procedură civilă: art. 598
Sechestrul judiciar, ca şi sechestrul asigurător, constituie mijloace procesuale puse la îndemâna creditorilor pentru a putea împiedica înstrăinarea sau degradarea, în timpul judecăţii, a averii debitorului sau a bunului urmărit prin proces, asigurând astfel executarea hotărârii viitoare.
Pentru încuviinţarea sechestrului judiciar se cere să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesia unui lucru mobil sau imobil, ori la administrarea sau folosinţa lucrului comun, precum şi să se dovedească necesitatea măsurii pentru conservarea dreptului ce se valorifică prin acţiune, pentru că numai în acest caz legea conferă posibilitatea ca, pendente lite, să fie ordonate de către instanţă, în limite adecvate, măsuri de indisponibilizare şi de conservare a unor bunuri faţă de acte sau fapte de natură să pericliteze posibilitatea realizării efective, în momentul executării silite a hotărârii, a dreptului creditorului.
(Decizia civilă nr. 880 din 7 iulie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)
Prin încheierea comercială nr. 1204 din 18 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 2718/108/2010, Tribunalul Arad a respins cererea reclamantei SC C. SRL Târgu Jiu formulată în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL Mândruloc având ca obiect sechestru judiciar.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC C. SRL Târgu Jiu,
solicitând, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), raportat la art. 304 pct. 7 C. pr. civ.,
modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de sechestru judiciar.
Prin decizia civilă nr. 880 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul reclamantei, menţinând încheierea comercială nr. 1204 din 18 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2718/108/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că la baza formulării de către recurentă a cererii de înfiinţare a unui sechestru judiciar, în condiţiile art. 598 C. pr. civ., a stat împrejurarea că partea reclamantă a introdus împotriva pârâtei intimate la Tribunalul Arad, la data de 4 mai 2010, o acţiune de revendicare mobiliară având ca obiect obligarea acesteia să-i predea în deplină proprietate şi posesie
Reactorul 159-456 (183) 269 (-10) 165 R-201, proprietatea reclamantei, aflat în
posesia pârâtei, respectiv în parcarea situată în loc. Mândruloc, judeţul Arad.
Sechestrul judiciar, ca şi sechestrul asigurător, constituie mijloace procesuale puse la îndemâna creditorilor pentru a putea împiedica înstrăinarea sau degradarea,
în timpul judecăţii, a averii debitorului sau a bunului urmărit prin proces, asigurând astfel executarea hotărârii viitoare. Reglementarea acestor măsuri procesuale conduce la realizarea principiului ce rezultă din dispoziţiile art. 1718 C. civ., potrivit cărora orice persoană obligată personal este ţinută a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile, mobile şi imobile, prezente şi viitoare.
Referitor la sechestrul judiciar, art. 598 şi urm. C. pr. civ., prevăd că ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui lucru mişcător sau nemişcător, ori asupra administrării sau folosinţei unui lucru comun, instanţa de judecată va putea, la cererea celui interesat şi după citarea părţilor, să încuviinţeze sechestrul bunului sau al lucrului comun, a căruia proprietate, posesie, administrare sau folosinţă se discută. Instituţia sechestrului judiciar este reglementată şi în art. 1632 C. civ., care precizează că instanţa de judecată poate ordona sechestrul unui imobil sau al unui lucru mobil pentru a cărui proprietate ori posesie se judecă două sau mai multe persoane. în alte cuvinte, sechestrul judiciar constă în indispo-nibilizarea bunului care face obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin darea acestora în paza, conservarea şi administrarea unui administrator-sechestru.
Din cuprinsul textelor menţionate rezultă că pentru încuviinţarea sechestrului judiciar se cere să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesia unui lucru mobil sau imobil, ori la administrarea sau folosinţa lucrului comun, precum şi să se dovedească necesitatea măsurii pentru conservarea dreptului ce se valorifică prin acţiune, pentru că numai în acest caz legea conferă posibilitatea ca, pendente //te, să fie ordonate de către instanţă, în limite adecvate, măsuri de indisponibilizare şi de conservare a unor bunuri faţă de acte sau fapte de natură să pericliteze posibilitatea realizării efective, în momentul executării silite a hotărârii, a dreptului creditorului.
în speţă, Curtea a constatat că recurenta nu a dovedit, nici în calea de atac, că instituirea măsurii asigurătorii pe care o solicită ar fi necesară pentru conservarea dreptului său de proprietate, pe care îl revendică în procesul de fond, aflat pe rolul Tribunalului Arad, câtă vreme, pe de o parte, însăşi partea a afirmat că bunul în cauză este unul agabaritic (de cca. 25 m lungime şi 4 m înălţime), care nu poate fi ridicat şi transportat decât cu utilaje adecvate şi cu o aprobare specială. Pe de altă parte, nici pretinsa degradare a reactorului nu a fost dovedită, întrucât reclamanta nu a probat că incizia laterală care, într-adevăr, reiese dintr-una dintre planşele foto existente la dosarul de fond, ar fi fost provocată de către reprezentanţii sau angajaţii pârâtei sau că lăsarea în continuare a bunului în parcarea intimatei, unde se află de cca 6 ani, ar aduce utilajul în stare de neîntrebuinţare conform destinaţiei sale. Nu în ultimul rând, este de reţinut că pârâta nu contestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului revendicat (ba chiar îl afirmă), ci doar reclamă plata unor sume de bani pentru lipsa de folosinţă a terenului în toată această perioadă în care reactorul s-a aflat în parcarea sa. Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza păstrarea, paza şi administrarea bunurilor în litigiu prin însărcinarea unei persoane denumite sechestru judiciar. Această măsură se poate lua nu numai în ipoteza indicată de art. 1632 C. civ., deoarece enumerarea nu este limitativă şi, pe cale de consecinţă, instituirea sechestrului judiciar poate fi încuviinţată de instanţă ori de câte ori există raţiunea de conservare a averii litigioase care l-a edictat. în cazul de faţă, contrar susţinerilor sale, reclamanta nu a dovedit necesitatea înfiinţării sechestrului judiciar, rezultat din pericolul de dispariţie al bunului sau cel al degradării acestuia, astfel că, în mod corect prima instanţă a apreciat netemeinicia cererii sale în raport de posibilităţile de recuperare a pretenţiilor formulate în cadrul procesului de fond.
în ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea de către judecătorul fondului a soluţiei pronunţate, care ar face incident motivul de modificare prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. pr. civ. (hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii), Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, tribunalul arătând în considerente din ce cauză a apreciat că cererea societăţii reclamante nu poate fi primită. De altfel, partea, în cadrul memoriului de recurs, a arătat că în mod greşit prima instanţă ar fi reţinut în considerente că nu s-a făcut dovada deteriorării bunului, precum şi a pericolului înstrăinării acestuia, recunoscând, implicit, că hotărârea recurată este motivată raportat la natura cauzei.
