SECHESTRU JUDICIAR. CONDIŢII


Conform art. 596 C. pr. civ., ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil sau imobil, instanţa va putea să încuviinţeze sechestrul bunului ce formează obiectul litigiului.

Prin sentinţa nr. 3878/1999, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a respins cererea de sechestru judiciar, ca neîntemeiată, motivându-se că simpla existenţă a unui proces în legătură cu un bun nu justifică prin ea însăşi luarea măsurii, ci trebuie să se dovedească necesitatea înfiinţării, şi că, până la soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect imobilul în litigiu, pârâta, ca terţ dobânditor de bună-credinţă, este proprietară.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei atacate, şi, pe fond, admiterea cererii de încuviinţare a sechestrului judiciar, urmând ca paza bunului să fie încredinţată persoanei desemnate de B.I.R..

Apelanta a formulat următoarele critici ale sentinţei: în mod greşit, Tribunalul a apreciat că nu există pericol de înstrăinare şi, întrucât hotărârea nr. 5413/1998 a Tribunalului Bucureşti nu este încă irevocabilă (prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. “C.” – S.A. şi B.I.R., având ca obiect imobilul în litigiu), exista temerea că B.I.R. poate vinde acest imobil. Apelul este fondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 596C. pr. civ., ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil sau imobil, instanţa va putea să încuviinţeze sechestrul bunului ce face obiectul litigiului.

Cum, în speţă, există un litigiu cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 27, iar banca îl poate înstrăina, instanţa de apel a constatat întemeiate criticile aduse sentinţei atacate.

în consecinţă, Curtea va constata apelul întemeiat şi îl va admite, conform art. 296 C. pr. civ., schimbând în tot sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, va admite acţiunea reclamantei şi va încuviinţa sechestrul judiciar asupra imobilului în litigiu, încredinţând paza bunului, conform art. 596 alin. 2C. pr. civ., numitului L.C., în calitate de administrator-gestionar în cadrul B.I.R..

NOTĂ: Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie – secţia comercială, prin decizia nr. 408/2001, prin respingerea recursului declarat de B.I.R., ca nefondat. (Judecator Mihaela-Ioana Prisacaru)