SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE
FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
1. Competenţa de soluţionare a cauzei pentru directorii
executivi ai societăţilor comerciale
Art. 152 din Legea nr. 31/1990
Art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă
Art. 37 alin. (3) din Legea nr.304/2004
Încă din perioada în care se pretinde că au fost
îndeplinite operaţiunile cauzatoare de prejudicii, Legea
nr.31/1990 privind societăţile comerciale, modificată,
prevedea la art.147 pentru directorii executivi, o
răspundere faţă de societate pentru neîndeplinirea
îndatoririlor lor, care operează în aceleaşi condiţii cu
răspunderea administratorilor, chiar dacă ar exista o
convenţie contrară.
Aceste prevederi au fost păstrate neschimbate în formele
ulterioare ale legii, însă în cuprinsul art. 152.
Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele
recent intrate în vigoare este faptul că directorii
societăţii comerciale pe acţiuni, cum este reclamanta,
nu pot încheia cu aceasta contracte de muncă.
Din interpretarea sistematică a prevederilor legale mai
sus menţionate rezultă că directorii executivi ai
societăţilor comerciale răspund faţă de acestea ca şi
administratorii societăţii pentru neîndeplinirea
atribuţiilor potrivit dispoziţiilor referitoare la
mandat şi celor speciale din lege, chiar şi atunci când
sunt salariaţi ai acesteia.
Fiind asimilaţi cu administratorii chiar şi în situaţia
în care sunt salariaţi ai societăţii, directorii
executivi poartă faţă de societate o răspundere
întemeiată pe mandatul comercial, nu o răspundere
patrimonială în înţelesul Codului muncii – cu privire la
daunele produse societăţii comerciale din vina şi în
legătură cu lor.
Dată fiind cauza pretenţiilor formulate prin cererea de
chemare în judecată, natura litigiului este comercială,
competenţa de soluţionare a acestuia fiind cea
reglementată de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedură
civilă, faţă de valoarea obiectului.
Cum însă prin norme de organizare judecătorească – art.
37 alin. (3) din Legea nr.304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată – s-a prevăzut preluarea de către
tribunalele specializate a cauzelor de competenţa
tribunalului în domeniile în care se înfiinţează, curtea
constată că prin încălcarea normelor menţionate
privitoare la compunerea instanţei, litigiul a fost
soluţionat de Secţia Civilă a Tribunalului Argeş, şi nu
de tribunalul specializat – Tribunalul Comercial Argeş.
(Decizia civilă nr.1381/R-CM din 13 octombrie 2009)