Sentinţă arbitrală pronunţată cu încălcarea art. 364 lit. d) C. proc. civ. Consecinţe


C. proc. civ., art. 364 lit. d)

Tribunalul a apreciat că sentinţa arbitrală a fost pronunţată eu încălcarea dispoziţiilor art. 364 lit. d) C. proc. civ. ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare în condiţiile art. 90 şi urm. din acelaşi cod, rcspectiv prin emiterea unei citaţii şi întoarcerea la dosar a procesului-verbal întocmit de agentul procedural. Depunerea unei întâmpinări sau a unei cereri reconvenţionalc, chiar dacă pe acestea se menţionează termenul de soluţionare a pricinii, nu poate suplini lipsa de procedură, situaţie în care reclamanţii au fost lipsiţi de posibilitatea administrării probelor în stabilirea adevărului obiectiv, în aceste condiţii, s-a dispus admiterea în parte a acţiunii în anulare, în ceea ce priveşte fondul cauzei, a fost administrată proba testimonială, fiind audiate în calitate de martor numitele T.M. şi G.S.D., cea din urmă, angajată în calitate de secretară la SC B.B. SRL, relatând faptul că are cunoştinţă despre încheierea unui contract de consultanţă între părţile aflate în litigiu, precum şi despre împrejurarea că reclamantul E.F.N. i-a recomandat societăţii pârâte clienţi pentru încheierea poliţei de asigurare. iTiră însă a putea preciza numele acestora şi modalitatea în care au fost făcute respectivele recomandări. De asemenea, martora T.M. a relatat câ societatea la care este asociată împreună cu reclamanta – SC B.B. SRL – a închciat o poliţă de pentru răspundere profesională cu pârâta la recomandarea reclamantului E.F.N.. şi alte persoane juridice încheind astfel de contractc, susţinând că a văzut personal două convenţii încheiate cu SC I.L.C. şi SC D. SRL. recomandările fiind făcute de reclamant verbal.

Cu privire la expertiza tehnică contabilă efectuată în cauză, tribunalul a reţinut că aceasta a avut drept obiective stabilirea valorii sumelor încasate de către pârâtă din contractele de asigurare încheiate după data de 18 aprilie 2002 de la clienţii recomandaţi, potrivit susţinerilor reclamanţilor, rcspectiv: E.D. Romania, U. Italia S.p.a., L.M., N.N.. N.H.. E. Com I., F. SRL. SC D. SRL. calcularea procentului de 60% pretins de reclamanţi. precum şi valoarea încasată de societatea pârâtă din contractele de asigurare încheiate după data menţionată, detaliate pe fiecare client societate comercială. Expertul a răspuns acestor obiective, precizând valoarea primelor de asigurare încasate şi calculând comisionul pretins în baza documentelor aflate la dosarul cauzei şi a actelor puse la dispoziţie de cătrc părţile din proces. Totuşi, expertiza nu face referire la niciun document scris din care să rezulte că reclamanţii au recomandat vreunei pentru încheierea poliţei de asigurare societatea pârâtă. Dc altfel, nici chiar reclamanţii nu susţin că ar fi întocmit în scris asemenea recomandări, limitându-se la recomandările verbale, care nu au fost însă dovedite decât parţial prin declaraţia martorei T.M., astfel că acţiunea este întemeiată numai în limita sumei de 1517,05 Ici.

Faţă de cele reţinute, consecinţă a admiterii în parte a acţiunii în anulare, s-a dispus modificarea în parte a sentinţei arbitrale nr. 8 din 10 martie 2006 a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în sensul că s-a dispus obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 1517,05 lei, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii atacatc.

Trib. Timiş. s. com.. sent. nr. 52 din 25 ianuarie 2008 (irevocabilă prin dec. nr. 897 din 21 octombrie 2008 a C.A. Timişoara),

în Jurindex