SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 674/F/10.03.2010r Revizuire


Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.10.2009, scutită de taxă de timbru şi timbru judiciar revizuenta S.C. F. S.R.L. prin administratorul judiciar Cabinet Individual de AF a formulat în contradictoriu cu intimaţii CA şi CA cerere de revizuire solicitând desfiinţarea sentinţei comerciale nr. 179/F/2008 pronunţate de Tribunalul Bihor în sensul anulării actului subsecvent încheiat de debitorul S.C. F. S.R.L. cu cei doi intimaţi.

În motivare se arată că prin hotărârea amintită a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 514/12.08.2003 de către BNP ODD, însă a fost constatată valabilitatea contractului încheiat în calitate de cumpărători de către intimaţi, contract autentificat sub nr. 1681/23.08.2004 de către BNP BTG. Preţul a fost stabilit la suma de 5.800 euro achitat în două rate, însă din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că valoarea imobilului este de 144.540 lei. În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că preţul este de cinci ori mai mic decât cel de circulaţie, intimaţii au fost de vădită rea-credinţă, astfel încât se impune admiterea cererii.

În drept au fost invocate prevederile art.322 pct.5, 323, 324 C.pr.civ. şi art. 84 din Legea nr. 85/2006.

Intimaţii, deşi legal citaţi, nu şi-au formulat apărările în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că prin sent. com. nr. 179/F/2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 276/111/2004 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar R.IPURL în contradictoriu cu debitorul falit S.C. U.C. S.R.L. şi revizuenta S.C. F.S.R.L. şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 514/12.08.2003 de către BNP ODD , fiind obligată revizuenta la plata către debitor a sumei de 144.540 lei. Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intimaţii CA şi CA, constatându-se valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia.

Constituind o cale extraordinară de atac, de retractare comună şi nesuspensivă de executare, revizuirea urmăreşte înlăturarea autorităţii de lucru judecat ataşate de lege hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Raţiunea avută în vedere de legiuitor la reglementarea ei ( ce se desprinde din examinarea de ansamblu a ipotezelor expres şi limitativ reglementate de art. 322 c.pr.civ. ) constă în faptul că hotărârea judecătorească a fost pronunţată prin reţinerea unei stări de fapt greşite. Tocmai de aceea, admiterea ei presupune incidenţa vreuneia din temeiurile amintite.

Astfel, potrivit art.322 pct.5 teza 1 c.pr.civ. ( invocat de revizuentă ) revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când se evocă fondul, se poate face dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Textul legal impune, aşadar, existenţa mai multor condiţii pentru reţinerea acestei ipoteze : înscrisul să fie nou, el să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, să nu fi putut fi produs în cadrul procesului în care s-a pronunţat hotărârea datorită uneia din motivele amintite, să fie determinant şi să fie depus de partea care îl invocă. Fiind vorba de condiţii distincte, ele urmează a fi analizat separat.

Admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct.5 teza I c.pr.civ. presupune în primul rând ca înscrisul invocat să fie nou, în sensul ca el să nu fi fost folosit în cadrul primului ciclu procesual. Soluţia aleasă de legiuitor este firească, întrucât, în măsura în care el a fost depus de partea interesată, a făcut obiectul cercetării de către instanţa de judecată, care a putut statua asupra valorii sale probatorii.

Din examinarea conţinutului dos. nr. 276/111/2004 al Tribunalul Bihor rezultă că instanţa a avut în vedere la pronunţarea hotărârii raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul SE. El nu întruneşte însă condiţia „înscrisului” avut în vedere de legiuitor, deşi pentru reflectarea concluziilor la care a ajuns expertul este necesară întocmirea redactarea lui. Chiar admiţând că legiuitorul a avut în vedere şi această probă ( fapt ce presupune o interpretare dincolo de limitele avute în vedere de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. ), trebuie remarcat că a fost examinat de către instanţă care şi-a şi întemeiat soluţia pe concluziile formulate de expert, astfel încât instanţa consideră că prima condiţie nu este întrunită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, ea decurge tocmai din raţiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă de acesta ( „reţinută de partea adversă, sau care nu a putut fi înfăţişată” ) conduce la concluzia că anterioritatea înscrisului a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.

Admiterea soluţiei contrare ar duce la situaţia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenţa pe care o manifestă partea cu prilejul soluţionării cererii ( obligaţie impusă în mod expres de art.129 C.pr.civ ) şi ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probaţiunea în mai multe cicluri procesuale.

Din această perspectivă instanţa reţine că înscrisurile invocate existau la data pronunţării sent. nr. 179/F/2008 de către Tribunalul Bihor, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu poate fi pus în discuţie.

Admiterea cererii de revizuire presupune, după cum s-a arătat, ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Stabilirea întrunirii acestei condiţii se impune a fi făcută prin raportare la dispoziţiile art.172 şi 175 c.pr.civ.

Prin interpretarea coroborată a acestor dispoziţii se ajunge la concluzia că este necesar nu numai ca înscrisul să nu fi fost depus la dosar în cadrul primului proces, ci şi ca existenţa şi conţinutul lui să nu fi fost cunoscut la acel moment. În măsura în care el a fost cunoscut de partea adversă, nimic nu o împiedică să solicite instanţei aplicarea măsurilor prev.de art.172 – 175 C.pr.civ. Or, aşa cum s-a arătat anterior conţinutul raportului de expertiză a fost cunoscut de către revizuentă şi de către instanţă, astfel încât nici această condiţie nu este întrunită.

Referitor la caracterul determinant al înscrisului, instanţa reţine că acesta, prin el însuşi, trebuie să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată iniţial. Cu prilejul pronunţării sent. nr. 179/F/2008 a fost analizat conţinutul raportului de expertiză, fiecare parte având posibilitatea de a-şi formula obiecţiunile în privinţa lui. Concluzia la care a ajuns instanţa de judecată în urma examinării lui nu poate fi repusă în discuţie pe această cale, ci prin intermediul recursului.

De altfel, în acest sens şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul ca ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea cailor ordinare de atac ( cauza Pchenitchny versus Rusia ).

Raportat la criteriile stabilite de instanţa de contencios european cererea promovată de revizuentă constituie, în circumstanţele concrete ale prezentei cauzei, o modalitate deghizată prin care se urmăreşte redeschiderea unui proces soluţionat definitiv, şi aceasta, tocmai asupra aspectelor în privinţa cărora revizuenta a avut posibilitatea să ridice obiecţiuni in timpul procesului. Simplul fapt că există două puncte de vedere asupra acestui subiect, nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză prin admiterea cererii de revizuire întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi, prin acesta, dreptul intimaţilor la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 ( mutatis mutandis cauza Stanca Popescu versus România ).

Referitor la ultima condiţie- depunerea înscrisurilor de către partea care formulează cererea- reţine că proba exista la dosar, astfel încât această condiţie este întrunită.

Faţă de toate acestea, având în vedere că nu sunt întrunite toate condiţiile prescrise de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. instanţa consideră că cererea este nefondată şi o va respinge ca atare.