Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine


Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.

Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 242/CA/20 august 2010, nepublicată)

Prin cererea înregistrată reclamantul PG a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Telciu, solicitând suspendarea executării Hotărârii nr. 30 emisă de Consiliul Local Telciu în data de 12.05.2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 5535/112/2010 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situaţie de excepţie, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului , în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Prin caz bine justificat se înţelege, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, conform art. 2 alin.1 lit. ş din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă, a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecţii provizorii a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul în care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, protecţie consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

La soluţionarea cauzei este necesar să se aibă în vedere şi Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1999 prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate , poate cauza persoanelor în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.

Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei invocată de reclamantă pentru că prevede atribuţia instanţei de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor.

Or, în speţă, reclamantul a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube. Astfel, prin hotărârea a cărei suspendare se solicită, pârâtul Consiliul local Telciu a aprobat rezilierea contractelor de închiriere, în mod unilateral, a păşunilor alpine, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi a celor prevăzute în caietele de sarcini, anexă la contracte, fiind vizată şi păşunea închiriată de reclamant. Rezilierea unilaterală a celor 13 contracte de închiriere s-a făcut „în bloc”, printr-o singură hotărâre, fără să se analizeze îndeplinirea obligaţiilor asumate de fiecare contractant în parte, având în vedere că contractele au fost încheiate cu pârâtul Consiliul local Telciu în urma adjudecării păşunilor la licitaţie.

Sunt nereale susţinerile pârâtului în sensul că prin hotărârea atacată nu se dispune rezilierea contratelor de închiriere ci doar se aprobă rezilierea acestora, hotărârea stabilind astfel numai poziţia Consiliului local faţă de chiriaşii care nu respectă obligaţiile contractuale, urmând ca ulterior, în funcţie de cele constatate pentru fiecare contractant să se ia hotărârea potrivită faţă de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Prin hotărârea a cărei suspendare se solicită s-a aprobat rezilierea unilaterală a celor 13 contracte de închiriere a păşunilor alpine, în articolul 2 al hotărârii menţionându-se că aceasta intră în vigoare de la data comunicării, dată de la care are loc rezilierea contractelor.

În contractul de închiriere încheiat între părţi a fost prevăzut la art. IX 9.1. lit. c, un pact comisoriu de gradul 2, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către chiriaş, intervenind rezilierea unilaterală a contractului. O asemenea clauză se interpretează în sensul că rezilierea va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii.

Partea care nu şi-a executat obligaţia poate să sesizeze instanţa de judecată să constate că, deşi obligaţia nu a fost executată la termen, totuşi a fost executată înainte de a fi avut loc declaraţia de reziliere sau că rezilierea nu a avut loc.

Astfel, instanţa, înlătură apărările pârâtului vizând inexistenţa unor împrejurări de fapt şi de drept care constituie indicii de răsturnare a prezumţiei de nelegalitate şi care fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube.

Aceasta cu atât mai mult cu cât la aproximativ 2 săptămâni de la adoptarea hotărârii contestate, Consiliul local Telciu a adoptat Hotărârile nr. 32 şi 33 prin care s-a asociat cu Asociaţia Crescătorilor de Taurine Telciu şi cu Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Bichigiu, prin darea în folosinţă cu titlu gratuit, pe o perioadă de 1 an ( sezon de păşunat 2010 ) a păşunilor alpine proprietatea Comunei Telciu, în scopul accesării de fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii păşunilor.

În ceea ce priveşte adresele menţionate de pârât (f.29-30) prin care a fost notificat reclamantul să se prezinte în vederea încheierii procesului verbal de primire în pastoral pentru anul 2010 şi prezentării tabelelor cu efectivele de animale, tribunalul reţine că acestea sunt ulterioare emiterii hotărârii atacate, astfel că nu pot sta la baza rezilierii contractelor de închiriere, pe cale unilaterală.

Analizarea îndeplinirii în concret a obligaţiilor asumate de reclamant, precum şi îndreptăţirea pârâtului de a efectua verificări cu privire la destinaţia subvenţiilor obţinute de reclamant de la APIA se va face de instanţa investită cu cenzurarea legalităţii actului, deoarece procedura suspendării executării actului administrativ este caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparenţa dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.

Afirmaţiile pârâtului în sensul că prin punerea în a hotărârii de reziliere a contractelor de închiriere nu i s-ar produce reclamantului nici o pagubă sunt neîntemeiate.

Reclamantul a organizat pe păşunea închiriată o stână cu câteva sute de oi. Acesta, în condiţiile în care ştia că suprafaţa de teren de 33,28 ha îi era închiriată până în anul 2014 nu avea motive să facă demersuri pentru a găsi o suprafaţă de teren echivalentă ca suprafaţă şi destinaţie.

În situaţia punerii în executare a hotărârii atacate (care apare ca iminentă în condiţiile dării în folosinţă gratuită prin hotărârile consiliului local a păşunilor alpine în favoarea asociaţiilor de crescători menţionate mai sus, tot pentru sezonul 2010) reclamantul va fi nevoit să mute stâna în timpul perioadei de păşunare, prejudiciul material viitor fiind previzibil, şi constând fie în pierderea de (pentru că nu are o altă păşune la dispoziţie), fie în despăgubirile ce urmează să le plătească proprietarilor de animale în situaţia înapoierii acestora înainte de expirarea perioadei angajate pentru păşunat. Chiar şi în situaţia în care reclamantul a evacuat păşunea închiriată, prejudiciul material viitor şi previzibil descris anterior subzistă.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a proceda la suspendarea actului, astfel că va admite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamant.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâtului, tribunalul îl va obliga să-i plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 500,30 lei (496 lei onorariu avocaţial, 4 lei – taxa judiciară de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar).