1.Situatia actelor incheiate de debitor dupa deschiderea procedurii simplificate
Domeniu asociat : Faliment
De la data numirii lichidatorului acesta este singurul abilitat să încheie acte de dispoziţie în numele societăţii, atribuţiile administratorului social încetând.
Conform art. 46 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prev. la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, nulitatea operand de drept, în temeiul legii, nefiind necesară existenţa unei vătămări.
Sentinţa nr. 102 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj- Secţia comercială
Prin cererea formulată la data de 29.10.2009 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei SC M. SRL, a chemat în judecată pe debitoarea SC M. SRL prin administrator special M. V. şi pe pârâţii G. A. şi M. D. I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea de drept a actelor de transfer patrimonial având ca obiect bunul mobil autoturism marca Dacia tipul Logan 1.4, număr de sasiu J1LSDAAH32704891, serie motor UA 23258, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în ziua de 16.02.2009, între SC M. SRL în calitate de vânzător şi G. A., în calitate de cumpărător, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent încheiat la data de 19.02.2009 între G. A., în calitate de vânzător şi M. D. I. asociat al SC M. SRL ( deţinător a 50% din părţile sociale), în calitate de cumpărător.
De asemenea, s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară vânzării şi obligarea cumpărătorului M. D. I. să restituie averii debitoarei bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din data de 16.02.2009 şi apoi a celui subsecvent din data de 19.02.2009 sau a contravalorii acestui bun.
În motivare, a arătat că potrivit sentinţei nr. 32/15.01.2009 a Tribunalului Dolj s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC M. SRL. La data de 16.02.2009 între societatea debitoare , în calitate de vânzător şi G. A., în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca Dacia tipul Logan 1.4, număr de sasiu J1LSDAAH32704891, serie motor UA 23258.
În baza acestui contract, bunul mobil proprietatea societăţii falite, în schimbul preţului de 5.000 lei , a fost scos din patrimoniul SC M. SRL şi transferat către G. A.
La numai 3 zile, în data de 19.02.2009, bunul mobil a fost vândut către unul din cei doi asociaţi ai societăţii debitoare, respectiv către M. D. I. deţinător a 50% din părţile sociale ale SC M. SRL.
S-a susţinut faptul că sunt îndeplinite în totalitate condiţiile impuse de art. 46 din Legea nr. 85/2006, pentru ca acţiunea să fie admisibilă, respectiv, operaţiunea de vânzare-cumpărare reprezintă în mod necontestat un act de voinţă al debitoarei, actul de transfer patrimonial este încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei ( în speţă contractul este încheiat la data de 16.02.2009, împotriva debitoarei fiind deschisă procedura la data de 15.01.2009.
Lichidatorul judiciar a precizat că operaţiunile de vânzare-cumpărare nu se încadrează nici în excepţiile prevăzute de art. 49 din lege, fiind încheiate fără acceptul judecătorului sindic, al creditorilor sau al lichidatorului judiciar.
Preţul vânzării este un alt element în măsură să formeze convingerea ca la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare a avut o reprezentare frauduloasă, întrucât aşa cum rezultă chiar din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, valoarea bunului înstrăinat a fost acceptat de societatea vânzătoare ca fiind de 5000 lei.
S-a susţinut că preţul convenit de părţi este unul derizoriu, cu mult inferior valorii reale a bunului, astfel că acceptarea din partea SC M. SRL a unei valori atât de mici pentru un bun care în realitate valorează mai mult, reprezintă un argument în plus în sensul reprezentării frauduloase a societăţii debitoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât la rândul său cumpărătorul l-a revândut în scurt timp către asociatul M. D. I, realizându-se astfel transferul din patrimoniul debitoarei SC M. SRL către asociatul M. D. I. printr-un şir de două tranzacţii succesive.
Prin încheierea de şedinţă din data de 05.11.2009, în temeiul art. 3, pct. 26 din Lege, a fost desemnat curator special M. V., care să reprezinte debitoarea în soluţionarea acţiunii prezente.
La data de 02.12.2009 debitoarea SC M. SRL prin curator special M. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
În motivare, a arătat că actele de vânzare – cumpărare a căror nulitate se solicită a se constata au fost încheiate conform prevederilor art. 948 Cod Civil, respectându-se condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii.
S-a susţinut că potrivit art. 1169 lichidatorul judiciar trebuie să dovedească faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 948 Cod Civil şi că cele două contracte sunt ilicite datorită a două condiţii cumulative, respectiv că sunt frauduloase şi sunt în dauna drepturilor creditorilor.
A arătat că lichidatorul judiciar nu s-a documentat dacă la data încheierii contractelor sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei fusese comunicată şi dacă era sau nu irevocabilă. Cu privire la faptul că la numai trei zile după încheierea primului contract s-a încheiat un nou act de vânzare-cumpărare, lichidatorul nu a demonstrat vreunul din cazurile de nulitate absolută sau relativă a acestor contracte.
În ceea ce priveşte preţul vânzării, a considerat că prezumţia nu este prevăzută ca dovadă în art. 160-241 Cod Pr. Civilă iar preţul se stabileşte prin acordul părţilor.
Referitor la obligarea pârâtului M. D. I. să restituie societăţii debitoare bunul ce a făcut obiectul celor două contracte, s-a susţinut că nu are pretenţii în acest sens deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 raportat la art. 83 din Legea nr. 45/2006.
La data de 02.12.2009 pârâtul M.D.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, apreciind că solicitarea lichidatorului judiciar de obligare a acestuia la restituirea bunului ce a făcut obiectul celor două contracte nu este temeinică şi nici legală deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 raportat la art. 83 din Legea nr. 45/2006.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că cererea este întemeiată.
Împotriva debitoarei SC M. SRL a fost deschisă procedura simplificată la data de 15.01.2009, anterior acestei date societatea fiind în lichidare, conform Lg. nr. 31/1990 (în acest sens este încheierea de numire a lichidatorului de către judecătorul delegat la ORC). De la data numirii lichidatorului acesta este singurul abilitat să încheie acte de dispoziţie în numele societăţii, atribuţiile administratorului social încetând.
În cauză, la data de 16.02.2009, debitoarea prin administratorul social a înstrăinat pârâtului G. A. autoturismul Dacia Logan, conform contractului de vânzare cumpărare aflat la fila 30 dosar, iar la data de 19.02.2009 acesta l-a vândut pârâtului M. D. I, unul dintre asociaţii debitoarei.
Conform art. 46 alin.1 din Lg. nr. 85/2006, în afară de cazurile prev. la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Nulitatea operează de drept, în temeiul legii, nefiind necesară existenţa unei vătămări.
Cum judecătorul sindic nu a autorizat vânzarea, iar debitoarea nu se află în perioada de observaţie, ci în faliment, se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 16.02.2009 între debitoare şi pârâtul G.
Susţinerile debitoarei conform cărora nu ar fi avut cunoştinţă de deschiderea procedurii la data efectuării vânzării nu au nici o relevanţă în condiţiile în care textul de lege este clar şi nu face nici o distincţie în funcţie de data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii (hotărâre care, de altfel, se comunică debitoarei prin reprezentantul legal, în speţă, lichidatorul), iar calitatea de reprezentant nu o mai deţinea administratorul social.
În ceea ce priveşte nulitatea actului subsecvent, instanţa constată că şi această cerere este întemeiată.
În calitatea sa de asociat cu o cotă de participare de 50% la capitalul social al debitoarei, pârâtul M.D.I. avea cunoştinţă despre starea în care se afla societatea – cel puţin despre cea de lichidare, dacă nu şi de cea de faliment. Mai mult, modalitatea prin care a înţeles să achiziţioneze bunul – prin interpunerea unei persoane – şi încheierea celei de-a doua vânzări la câteva zile după efectuarea primeia, atestă reaua sa credinţă, cauza actului juridic fiind una ilicită.
Este adevărat că buna-credinţă se prezumă, însă elementele cauzei înlătură această prezumţie: vânzarea bunului de către administratorul social care nu mai putea reprezenta societatea unei persoane, urmată la câteva zile de încheierea unei alte vânzări către un asociat al debitoarei, scopul urmărit neputând fi decât acela al sustragerii bunului de la valorificare în cadrul procedurii.
Cum cauza ilicită determină lipsirea actului juridic de orice efecte, sancţiunea este nulitatea absolută, conform art. 948 pct. 4, art. 966 şi 968 C.civ.
Acţiunea a fost astfel admisă, si s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
