Dispoziţiile art. 33-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 se referă la majorările de întârziere aplicate pentru neplata integrală sau a unei diferente din TVA datorată bugetului statului iar nu la întârzierea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat în rambursarea TVA către agentul economic.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 1183 din 18 mai 1998.
Reclamanta S.C. “ROM POL” SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti să-i plătească suma de 68.258.111 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere în procent de 0,15% aplicat la TVA ce urma a fi restituit în valoare totala de 77.663.911 lei.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a plătit cu întârziere suma datorată cu titlu de TVA astfel că, pentru perioada în care a fost lipsită de suma respectivă, au fost calculate penalităţile de întârziere solicitate.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ, prin sentinţa civilă nr. 54 din 29 mai 1997, a respins ca nefondat acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu a dovedit existenţa unui drept recunoscut de lege care să fi fost vătămat prin refuzul pârâtei de a plaţi penalităţile de întârziere solicitate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. “ROM POL” SRL Bucureşti, susţinând că instanţa a aplicat greşit legea. Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 9/1990 a Contenciosului Administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
în cauză, reclamanta S.C. “ROM POL” SRL Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generala a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti la plata penalităţilor de 0,15 % pe zi întârziere aplicată TVA nerambursată în termen.
Se constată în că dispoziţiile art. 33-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, invocată de reclamantă, se referă la majorările de întârziere aplicate pentru neplata integrală sau a unei diferente din TVA datorate bugetului statului şi nu la întârzierea în rambursarea de TVA către agentul economic, astfel că nu sunt aplicabile în cauza.
De asemenea, nu pot constitui temei al obligaţiei de plata a penalităţilor de întârziere solicitate nici dispoziţiile Legii 76/1992 sau a Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, aprobată prin Legea nr. 12/1995, acestea fiind inaplicabile în raporturile dintre reclamantă şi pârâtă, aceasta din urma neavând regimul juridic al agenţilor economici, iar părţile nu se află în raporturi contractuale.
Prin urmare, se constată că reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin refuzul pârâtei de a-i plaţi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi , astfel că în mod corect instanţa, prin hotărârea atacata, i-a respins acţiunea.
în consecinţă, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins.